Bella

C A P I T O L U L 43

- Îi vei da papucii lui Sántiàgo în seara asta.

Am izbucnit într-un râs isteric.

- Da, sigur. Asta n-o să se întâmple prea curând, așa că du-te și joacă jocurile astea de copii cu altcineva, am spus și am dat să trec pe lângă el.

Antonio mi-a prins brațul, strângându-l cu putere și m-a tras înapoi. M-a împins în spate și m-am izbit cu spatele de zidul dur al clădirii. S-a apropiat de mine și - deși nu-mi place să recunosc - m-am simțit intimidată de înălțimea și statura lui.

- O să-ți mai repet o singură dată și ai face bine să bagi la cap. Ori îi dai papucii înainte de cursă, ori am să mă asigur că nu mai coboară din nenorocita aia de mașină!

Lumea s-a oprit. Muzica era doar un zumzet în fundal. Petrecăreții erau unde în fundal, o imagine difuză. Tot ce auzeam erau cuvintele lui Antonio. Nu mai coboară din nenorocita aia de mașină. Tot ce vedeam era cum Aston Martin-ul lui Ash cade în prăpastia de pe marginea pistei. Am tresărit involuntar, iar inima mi s-a strâns dureros. Ochii mi s-au umplut de lacrimi ce nu voiau să cadă.

- Nu poți să faci așa ceva..., am șoptit șocată.

- Chiar vrei să-ți asumi un astfel de risc? A întrebat rânjind malefic.

Nu. Nu puteam să-mi asum un astfel de risc.

- De ce ai face una ca asta? La ce ți-e de folos dacă eu și Ash nu mai suntem împreună?

Antonio a oftat, de parcă îi ceream prea multe explicații.

- Bănuiesc că știi despre cursa din seara asta. Cea mai periculoasă. Cea care i-a adus lui titlul de Bestia. Vreau să câștig eu în seara asta. Iar dacă tu îi dai papucii, va fi prea distras pentru a câștiga.

- Deci faci toate astea pentru că nu ești suficient de bun pentru a-l învinge pe Ash de unul singur? Într-o cursă stupidă?! M-am răstit, simțind cum inima îmi pulsa sânge tot mai repede.

Era șocată. Trebuia să mă despart de Ash ca Antonio să câștige o nenorocită de cursă?! Eram doar un nenorocit de pion cu care se juca după bunul plac? El nu avea conștiință?

- Ba pot să-l înving pe Sántiàgo și legat la ochi. Sunt mai bun decât el, a rispostat, dar auzeam clar nesiguranța din vocea lui.

- Dovedește-o atunci! De ce ai nevoie ca Ash să fie distras?! Nu ești mai bun ca el. Ești doar frustrat!

Antonio fierbea de furie.

- Eu sunt frustrat? Bine. Du-te înăuntru și vezi ce face scumpul tău iubit în lipsa, după ce tocmai ți-a tras-o la etaj. Poate așa nu o să te mai simți obligată să te desparți de el.

Apoi s-a întors și a plecat fără să privească înapoi. Am încercat să nu acord importanță faptului că Antonio știa ce se întâmplase între mine și Ash la etaj. Dar totuși, de unde naiba știa? Apoi mi-a trecut prin minte prima parte a frazei sale. Să vezi ce face scumpul tău iubit. Gânduri dintre cele mai negre au încolțit în mintea mea. Nu voiam să le dau ascultare, dar la naiba, trebuia să văd ce se petrecea acolo.

Întorcându-mă înapoi în clădire am tot sperat să-l găsesc pe Ash dansând cu Hunter, distrându-se ca băieții. Sau poate la bar. Sau pe canapea, vorbind. Am înaintat printre oamenii care dansau până în locul unde îl lăsasem. Dar nu era acolo. În schimb, l-am zărit pe canapeaua din capătul încăperii. Hunter era pe un colț, privindu-și surprins prietenul. Ash era pe celălalt capăt... cu Londra în poala sa. Îl săruta. Inima mi s-a frânt. Încă o dată.