Bella

C A P I T O L U L 45

Am traversat în grabă parcarea liceului. Fumegam de nervi. Mă simțeam ca o bombă cu ceas. Și de parcă cearta cu Ash nu a fost suficient, de cum am intrat în liceu am dat cu ochi de un afiș. Pardon, o groază de afișe. Era o poză cu mine, editată. Recunoșteam fundalul. Inițial, era o poză cu mine și Sam, în New York. Acum fusese editată, iar în locul prietenului meu era mizerabilul soț al mamei mele.

Mi-era rău.

Știam cine e de vină pentru asta. Aparent, astea sunt consecințele pentru că am amenințat-o pe Londra. O parte din mine voia să-i zmulgă părul din cap, dar cealaltă parte abia se mai putea ține pe picioare. Simțeam cum se învârteau toate în jurul meu cu o viteză copleșitoare.

La câte afișe erau lipite pe geamuri, pe pereți și chiar pe dulapuri era imposibil să nu fi aflat toată școala despre asta. Și chiar dacă poza era falsă, exista un oarecare adevăr în spatele ei pe care nu-l mai puteam ascunde acum.

Inima îmi bătea rapid. Mult prea rapid. Aerul nu mai voia să-mi intre în plămâni. Mi-era extrem de cald. M-am repezit din nou afară, disperată după o gură de aer. Am deschis cu mâinile tremurânde ușa și m-am năpustit înainte, dar am dat peste cineva. Ash. Am dat să-l ocolesc, dar m-a prins de braț. M-am zbătut violent, incapabilă să-i explit nevoia acută de a respira din nou.

— Tinker Bell...

Ținându-mă de brațe m-a îndepărtat puțin de el, ca să-mi poată vedea fața. Încercam din răsputeri să trag aer în piept, dar parcă de fiecare dată când inspiram, inima mă durea mai tare.

— Respiră adânc și spune-mi ce s-a întâmplat.

— N-nu... pot..., m-am bâlbâit, frecându-mi cu o mână pieptul, deaspra inimii.

— La naiba, l-am auzit mormăind, apoi și-a trecut o mână pe la spatele meu, iar cealaltă pe sub genunchi și m-a ridicat în brațe.

Nu am avut idee unde mă duce, până l-am auzit răstindu-se:

— Michael, dă-mi apa din torpedou.

Am simțit cum mă așează pe ceva rece. Nu eram în stare să-mi dau seama ce. Dar știam că spatele îmi e sprijinit de pieptul lui. Îi simțeam prezența în spatele meu, îl simțeam, sub toată această panică, acolo, lângă mine.

— Cheamă asistenta, a ordonat, apoi mi s-a adresat cu un ton dulce și blând: Liniștește-te, iubito. Orice ai văzut acolo, orice s-a întâmplat, va trece. Totul va fi bine.

Îmi mângâia părul, cu mișcări lente și grijulii. I-am simțit degetele reci și umede mângâindu-mi fața, gâtul. Am închis ochii, bucurându-mă de răcoare. Acum puteam respira, dar pieptul încă mă durea.

— Ce s-a întâmplat? A întrebat o voce de femeie.

Părea agitată. Mi-am deschis ochii și am văzut-o pe asistenta medicală din liceu.

— A avut un atac de panică, a răspuns Ash.

Femeia s-a uitat la mine și am putut zări în ochi ei mila.

— O să-i prescriu niște calmante. Dar ar trebui consultat un psiholog, mai bine. A mai avut până acum atacuri de acest fel?

— Da, am mai avut, am răspuns înaintea lui Ash.

— Pot să-i scriu o învoire pentru școală, pentru azi. Are nevoie de odihnă.

La sfatul asistentei m-am întors acasă cu Ash. De fapt, la apartamentul lui Ash din oraș. Nu m-am plâns, totuși, pentru că-mi plăcea enorm acolo. Când am ajuns, am urcat direct în dormitor. M-am așezat pe pat ca să mă descalț, când Ash urcat și el și s-a apropiat de pat, a îngenunchiat în fața mea și m-a descălțat.