The Perfect Storm

34

Sunetul telefonului a rupt liniștea dimineții, făcându-mă să tresar în pat. Cu degetele amorțite, am reușit să găsesc telefonul pe noptieră și am clipit încercând să-mi limpezesc vederea. "Cine mă sună la o ora asta?" – mi-a trecut prin cap, în timp ce am apăsat mecanic pe butonul de răspuns și am dus telefonul la ureche. Vocea de la celălalt capăt al firului suna grăbită, iar mi-a luat câteva secunde să înțeleg despre ce e vorba.

– Te aștept de zece minute în față, – a răsunat vocea lui Jude din difuzor, – Numai să nu-mi spui că s-a anulat cursul și iar am ratat totul.

– Merda!

Asta a fost singurul lucru pe care am reușit să-l spun când totul s-a legat în capul meu. Ieri, epuizată, abia am ajuns la pat, uitând complet că azi aveam cursuri.

– Aha, cuvântul ăsta îl cunosc.

Am activat difuzorul și am aruncat telefonul pe pat. M-am uitat prin cameră, încercând disperată să decid de unde să încep. Urăsc să întârzii.

– Îl spui doar când greșești, ceea ce se întâmplă prea rar ca să-l țin minte.

– Jude, înseamnă „naiba".

– Am adormit! – am început să caut frenetic ceva de îmbrăcat.

– Ce? – a spus Jude cu o surprindere exagerată. – Nu pot să cred! Visez?

– Nu mai fă glume, – am mormăit supărată, negăsind nimic potrivit.

– Serios, nu o să cred că nu visez până nu mă ciupește cineva.

– Crede-mă, vin și te ciupesc! – am spus, în timp ce am ales o salopetă din denim pentru că nu trebuia călcată. Fiecare minut salvat conta.

– Mai puține vorbe, mai multe fapte, Bruna, – am putut să-mi imaginez zâmbetul sarcastic de pe fața lui.

– Dă-mi douăzeci de minute, – am luat un prosop curat și m-am îndreptat spre baie. – Gata, închide.

Am aplicat gel pe păr, încercând să îmi aranjez buclele, deși erau mai mult valuri ciufulite de faptul că am adormit cu părul ud. Îmi promit mereu că nu o să mai fac asta, dar niciodată nu mă țin de cuvânt, și mă trezesc cu părul ca un cuib de păsări. E și mai frustrant când întârzii și singurul lucru pe care îl pot face este să-l descâlcesc puțin și să-l fac să pară mai prezentabil cu ajutorul gelului.

După ce m-am ocupat de păr, am trecut la machiaj. Fața arăta mai bine decât mă așteptam. Niciun semn de cearcăne, doar câteva mici coșuri pe obraji. Desigur, întotdeauna apare câte ceva. Întotdeauna fac coșuri după ce plâng, și în ultima vreme plâng tot mai des.

Universul ar exploda dacă fața mea ar arăta perfect. Din fericire, un pic de corector rezolvă problema rapid. Aplic puțin blush, rimel și balsam de buze, iar la final îmi pulverizez parfumul floral preferat. Îmi iau geanta de pe raft și fug pe vârfuri spre scări. Sar peste câteva trepte, riscând să cad, dar nu mă pot opri, nu acum când deja întârziem la ore.

Reușesc să cobor cu bine scările și mă îndrept rapid spre ușă, cu ochii căutând cizmele negre.

– Bruna, – vocea lui Jude m-a luat prin surprindere, făcându-mă să sar puțin.

– Ai venit să mă ciupești? – Jude stătea în fața mea, sorbind ceva dintr-o cană verde. Cana mea verde.

– Așteaptă să-mi pun cizmele și apoi o să te ciupesc.

Nici nu apuc bine să termin propoziția că în ușă apare Harry.

– Sau poate te ciupesc eu, – vocea lui răgușită a răsunat ca un tunet.