Bella

C A P I T O L U L 35

Dimineața următoare nu m-am ridicat din pat. Era bine aici şi tot ce-mi doream era să dorm. Lumea reală era crudă şi nemiloasă, iar eu azi nu puteam să-i fac față.

Aseară, după ce i-am trimis fotografia lui Ash, mi-am închis telefonul. Puteam să văd scenariul care urma. Ash mă suna, îmi trimitea mesaje, vorbeam cu el. Mă mințea. Iar eu îl iertam. Şi poate că asta ar trebui să fac. Să-l ascult. Măcar. Poate avea să fie sincer. Dar eram mult prea obosită. Să-i aud vocea mi-ar fi făcut rău. Mi-ar fi provocat o dulce durere pe care aş fi acceptat-o cu brațele deschise dacă... dacă nu aş fi fost atât de depăşită de situație.

Am strâns mai tare perna pe care stăteam, parcă ținând liniştea aproape de mine. Simțeam cum gândurile alea, întunericul ăla era aproape. Şi cel mai evident indiciu era agitația care stătea să mă cuprindă în  ghearele ei ascuțite.

Deşi nu credeam că e posibil, am început din nou să plâng. Tocmai când credeam că viața mea mergea spre bine, soarta m-a aruncat dincolo de marginea prăpastiei.

* * *

La amiază mama mi-a făcut o vizită. Deşi nu am lăsat-o să intre, nu a plecat de la uşă până nu am promis că voi coborî la cină. Nu mi-era foame, dar aş fi spus orice doar ca să mă lase în pace.

Din păcate, când a venit ora cinei, mama a bătut din nou la uşa mea.

— Bella! Cina e gata! Coboară!

— Nu mi-e foame! Lasă-mă în pace! I-am strigat.

— Cum să nu?! Nu ai mâncat nimic toată ziua! Coboară imediat! S-a răstit. Bun, era nervoasă.

Am pufnit nervoasă, dar m-am ridicat din pat. Am deschis uşa brusc, iar mama a tresărit surprinsă.

— Aranjează-te şi vino la masă! Alberto ne aşteaptă! A spus, analizându-mă.

Un fior rece mi-a străbătut trupul auzind numele nenorocitului ăla.

— Dacă vrei, cobor aşa. Dacă nu, nu cobor.

Mama a pufnit.

— Bine. Vino aşa.

Am închis uşa în urma mea şi am coborât alături de mama la parter. Alberto deja ne aştepta în capul mesei. M-am aşezat la locul meu şi am ciugulit puțin. Nu prea îmi era foame.

— Bella, mâine dimineață mergem la cumpărături. Vom organiza o petrecere mâine seară şi trebuie să arăți impecabil.

Am privit-o fără nici o emoție pe față.

— Pot să mă îmbrac cu ce am. N-am nevoie de haine noi, am spus sec.

Mersul la cumpărături implica prea mult efort. Şi oameni.

— Ba da ai. Nu poți purta ceva vechi.

— Mama ta are dreptate. Sigur vei găsi o rochiță drăguță care să-ți placă, a adăugat Alberto.

Mi-era rău. M-am ridicat brusc de la masă.

— Am terminat de mâncat, am mormăit, îndreptându-mă cu pas grăbit spre scări.

Am ajuns în camera mea şi am încuiat uşa. Eram din nou în întunericul care mă făcea atât de fericită.

* * *

O atingere fină, ca o pană, mă gâdila pe coapsă. Am strâmbat din nas, foindu-mă. Dar a continuat să mă gâdile. Enervată, mi-am deschis ochii.

În fața mea era Alberto. Îmbrăcat într-un costum mai închis la culoare, stătea tolănit în patul meu.

Am sărit în picioare. Am înghițit în sec, privindu-l dezgustată.

— Ce naiba cauți aici? Ieşi afară! M-am răstit, gesticulând spre uşă.

Cum naiba intrase?! Doar încuiasem uşa.

— Am venit să te văd. Cassandra a plecat de dimineață la cumpărături şi mă plictiseam. Eşti foarte drăguță când dormi, a răspuns rânjind, ridicându-se din pat.

La fiecare pas pe care îl făcea mai aproape de mine, făceam un pas înapoi.

— Ieşi. Dracului. Afară!

Alberto a râs, dar fără amuzament.

— Ți-am mai spus că-mi place când o faci pe dura?

— Nu mă interesează ce-ți place.

Am înghețat când am simțit peretele în spatele meu. Alberto a rânjit. S-a apropiat şi m-a încolțit. Degetele îmbătrânite mi-au atins coapsa dezgolită de pantalonii scurți. Mi se făcea rău. Să fiu a naibii dacă mai îmi mai luam pantaloni scurți sau fustă în nenorocita asta de casă.

Lacrimi de frustrare mi s-au prelins pe obraji. Nu voiam să plâng în fața lui, dar eram dezgustată. De el. De situație. De mine, că nu eram în stare să fac nimic să opresc asta.

— Lasă-mă în pace, te rog!

— Dar de ce, prințeso? Sunt convins că o să-ți placă ce va urma. Începutul e mai greu. Apoi te obişnuieşti.

Cu fiecare cuvânt pe care-l rostea mi se făcea tot mai rău. Aerul cald pe care-l expira mi se lovea de pielea gâtului.

Când i-am simțit degetele strecurându-se pe sub marginea pantalonilor şi buzele dezgustătoare lipindu-se de gâtul meu, stomacul mi s-a întors pe dos.

Dumnezeu ştie de unde am avut atâta putere, dar l-am împins de pe mine şi am alergat la baie. Am încuiat uşa în urma mea şi imediat am luat vasul de toaletă în brațe.

După ce am dat afară tot ce era de dat, am pornit duşul. Mi-am dat în grabă toate hainele jos. Am mai verificat o dată uşa de la baie, să mă asigur că e închisă, iar apoi am intrat sub jetul fierbinte de apă.

Am închis ochii, lăsând lacrimile să se verse în voie şi m-am aşezat pe jos pe podeaua duşului.

Tot ce îmi doream era să scap de aici. Din închisoarea asta. Dar unde aveam să mă duc? Mă întorceam în casa lui Jaxon? N-aş fi suportat să-l văd pe Ash cu altcineva zilnic.

Eram atât de singură. Exact de ce mi-a fost frică. Eram terifiată de gândul că voi rămâne singură. Şi exact aici am ajuns. În mijlocul pustietății unde nu dai decât de animale de pradă, gata de atac.

Am stat în duş mai mult decât de obicei. Mi-am schimbat hainele cu o pereche de pantaloni lungi şi un hanorac. Mi-am scos capul pe uşă analizând camera. Era goală. Am expirat uşurată şi am ieşit cu totul din baie.

Am răsucit de mai multe ori cheia în uşa de la cameră, asigurându-mă că stă încuiată.

Dârdâiam de frig. Am stat la duş până când apa a fost insuportabil de rece. Probabil voi răci. Am schimbat lenjeria de pat. Într-o "mică" criză de isterie am tăiat cu o foarfecă vechile aşternuturi, apoi le-am îndesat în coşul de rufe murdare din baie.

M-am întins pe pat, făcându-mă ghem şi încercând să mă încălzesc. Era atât de frig aici. Era atât de rece.

Cu siguranță la New York era mai cald.

——————————————
Heey guys! Capitolul de azi e puțintel mai scurt, dar am simțit că aici trebuie să se încheie. Prin urmare, capitolul 36 va veni mai curând, dar vă rog să nu cereți imposibilul de la mine, abia reuşesc să postez în ritmul în care o fac (nu cred că mai e nevoie să explic de ce)

Sper să vă placă (dacă pot să spun aşa) capitolul acesta şi vă mulțumesc din suflet pentru susținere, pentru numărul mare de lecturi şi voturi! 💛