Bella

C A P I T O L U L 11

După ce am stabilit cu Antonio să vină diseară să mă ia cu maşina, m-am îndreptat spre următoarea oră. Pauza de prânz mi se duse pe apa sâmbetei.

M-am aşezat în ultima bancă de la geam, în laboratorul de chimie. Eram doar eu şi vreo trei, patru colegi în clasă, însă şoaptele umpleau încăperea.

- Tu eşti fata cea nouă? Cea care a confruntat Bestia, corect? A întrebat o fată, cu părul roşu, apropiindu-se de mine.

- Scuze, pe cine am confruntat?

- Bestia. Asher Sántìago. I se spune aşa din cauza modului periculos în care conduce şi a comportamentului... mai mult sau mai puțin violent. Nimeni din şcoală nu îndrăzneşte să-i comenteze. În afară de Bane. Şi aparent de tine.

- Wow. Mare brânză. A pus un înfumurat cu botul pe labe. Sántìago bagă frica-n voi pentru că îl lăsați. V-ați câca pe voi şi dacă ar sări de după un perete şi ar striga "Bau!".

Replica venise de la o fată din banca din fața mea. Printre şuvițele maronii de păr se amestecau şuvite albastre, care mi-au atras atenția imediat.

- Are dreptate. Nu am făcut mare brânză. A avut loc o explozie inutilă de ego masculin şi mi-am permis să intervin. I-am dat dreptate fetei cu şuvițe albastre.

- În sfârşit cineva cu puțin creier în cap! Mai am cu cine să schimb şi eu o vorbă.

Am chicotit, alături de fata cu şuvițe albastre, pe care trebuia neapărat să o întreb cum o cheamă.

- În fine. Nu vă împărtăşesc părerea. Eu cunosc mai îndeaproape ocupațiile Bestiei. Sunt prietena cea mai bună a Londrei, ştiu totul de la ea. S-a fălit roşcata.

Londra. Fata care venise ieri la Ash. Deci erau atât de apropiați pe cum bănuisem.

- Da, Camilla, cu toții ştim că eşti sclava Londrei. Şi din nou, cu toții ştim că Londra e în limbă după Ash de... de când a deschis ochii?!

Am zâmbit strâmb la replica sarcastică a şatenei, dar nimic mai mult. Gândul că Londra era îndrăgostită de Ash îmi... crea un disconfort la stomac. Total aiurea, de altfel, pentru că eu nu aveam nici o treabă cu Ash. Poate că nu eram nici prieteni, iar faza de ieri a fost o scăpare pentru el.

Zgomotul ușii trântite în urma profesorului de chimie m-a scos dintre gândurile pline de Ash. Restul zilei am încercat să nu mă prea gândesc la el și mi-a ieșit destul de bine. Robert m-a dus acasă unde am stat închisă în camera mea câteva ore, făcând niște teme, iar apoi m-am dus în bibliotecă. Ash nu era pe nicăieri, ceea ce era în egală măsură o ușurare și o neliniște. Nu aveam nimic să-i spun, dar aveam impresia că o simplă întâlnire cu el ar lăsa prăpăd în urmă. Probabil ne-am ciondăni, dacă nu ne-am certa pe bune. Dar absența lui... asta mă făcea să mă gândesc că poate este cu Londra pe undeva. Și oricât îmi doream să fiu indiferentă, să nu-mi pese ce face el și cu cine, nu puteam ignora sentimentul apăsător din stomac.

Când soarele a început să apună, mi-am dat seama că eram încă în bibliotecă, citind o carte, când ar fi trebuit să mă pregătesc pentru petrecere. Antonio urma să vină, iar eu eram departe de a fi gata. Am alergat spre camera mea, am făcut un duș rapid și am șterpelit din dulap niște haine, care mi s-au părut mai potrivite. Am îmbrăcat o pereche de jeansi negri, cu tăieturi în genunchi și cu un lanț atârnat de două dintre găici. Apoi mi-am tras peste cap un top negru, cu mâneci trei-sfert. Bluza era suficient de lungă încât să-mi acopere aproape complet talia, însă avea un decolteu destul de adânc. Suficient de adânc cât să nu fie o ținută prea cuminte, dar să fie ceva ce aș purta eu. Nu arăta prea multe. Mi-am încălțat botinele albe, de piele, cu toc destul de înalt, iar părul l-am lăsat pur și simplu pe spate. M-am dat și cu putin rimel și mi-am colorat ușor buzele cu un ruj într-o nuanță plăcută de roz.