Bella

C A P I T O L U L 7

Priveam în jurul meu ca un copil de grădiniță care este primit în grupul celor mai mari. Eram undeva la marginea oraşului, aproape de ocean. De-o parte şi de alta a drumului erau două clădiri ce păreau a fi lăsate de multă vreme în paragină. Între cele două construcții, însă, numai pustiu nu era.

O gaşcă mare ce oameni petreceau, cu muzica răsunând până departe. Erau câteva maşini parcate aiurea pe lângă mulțime. Toate maşinile aveau mulți cai sub capote. Vedeam doar Ferrari-uri, Porsche, Mustang-uri...

Antonio s-a apropiat de mulțime, turând motorul. Oamenii s-au dat la o parte, făcându-i loc să treacă, aclamându-l. A oprit maşina la câțiva metri după ce am trecut de petrecăreți.

- Rămâi aici puțin, ok? Mă întorc imediat.

Înainte să-i pot pune nişte întrebări, Antonio a sărit din maşină, lăsându-mă în urmă. De ce să nu cobor? Ce se întâmplă aici?

Din senin muzica s-a oprit. M-am întors în scaun pentru a vedea ce de întâmplă. Mulțimea era acum liniştită. Antonio era în centru şi discuta cu cineva. Era destul de întuneric deja afară, iar luminile colorate ce se împrăştiau ca un glob disco nu mă prea ajutau să văd mare lucru.

Urmăream discuția celor doi fără nici un rost. Nu puteam să-i aud şi nici nu vedeam cu cine vorbea Antonio. Atenția mi-a fost captată, totuşi, când cel cu care vorbea i-a prins gulerul tricoului lui Antonio. Acesta a încercat să-l împingă de pe el, dar fără vreo reuşită. Doi tipi au ieşit din mulțime şi l-au tras de-o parte pe bătăuş. Antonio i-a mai spus ceva, iar apoi s-a întors şi a venit spre maşină.

- Scuze, a durat puțin mai mult decât credeam! s-a scuzat când a urcat în maşină.

- Nu-i nimic. E totul în regulă? Părea că te certai cu cineva...

- Nu-i nimic. Unii sunt mai impulsivi şi acționează fără să gândească! Nu te-am întrebat niciodată... ți-e frică de viteză?

Aveam un presentiment nu tocmai bun legat de întrebarea lui.

- Ăăm... nu cred. De ce?

- Pentru că va avea loc o cursă şi mi-ar plăcea să mă însoțeşti!

Am rămas uimită în fața cerinței lui. Să particip la o cursă? Chiar şi din dreapta... Nu cred că aveam suficientă încredere în Antonio la volan.

- Te rog? ¿Por favor? (Te rog?)

Aş fi vrut să zic nu, dar mă privea cu ochi de cățel şi tonul... Argh!

- Bine.

În ce naiba mă băgasem?

- Super! Nu ai de ce să-ți fie frică! Am făcut asta de sute de ori! Pune-ți doar centura!

L-am ascultat şi mi-am tras centura. În dreapta şi în stânga noastră s-au aliniat alte maşini. Una dintre ele părea a fi Aston Martin-ul lui Ash, dar prin geamurile fumurii nu-mi puteam da seama cine era şoferul.

O tipă roşcată, îmbrăcată doar într-o fustă şi un sutien dantelat s-a oprit în fața liniei de start. Şi-a dus mâinile la spate.

- Ține-te bine!

Fata a desfăcut sutienul şi la ridicat în aer. Dumnezeule! Mi-am ferit privirea, ruşinată. Motoarele maşinilor răsunau în cor. Roşcata a lăsat să cadă obiectul vestimentar, iar maşina a pornit din loc, lipindu-mă de scaun.

Acul kilometrajului indica deja 170 la oră, dar creştea constant. În fața noastră era doar Aston Martin-ul negru. Îmi tremurau picioarele, dar am încercat să-mi revin. Şi Ash condusese cu o viteză la fel de mare, dar atunci abia observasem, nu să-mi mai fie şi frică. Ce mi se întâmpla acum?