The Perfect Storm

9

Această vacanță a fost surprinzător de aglomerată, deși cea mai mare parte a timpului am petrecut-o bucurându-mă de razele soarelui pe plajă.

Împreună cu părinții, am fost la un meci de fotbal, am sărbătorit ziua de naștere a mamei și am vizitat mormântul lui Vinni.

Acolo timpul părea că s-a oprit. Nimic nu s-a schimbat de la înmormântare. Flori proaspete, lumânări aprinse și zâmbetul lui Vinni, întinzându-se după minge. Îmi este și acum greu să mă aflu acolo; un nod în gât îmi blochează cuvintele. Nu voi accepta niciodată moartea lui; această durere va rămâne cu mine pentru totdeauna. El merita să trăiască mai mult decât oricine altcineva. Moartea lui a devenit pentru mine o dovadă că Dumnezeu nu există. Am renunțat să mai cred în justiție, karma, bunătate și umilință. Trăim și murim. Asta e tot.

După plecarea lui, viața noastră s-a transformat în iad. Mult timp nu am putut să cred în ceea ce se întâmplă. Părea că toți din jur au înnebunit.

Primul an a fost insuportabil. Am petrecut zile întregi în camera mea, încercând să găsesc motive pentru a trăi. Singurul lucru care m-a ținut în viață erau părinții. Am renunțat la teatru, l-am concediat pe agentul meu și m-am închis în fața lumii. Nu puteam să-mi văd părinții pentru că simțeam toată durerea lor. Nu le-am putut ierta prietenilor că se bucurau de viață. Tot din această cauză prietenii lui Vinnie mi-au devenit dușmani.

Acest lucru a durat până când tatăl meu m-a dus la psihoterapeut. La început, fugeam după zece minute de conversație. Ea îmi cerea să vorbesc despre Vinni, dar eu nu puteam. Însă, cu timpul, a devenit mai ușor. Un an de terapie mi-a adus mult așteptata ușurare. Deși părea că nu se va întâmpla niciodată.

Toți a trebuit să învățăm să trăim cu această durere. Dacă Vinni ar fi fost aici, totul ar fi fost diferit. Fără el, parcă mi-au frânt picioarele. Încă mai învăț să merg.

În tot acest timp, apelurile și mesajele lui Kyle nu au încetat. Nici măcar nu am avut curajul să le citesc. Asta mă va distruge complet.

Cât de mult aș dori să-i răspund, nu îmi permit. Ar fi prea scump. Știe tot ce fac. De fiecare dată când ieșeam din casă, primeam instantaneu un mesaj de la el. Întreba doar două lucruri: „Unde?" și "Cu cine?".

Deși nu am putut vorbi cu Kyle, mi-a permis să comunic cu Rose. M-a sunat a doua zi, plângând, spunând că Kyle a respins-o. Nu i-a explicat motivul, pur și simplu a dispărut din viața ei. De atunci, nu a mai contactat-o.

După acel apel, am plâns toată noaptea. Îi urăsc pe Harry Freeman și faptul că nu pot face nimic în privința asta. Am semnat acele nenorocite de acte. Asta ar trebui să asigure siguranța lui Kyle. Voi merge până la capăt și vom fi liberi.

Rose va reuși. Știu că nu va permite nimănui să o rănească. Abilitatea ei de a nu se concentra pe ceea ce o deranjează e de invidiat. Pentru că eu tocmai asta fac. Mă distruge din interior. Dar nu pot scăpa de asta. Se spune: „Ce nu te omoară, te face mai puternic", dar acesta nu este cazul. Toate acestea te omoară încet, ceea ce te face mai slab.

Telefonul începe brusc să vibreze și mă scoate din gândurile mele. Pe ecran apare numele lui și aș vrea să arunc dispozitivul pe fereastră. Nu vreau să aud sau să văd acest nume.

– Da? – nu am de ales.

– Te voi întâlni mâine la aeroport. Aș putea întârzia. Nu pleca nicăieri fără mine, – vocea lui sună destul de calm. Îmi închipui cum stă întins pe pat, ca în ziua când am semnat sentința mea.

– Bine. Mai e ceva? – sper că sunt suficient de politicosă ca să nu-și facă alte gânduri. Nu vreau să fac revoluții, mai ales dacă rezultatul va fi moartea lui Kyle.