Gamble on souls

Capitolul 43.

"În sfârșit, lumea arăta exact așa cum mă făcuseră ei să mă simt ani întregi."
★

–Brynn, ce se întâmplă?

–Explozia a lovit frecvența locală.

   –Repar-o! Acum!

   Tot ce aud pentru următoarele secunde sunt degetele ei lovind tastele cu o viteză nebună și interferențele care continuă să-mi trosnească în cască.

   Îmi țin respirația, cu ochii lipiți de ecran și stomacul strâns atât de tare încât îmi vine să vomit.

   Nu-mi plăcea deloc că fratele meu era acolo. Nu-mi plăcuse din clipa în care alesese să facă parte din plan. Și nu conta cât de logic fusese sau cât de mult insistase că se putea descurca singur. Era fratele meu. Asta schimba tot.

   Pentru că puteam avea încredere în el. Puteam avea încredere în Rayia. Dar nu puteam avea încredere în lumea în care îi trimisesem.

   Apoi, dintr-odată, ceva trosnește puternic în cască și tresar.

–Avril?

–Rayia?!

–Da, cine altcineva?

   Îmi închid ochii pentru o secundă și expir aerul pe care îl ținusem în piept, încercând să-mi adun mințile.

–Sunteți bine?

–Da, doar că fratele tău aproape că mi-a spart timpanul, dar încă sunt întreagă!

–N-am țipat! Se aude imediat vocea lui Kyle.

–Ai țipat.

–A fost o explozie! Protestează el.

–Și tu ai fost jalnic!

Degetele îmi ajung la tâmplă și apăs ușor, simțind cum tensiunea începe, în sfârșit, să-mi părăsească umerii.

–Nu-ți face griji pentru noi, Avril. Suntem bine și am reușit să scăpăm de SUV-uri.

   Îmi scapă un oftat și îmi cobor din nou ochii spre telefon. Unul dintre punctele albastre reapare pe hartă. Pentru o fracțiune de secundă, aproape că zâmbesc. Apoi îmi dau seama. Ar fi trebuit să fie două.

   Verific din nou harta. Un singur punct. Celălalt încă lipsea. Ușurarea pe care o simțisem cu doar câteva secunde în urmă dispare la fel de repede cum venise.

–Ash? Josh?

Nimic. Static. Îmi apăs degetele pe cască și încerc din nou.

   –Josh, mă auzi?

   Niciun răspuns.

   –Brynn! Strig printre dinți.

   –Încerc să-i recuperez. Vine imediat răspunsul ei. Semnalul lor apare și dispare. Mai dă-mi câteva secunde.

   Câteva secunde. În seara asta, câteva secunde puteau însemna orice.

   Strâng telefonul în palmă și mă uit fix la locul în care ar fi trebuit să apară punctul lor, în timp ce interferențele continuă să-mi trosnească în ureche.

   Apoi aud ceva. O voce îndepărtată.

–...prințeso?

   –Josh?

   –Dacă mor, să știi că Ash conduce ca un psihopat!

Expir atât de brusc încât aproape mă doare pieptul. La dracu'!