The Perfect Storm

26

În ciuda faptului că am locuit mult timp în această casă, nu am văzut nici jumătate din camere. El nu a organizat tururi, iar eu nu am fost curioasă să aflu ce se ascunde în spatele celorlalte uși.

Acum nu am nici cea mai vagă idee unde mă duce. Nu m-ar surprinde dacă, în spatele uneia dintre uși, se află o cameră de tortură.

Din fericire, așteptările mele nu s-au adeverit.

Stau în pragul biroului său. Privirea mi se îndreaptă imediat către un birou masiv din lemn închis la culoare, pe care sunt împrăștiate documente și dosare. Biblioteca personală, așezată într-un colț al camerei, seamănă cu un cufăr plin de comori. Rafturile de cărți, pline de povești și cunoștințe, sunt mândre și sofisticate. Să-i văd biblioteca este o dovadă a capacității sale de a aprecia frumusețea și semnificația cuvântului scris. El întruchipează tot ce iubesc. Totuși, personalitatea sa strică totul.

Ochii mi se opresc pe un fotoliu confortabil de lângă fereastră. Probabil acesta este locul său de relaxare, unde poate savura o carte sau pur și simplu poate privi natura de afară, lăsându-și gândurile să plutească precum norii ușori pe un cer senin. Încerc să-mi imaginez această scenă, dar nu pot. Nu-l pot vedea în această lumină. Nu este el.

– Este doar o cameră obișnuită, – mă împinge ușor înainte, – Nu e nimic de văzut aici, – continuă el iritat.

– Ia loc, – spune, rotind fotoliul.

Starea lui de spirit se reflecta în fiecare mișcare. Pașii erau neobișnuit de agitați în timp ce se îndrepta spre noptiera de lângă fereastră. A deschis ușa brusc, mișcând zgomotos câteva lucruri care îi stăteau în cale. Sunetul lemnului care scârțâie se amesteca cu respirația lui greoaie.

După câteva secunde de căutări, ajunge să țină în mână un dosar negru. Urmele de uzură, zgârieturile fine și suprafața ușor crăpată arată că a fost folosit frecvent. Este singurul lucru din această casă care nu pare nou.

El rămâne câteva momente privind dosarul, apoi își îndreaptă privirea spre mine. Părea să ezite în decizia sa. Ochii îi erau gânditori, iar maxilarul încordat.

– Deschide-l, – aruncă dosarul pe masă, iar eu tresar ușor la sunetul cartonului lovind lemnul.

Senzația că țin în mâini o cutie a Pandorei este copleșitoare. El stă în spatele meu, de parcă ar fi pregătit să preia întreaga greutate a situației, în caz de nevoie. Curiozitatea de a afla ce se ascunde sub acel carton negru este puternică, dar în același timp, îmi este frică. Acesta trebuie să fie dovada lipsei sufletului său.

De data aceasta, nu mă grăbește. E ca și cum aș avea tot timpul din lume.

– Poți pleca oricând vrei, – mâinile mi se opresc la auzul acestor cuvinte. Aproape că am luat o decizie.

E doar un dosar.

Cu acest gând, îndepărtez elasticul, iar din cauza numărului mare de foi, dosarul se deschide de la sine.

„Legea Sângelui: Soția și Fiica unui Bărbat din Dover Devin Victimele Datoriilor

Dover, 14 septembrie 2014

Într-o suburbie liniștită a Londrei, la 14 septembrie, a avut loc o crimă îngrozitoare care a zguduit întreaga comunitate. În timpul zilei, când mulți erau ocupați cu treburile zilnice, o femeie și fiica ei adultă au devenit victime ale unei violențe neomenoase.

Potrivit informațiilor poliției, victimele crimei au fost Ann Freeman și fiica ei, Gemma Freeman. Femeia era o lideră recunoscută a organizațiilor caritabile din oraș, iar fiica ei era un respectat specialist medical. Amândouă erau membre active ale comunității și câștigaseră respectul și admirația tuturor prin faptele lor.