The Perfect Storm

25

– Nu vreau să vorbesc despre asta, – Amintirile de ieri mă apasă.

Simt cum groaza se strecoară în fiecare celulă a corpului meu, ca niște umbre negre care îmi tulbură mintea. Refuz să mă gândesc la ce s-a întâmplat, pentru că rușinea, ura și vina mă copleșesc complet.

Scârba mă face să resping orice legat de noaptea trecută. Mintea și inima mea resping aceste amintiri, ca și cum aș încerca să le spăl sub un jet de apă fierbinte. Mă fac să mă simt rău și îmi doresc doar să le șterg din memorie.

Cel mai mult, vreau să uit totul. Inima mea tânjește după vindecare, ca să pot găsi forța de a merge înainte, eliberată de vina care mă ține captivă.

Dar asta e imposibil atâta timp cât el este în preajmă. Imposibil, știind că se va repeta.

– A fost chiar atât de groaznic? – Jude e insistent.

Când închid ochii, văd albastrul oceanic al ochilor lui, plini de dezamăgire și amărăciune. Inima mi se strânge știind că am fost cauza care i-a șters zâmbetul de pe față.

Încerc să privesc totul din altă perspectivă. Dacă într-adevăr aș fi fost îndrăgostită de Freeman, m-aș fi simțit altfel?

Nu știu.

Dar aș fi avut timp să-i explic totul. Nu l-aș fi evitat, și nu ar fi crezut că Harry mă ține cu forța în casa lui. Nu m-aș fi grăbit să mă mut, iar Rose nu ar fi găsit asta ciudat. Totul ar fi fost altfel. Aș fi iubit.

Aș fi putut să mă îndrăgostesc de Harry?

Nu după ce oamenii lui l-au bătut pe Kyle. Nu după contractul al cărui neîndeplinire înseamnă moartea lui Kyle. Nu după noaptea trecută. Nu după lacrimile vărsate, prietenii pierduți, lipsa de libertate și frica constantă pentru viața mea.

Fără toate acestea, Harry Freeman nu ar mai fi el.

– A fost oribil – pentru mine.

Când am ieșit din baie, Kyle nu mai era. Am auzit cum Erling i-a spus lui Harry că a plecat imediat ce noi doi am intrat împreună în baie. A plecat, spărgând un pahar și luând-o pe Emma cu el.

Nu contează cu cine. Nu e singur. Asta e bine.

– Nici un moment plăcut? – Jude se oprește lângă o placă cu programul.

– Bine, bine, – cedez, – Insula de Smarald mi-a plăcut, – chiar a fost un băutură bună.

– Vezi! – Jude încearcă să se strecoare prin mulțime, împingând oamenii fără jenă, – Prea dulce pentru mine, dar înțeleg de ce ți-a plăcut, – Jude nu ia în seamă privirile furioase, și trebuie să-mi cer scuze pentru el, – Și asta e tot?

Din mulțimea de oameni, toți parcă desenați în nuanțe de gri și bej, privirea mi-a fost atrasă brusc de o fată cu păr lung, roșcat. Șuvițele ei luminoase ieșeau în evidență din masa gri, ca o flacără în întuneric. Nu semăna cu nimeni altcineva și m-a captivat imediat. Buclele ei, bogate și strălucitoare, păreau să curgă ca un râu de foc. Îmi amintesc de părul acesta, dar i-am uitat numele.

– A mai fost unul, – încerc să-i ating umărul, – Lungul joint!

Exclamația mea a atras atenția tuturor din jur. Dar nu am reacționat, prefăcându-mă că au înțeles greșit.

– O fată uimitoare, pe care nimeni nu o merită, – zâmbește larg când mă vede.

– Salu-u-u-ut! – mă îmbrățișează.

– La ce facultate ești? Nu te-am văzut până acum, – mă privește curioasă.

– La ştiințe economice, – îi zâmbesc înapoi, – Și tu, – mă uit la programul din spatele ei, – La informatică, – spunem aproape în același timp.