Am oftat satisfăcută şi m-am întors pe spate. M-am întins, asemeni unei pisici leneşe, printre aşternuturile moi de pe pat. Razele soarelui pătrundeau prin peretele de sticlă, luminând plăcut dormitorul.
Încă somnoroasă mi-am întors privirea spre partea de pat unde era Ash. Dormea liniştit, cu un braț deasupra capului. Plapuma albă îl acoperea doar până la şolduri. Abdomenul şi pieptul îi erau complet la vedere. Nu purta tricou. Savurând imaginea frumoasă din fața ochilor mei, am realizat că nici eu nu aveam haine pe mine. Sau cel puțin nu ar fi trebuit să am. Mi-am amintit vag cum am ieşit din cadă, aseară, şi m-am trântit obosită în pat. Nu îmi aminteam să fi îmbrăcat unul din tricourile negre ale lui Ash. Totuşi, unul îmi acoperea acum corpul.
M-am întors spre Ash şi mi-am trecut un braț peste abdomenul lui. Mi-am aşezat capul pe umărul lui, mutându-i brațul pe care îl ținea pe lângă el, peste umerii mei.
Pentru o secundă am înghețat, când Ash a oftat somnoros, gândindu-mă că l-am trezit. Brațul i s-a strâns mai tare în jurul meu, dar nu a dat nici un alt semn că ar fi treaz. Aşa că mi-am lăsat capul pe umărul lui. Mi-am trecut degetele reci peste pielea lui caldă. Am desenat cercuri invizibile peste partea stângă a abdomenului său. Chicotul răguşit m-a făcut să tresar. Mi-am ridicat privire, dând de ochii lui, unul verde şi unul albastru.
- Scuze, dar m-a ghidilat. Continuă, a spus nonşalant.
- Erai treaz în tot acest timp?
- M-am trezit când ai început să-ți faci de cap cu corpul meu. Profitai de mine, Tinker Bell?
Privirea îi era plină de amuzament, iar tonul vocii ascundea o tachinare răutăcioasă.
- Vrei să zici că am de ce profita? I-am dat replica.
- Dacă tu nu ai de ce profita, poate una din fetele de la petrecerea de diseară vor găsi ceva.
Mi-am ridicat brusc capul de pe umărul lui, în capul oaselor.
- Poftim? Ce fete?
Ash a râs cu poftă, fără să-mi răspundă.
- Nu-i amuzant! Am protestat, lovindu-l peste piept.
- Oh, ba da, Tinker Bell. E foarte amuzant. Trebuia să-ți fi văzut reacția.
- Bine atunci. Dacă tu eşti plecat, voi putea lucra liniştită la proiect. Cu Mike, am spus nonşalantă, dând să mă ridic din pat.
Ash m-a prins de încheietură, trăgându-mă din nou în pat, peste el.
- Quien demonios es Mike?
Privirea criminală, tonul jos şi accentul spaniol îl făceau să pară înfricoşător. Acum puteam afirma că vedeam Bestia. Dacă nu l-aş fi cunoscut, aş fi zis că e gata să omoare pe cineva.
- E colegul meu la bio. Avem un proiect împreună, la care o să lucrăm în seara asta, dacă tu ai treabă în altă parte. Hmm.. cred că în dormitorul meu avem suficient spațiu, ce zici? Am continuat să-l tachinez fără milă.
Înainte de a realiza cu adevărat ce se întâmplă, m-am trezit întinsă pe spate, în pat, cu un Ash fumegând deasupra mea. Un zâmbet larg, amuzat, mi s-a întins pe față.
- Mă bucur că ți se pare amuzant, Tinker Bell. Dar să ştii că nici un Mikey Mouse nu va pune piciorul în casa mea. Cu atât mai puțin în dormitorul tău.
Am râs la auzul poreclei lui Mike.
- Nu ai cum să controlezi acest aspect de la petrecere. În plus, atâtea fete semi-dezbrăcate pe acolo îți vor distrage atenția de la ce vom face eu şi Mike în camera mea.

CITEȘTI
Bella
Literatura FemininaSă ajungă în mijlocul unei jungle dominate de bani şi unde pericolul pândeşte de la fiecare colț nu era pe lista cu lucruri de făcut într-o viata a Bellei, însa după ce mama sa o abandonează, asta e singura ei optiune de a supraviețui. Nici să se î...