The Perfect Storm

37

– Jude, ai spus că dacă voi fi răpită din nou, mă vei salva? – îl caut cu privirea, de parcă ar fi singura sursă de apă într-un deșert.

– Am spus, – confirmă el.

– Nu m-au răpit, dar trebuie să mă salvezi.

La început mă privește confuz, de parcă nu înțelege ce se întâmplă. Dar apoi urmărește direcția privirii mele și începe să realizeze. Se uită în jur, examinând atent mulțimea, parcă încercând să găsească pe cineva.

– Uită-te în dreapta.

Îl privesc nedumerită, încruntându-mi sprâncenele. El dă din cap încet, ca și cum ar spune „Ai încredere în mine," și mă întorc.

La început, nu îmi dau seama la ce se referă, dar apoi îmi ridic privirea puțin mai sus, către tribunele de sus, și mă întâlnesc cu ochii lui Rose. Ea aștepta parcă tot timpul să o observ.

Rămân cu gura întredeschisă de surpriză, iar inima mea ratează câteva bătăi. Rose poartă un tricou albastru. Nu e singură. Este cu el.

Zâmbetul ei începe să se lărgească, iar totul pare de parcă ar fi un vis. Ea rostește un „Îmi pare rău," abia vizibil. Nu o aud, dar e ușor de citit pe buzele ei.

Zâmbetul meu îi răspunde pe măsură, și simt că nu am mai fost atât de fericită de mult timp. Povara care mă apăsa dispare, iar corpul meu, în sfârșit, începe să respire liber.

— Mulțumesc, — șoptesc fără sunet.

Aveam nevoie de asta.

Fluierul se aude. Jocul a început.

— Jude, — îi atrag atenția, — Mulțumesc.

— Te voi salva, Bruna, — îmi spune el, punând brațul peste umerii mei, iar eu îmi așez capul pe antebrațul lui.

Prietenul meu în palton gri.

Harry lovește primul mingea, dând startul jocului. Se îndreaptă imediat înainte, strigând ceva către numărul cincisprezece. Terenul prinde viață, de parcă ar fi așteptat acest moment, iar mingea trece la un jucător din echipa albastră.

Jucătorul albastru driblează mingea cu măiestrie, evitând adversarii cu precizie. Fiecare mișcare a lui este bine calculată, ca un dansator pe covorul verde al stadionului. În jurul lui, totul se mișcă rapid, dar el își păstrează concentrarea, îndreptându-se spre poartă.

Harry, cu grația și energia caracteristică, se grăbește să-l blocheze. Trimite semnale colegilor săi de echipă, iar aceștia se regrupează rapid, formând un zid de apărare. Mingea trece rapid de la un jucător la altul, străbătând terenul cu viteză.

Harry ajunge față în față cu adversarul care controlează mingea. Se privesc pentru o fracțiune de secundă, înainte ca Harry să facă o mișcare bruscă. Cu o viteză incredibilă, el recuperează mingea. O conduce cu măiestrie, evitând jucătorii echipei albastre, îndreptându-se spre poartă.

Este eroul acestui film. Fiecare mișcare a lui captează și fascinează. În ochii mei, el devine centrul universului, iar totul din jurul lui dispare, lăsând doar pe el.

Harry se îndreaptă înainte, iar eu prind fiecare detaliu al feței lui – expresia concentrată, ochii plini de determinare, și buzele ușor întredeschise, prin care respiră greu. Părul său închis la culoare, răvășit și fluturând în vânt, îi adaugă un farmec aparte. Pare creat special pentru aceste momente. Mușchii brațelor și picioarelor sunt tensionați, gata să elibereze toată energia acumulată.

Trei jucători din echipa albastră se apropie rapid de Harry, încercând să-i ia mingea. Ei par prădători în căutarea prăzii, dar Harry alunecă pe teren cu o agilitate uimitoare, evitând fiecare încercare. Mișcările sale sunt precise și elegante, fiecare pas este calculat și îndreptat către poartă. Face o manevră neașteptată, aruncând mingea peste capul său, și aceasta aterizează la picioarele unui coleg de echipă în verde.