The Perfect Storm

21

Pov Author

11.09.2013

– Domnule Smith, aș dori să-mi schimb partenerul de proiect. Eu și Harry avem gusturi diferite în materie de cărți. Mie îmi plac romanele, iar el nici măcar nu știe să citească, – Eva încerca să obțină o schimbare. Să fii partener cu Harry Freeman însemna să faci proiectul singură.

– Nu pot să-ți schimb partenerul, toate echipele sunt deja stabilite, – bărbatul brunet, de vârstă mijlocie, își strângea grăbit lucrurile de pe birou.

Era evident că putea să-i schimbe partenerul, dar asta ar fi însemnat să editeze listele în sistem, să trimită un document nou directorului și să informeze elevii despre modificări. Mai bine își petrecea cele treizeci de minute jucând "Metro: Last Night", singura sa bucurie în viață. Eva ar fi trebuit să se resemneze.

– Domnule Smith, vă rog! – fata suspină trist, iar ochii ei albaștri străluceau de speranță.

– Îmi pare rău, Eva, nu se poate, – profesorul aruncă o privire în clasă, asigurându-se că elevii lăsaseră totul în ordine.

– Sunt sigur că voi doi veți găsi o carte care să vă placă amândurora, – un zâmbet îi înflori pe buze.

– Harry scrie analize de romane excelente, – profesorul privi dincolo de umerii fragili ai fetei.

– Bine, uneori, când decide totuși să ne onoreze cu prezența, – bărbatul își ajustă ochelarii și se îndreptă spre ieșire.

– La revedere! – spuse profesorul plecând, lăsându-i singuri.

Eva realiză că Harry stătuse tot timpul în spatele ei când ochii ei, reci ca gheața, se întâlniră cu două smaralde. Oftă nemulțumită, înțelegând că nu avea de ales. Trebuia să facă totul singură. Știa că Harry auzise tot, dar nu-i păsa. I-ar fi spus-o și în față fără probleme.

Harry Freeman era exact tipul de băiat pe care ea nu-l suporta. Fără disciplină, cu obiceiuri rele și un comportament dezinvolt. Lista cu ce nu-i plăcea la el era infinită.

– Mă deranjează cât de tare încerci să scapi de mine, – băiatul îi blocă ieșirea.

Nu-l interesau motivele pentru atitudinea ei negativă. Pur și simplu, astăzi era într-o dispoziție jucăușă. Nu-și amintea să o fi observat pe această fată înainte. Da, fără îndoială era frumoasă. Chipul ei era încadrat de părul blond, ca spicele de grâu, care cădea în valuri delicate pe umeri. Trăsăturile ei erau fine și proporționate, subliniindu-i tinerețea și prospețimea. Nasul delicat și bărbia elegantă îi dădeau un aer nordic. Pielea ei era palidă, aproape translucidă, de parcă aerul rozaliu al dimineții i-ar fi oferit un fior. Dar e greu să observi ceva atât de neobișnuit când primești deja atenția de care ai nevoie. Nu cauți ceva nou când ai tot ce-ți trebuie. Uneori îți dai seama cât de mult ai nevoie de ceva doar când îl găsești.

– Nu-i nimic, o să-ți treacă, – răspunse ea brusc, – Dă-mi voie să trec!

Faptul că trebuia să fie parteneră cu Harry îi stricase ziua. Eva voia doar să meargă acasă, să facă un duș și să se întindă în patul ei confortabil. Dar nici măcar asta nu putea face, lucru care îi alimenta și mai mult furia. După școală avea lecții de pian. Urâse din tot sufletul să cânte la pian. Era dorința părinților, și nu avea dreptul să refuze.

– Nu te las să pleci până nu-mi spui de ce nu vrei să fii în echipă cu mine, – îi plăcea acest joc, mai ales pentru că ei nu.

– Serios? – îl privi fix, – În primul rând, vii la școală o dată pe lună, și atunci doar pentru a te juca. Dacă totuși te prezinți la literatură, singurul lucru pe care-l faci cu prietenul tău, Erling, e să râzi. Cum pot face un proiect de literatură excelent cu cineva care perturba ora, pentru că nu-i pasă de nimic? Mie îmi trebuie un proiect excelent, pentru că eu nu petrec 90 de minute alergând pe teren, iar universitatea nu mă va accepta doar pentru atât. – Băiatul se amuza de gesticulația ei energică.