The Perfect Storm

18

Am ezitat puțin înainte să bat la ușă, și înainte să apuc să fac ceva, Harry deja lovește zgomotos cu degetele în lemn. Trei bătăi clare sparg liniștea, iar apoi totul devine din nou tăcut.

Ignor gestul lui impulsiv, refuzând să reacționez la nerăbdarea lui. Lipsa lui de respect față de sentimentele și spațiul meu personal este evidentă și lipsită de delicatețe.

— Nu e nimeni acasă, — spune el, ecoul vocii sale răsunând în lungul coridorului.

Scot cheia din geantă și o introduc în yală. Spre surprinderea mea, ușa se deschide fără dificultate. Cu câteva luni în urmă, încuietoarea era blocată și era un adevărat chin să deschid ușa. Se pare că Rose a chemat, în sfârșit, un lăcătuș pentru a rezolva problema — ceva ce nu reușiserăm să facem înainte.

De îndată ce intru, sunt învăluită de parfumul ei intens. Rose nu se desparte niciodată de „Jimmy Choo I Want Choo". Aromele orientale umplu aerul, de parcă parfumul ei ar pătrunde fiecare colț al apartamentului. Pare că se îmbăiază în acest parfum înainte de a ieși. Mirosul este atât de puternic, încât îmi dau seama că Rose abia a plecat. Probabil e mai bine așa; nu vreau să o pun în situația de a-l întâlni pe Harry.

Apartamentul este la fel de primitor și cald ca întotdeauna. Mi-a fost atât de dor de pereții aceia de culoarea piersicii. Culoarea verde rece de la noul meu loc mă deprimă. Deși nu sunt probleme cu izolația, acolo e mereu prea frig și umed, și asta îmi afectează starea de spirit.

În camera mea, nimic nu s-a schimbat. Ușile dulapului sunt deschise, iar câteva haine lăsate pe pat îmi amintesc de acea seară. Îmi strângeam lucrurile în grabă, în timp ce Rose încerca să mă convingă să rămân, neștiind că nu aveam altă opțiune. Într-o săptămână, totul s-a schimbat radical. Totul a devenit diferit, și simt că nu voi mai putea trăi vreodată aici. E distrus.

Geaca lui încă îmi stă pe umeri, și ar trebui să-i mulțumesc, căci tot ce e deasupra picioarelor mele a rămas complet uscat. Paltonul meu nu ar fi rezistat unui asemenea potop.

Îi dau jos geaca cu grijă și mă întorc spre el ca să i-o înmânez. Ploaia nu a reușit să șteargă mirosul de fum de țigară și parfum masculin impregnat în material.

— Te rog, dă-ți jos puloverul. Îl voi pune în uscător, — îi spun, îngrijorată că va uda toată casa. Hainele lui sunt leoarcă, și nu vreau să-i creez lui Rose alte neplăceri. M-ar urî și mai tare dacă ar trebui să facă curat după vizita mea.

— Nu te deranja, — răspunde el, intrând nepăsător în camera mea, lăsând urme umede pe podea.

— Urmele tale ude mă deranjează, — remarc eu, simțind cum mă irit. Nimeni nu l-a invitat în camera mea, iar comportamentul lui trece peste limitele mele.

— Cum zici, — răspunde el, ridicând din umeri. Totuși, își scoate haina și mi-l înmânează. Observ că are mult mai multe tatuaje decât credeam.

Se pare că cerneala de pe pielea lui m-a captivat mai mult decât ar trebui, căci pe chipul lui deja s-a înfiripat un zâmbet ștrengar.

— Îți place? — tonul lui devine brusc jucăuș, ceea ce mă surprinde. Starea lui se schimbă în clipa ochilor, iar eu nu am de gând să mă adaptez.

— Arată murdar, — răspund eu indiferent și mă duc în baie.

El răspunde cu un râs gutural, de parcă ar ști că nu spun adevărul. Tatuajele lui arată orice, numai murdar – nu. Dacă nu aș ști că aparțin lui Harry Freeman, le-aș considera adevărate opere de artă. Din păcate, personalitatea lui Harry își pune amprenta pe trupul lui, și nu le poți separa.