Bella

C A P I T O L U L 50

Nu știam cât timp trecuse, dar încă plângeam când Ash a dat buzna în salon. S-a așezat pe marginea patului și imediat brațele lui m-au cuprins, strângându-mă la pieptul lui.

— Îmi pare rău, am șoptit printre lacrimi.

— Nu e vina ta, iubito.

Mi-am ascuns fața în pieptul lui, inspirând adânc parfumul familiar.

Când am aflat că sunt însărcinată, a fost un șoc. Mi-a fost teamă că nu voi face față atâtor schimbări. Dar am reușit să îmbrățișez ideea, chiar să fiu fericită cu gândul că o să am un copil. Al meu și al lui Ash. Chiar am fost fericită și abia așteptam momentul în care să le spunem lui Jaxon și Anei...

Dar acum visul se transformase în coșmar.

Trecerea timpului a devenit irelevantă. La un moment dat doctorul și Ana au ieșit din salon, iar eu m-am mutat puțin ca să-i fac loc și lui Ash, care s-a întins lângă mine. Și-a împletit degetele cu ale mele și le-a așezat peste abdomenul meu.

— Mă bucur atât de mult că te-ai trezit, a șoptit din senin, cu buzele lipite de tâmpla mea.  

— Eu nu, am murmurat, mai mult pentru mine, dar Ash tot a auzit.

Mi-a cuprins obrazul cu mâna liberă și m-a forțat să-l privesc în ochi.

— Nici să nu-ți treacă prin cap, Tinker Bell. Știu că te doare, iubito, dar nu asta e soluția. Te iubesc, Bella, și n-aș putea petrece nici măcar un minut în lumea asta fără tine. Nu uita asta, da? Cel mai important e ca tu să fi bine. Avem o viață înainte pentru a avea copii. Și poate vom  face lucrurile în mod tradițional. Ne vom căsători, vom avea casa noastră, familia noastră și bineînțeles mulți copii.

Am zâmbit timid imaginându-mi tot ce-mi povestea Ash.

— Îmi doresc atât de mult să am asta cu tine, Ash, am spus și am simțit cum ochii mi se umplu din nou de lacrimi.

— Și vom avea asta, iubito. Promit.

Ash și-a coborât buzele peste ale mele, într-un sărut tandru și lent. Atât de lent, încât am simțit cum îmi lipește bucățile de inimă la loc. Ceva ce numai Ash era capabil să facă.

— Te iubesc atât de mult, am spus cu respirația tăiată când ne-am desprins din sărut.

— Te iubesc.

Am stat în liniște ceva timp și mi-am pus gândurile în ordine. Așa a apărut întrebarea pe care nu am ezitat să o pun:

— Cine era la volanul mașinii, Ash? Ce s-a întâmplat, exact?

Ash a inspirat adânc înainte de a răspunde.

— Antonio conducea mașina. Și sunt destul de sigur că a premeditat accidentul.

— Cum?!

Am tresărit, șocată. Dacă nu m-ar fi durut tot corpul, probabil m-aș fi ridicat în capul oaselor, dar mi-era imposibil. Mi se părea de-a dreptul îngrozitor. Un accident era groaznic chiar și atunci când era doar... un accident. Dar să premeditezi așa ceva? Să pui la cale toate detaliile unui eveniment așa dezastruos?

— A premeditat. El a... a vrut să ne omoare? Știa de copil? Am întrebat confuză.

— Nu cred. Mai știa cineva în afară de noi doi?

— Nu... Ah, ba da. Știa Kayla. Ea mi-a cumpărat testele de sarcină. Dar ea nu are nici o legătură cu Antonio. Nici nu-l cunoaște.

— Și nu a spus mai departe? A întrebat suspicios.