Bella

C A P I T O L U L 19

Toată ziua de luni o petrecusem alături de Sam. Ne-am uitat la filme, ne-am plimbat pe plajă, ne-am alinat dorul unul de celălalt. Seara, puțin după ora şase, a trebuit să plece. Avea avion la ora nouă şi jumătate şi trebuia să-şi ia la revedere de la mătuşa lui.  L-am condus împreună cu Robert acasă şi i-am promis că voi veni la New York cât de repede.

— Robert, nu ştii, Ash nu a ajuns acasă între timp? L-am întrebat pe drumul de întoarcere.

— Nu, nu ştiu. Mi-a aruncat o privire plină de milă.

Mi-am întors ochii spre geam, ignorându-l. N-aveam nevoie de milă. Aveam nevoie de un Ash căruia să-i fac scandal. Sau poate de un Ash care să aibă încredere în mine...

După ce am ajuns acasă am urcat în camera mea. Am vorbit puțin cu Rose, care mi-a transmis notițele ei de azi şi am reuşit să-mi iau puțin gândul de la Ash. Am coborât târziu la cină şi am mâncat în bucătărie, cu Ana. Jaxon era în oraş cu Lina, iar Ash era Dumnezeu ştie pe unde.

— Nu fi tristă, hija, mi-a spus Ana, văzându-mă abătută. Sigur e pe undeva cu Hunter şi a pierdut noțiunea timpului. Ştii şi tu cum sunt bărbații.

— Mda... ştiu.

Am ajutat-o pe Ana să strângă masa, am spălat vasele şi am urcat din nou în dormitorul meu. Am privit câteva secunde cheia din uşă, apoi am răsucit-o. Nu eram sigură că Ash avea de gând să treacă pe aici, dar pentru orice eventualitate, am încuiat-o. Deşi, nici măcar nu eram sigură că avea de gând să treacă pe acasă.

M-am dus la culcare devreme, după ce am citit câteva pagini dintr-un roman polițist de-al Aghatei Christie.

* * *

— Tinker Bell? Dormi?

Vocea lui Ash a trecut prin uşă, chiar şi prin simțurile mele adormite, trezindu-le la viață.

— Pleacă! Am mormăit somnoroasă.

— De ce ai închis uşa? Deschide ca să putem vorbi. Te rog, Tinker Bell!

Am inspirat adânc, apoi m-am ridicat somnoroasă şi m-am dus spre uşă. Am deschis-o, descoperindu-l pe Ash în prag. L-am analizat rapid şi am zărit o vânătaie urâtă sub ochiul stâng.

— Ce ai pățit? Mi-am îndreptat mâna spre el, dar s-a ferit.

— Nimic, e totul ok. Vrei să-mi spui şi mie de ce ai încuiat uşa?

Am pufnit auzindu-i tonul acuzator. A dat să intre în cameră, dar mi-am întins brațul, ca o barieră, oprindu-l. Ash m-a privit surprins.

— Îmi pare rău, Ash, dar dacă ai impresia că poți să dispari ore întregi, Dumnezeu ştie pe unde, iar apoi să te întorci şi să intri bine-mersi în dormitorul meu, te cam înşeli.

— Ce vrei să spui? Ți-am spus că am ceva de rezolvat cu Hunter.

— Da, mi-ai mai spus şi că te vei întoarce cât de repede. Dacă ție ți se pare repede să pleci dimineața şi să te întorci noaptea, atunci scuză-mă, greşala mea.

— Ok, ai dreptate, am întârziat mai mult decât credeam. A durat mai mult decât mi-am imaginat să rezolv acea problemă.

— Ce problemă, Ash? M-am răstit.

— Nu-i treaba ta.