Memorii...

21. Ploaie...

Capitolul 21

Din perspectiva lui Sasuke

     Deși nu închisesem niciun ochii, meditând la lupta ce o începusem... La ce trebuia să fac mai departe, la o strategie care-mi va garanta victoria și o șansă de a-i arata tatei că o luase pe un drum tare alunecos... La Sakura cu care trebuia să mă întâlnesc peste câteva ceasuri... Ascultând ploaia care pica, am început să vărs lacrimi odată cu ea, strigându-le zeilor pentru dată în viața mea. Nu știu dacă cineva mă asculta, dacă mă auzea, dacă în cer exista vreun zeu...

     Nu știam, dar chiar și așa, prin rugăciunea aceea am primit putere de-a merge mai departe...

     Cerul era încă negru când Sakura sosi sub umbra cireșului care rămăsese fără aproape nicio frunză din cauza vântului și a ploii.

     — Deci...? întrebă Sakura.

     — Ai avut un sfat genial! rostesc, îmbrățișând-o pe fată.

     — Serios, a mers? mă întrebă fata puțin uimită, pe care o luasem în brațe.

     — Da. Mulțumesc mult Sakura! Fii binecuvântată! îi răspund, dându-i drumul fetei din brațele mele.

    — Numai să meargă și partea a doua a planului, spuse din nou fata oarecum îngândurată.

    — Nu știu cum să explic, nu știu... dar știu sigur că totul va bine. Hai să mergem, îi spun amintindu-mi de pacea și liniștea de după rugăciune, dar urcând-o și ajutând-o și pe ea să urce pe armăsarul pe care galopase până aici prin ploaie, apoi mă pusei și eu pe el.

     — Acum, am observat că ești ud, spuse când se sprijini de spatele meu.

     — O mă usuc când ajungem. Nu-i nimic, o asigur, răspunzându-i fetei din spatele meu.

     Afară încă mai ploua, sub cerul luminat încă de lumina lunii care ne arăta calea, care ieșiră acum din Mori no sakura. Alergam prin noapte cu gândurile împrăștiate, îndreptându-se spre casa ei, fără să mai scoatem vreo vorbă.

     — Am ajuns, îi spun fetei care acum dormea cu capul pe mine, se pare că a adormit, îmi zic în minte. Coborând după cal cu grijă să nu o trezesc, apoi luând-o ușor în brațe și deschizând cu piciorul poarta de la intrarea casei ei intru în curte. Văd pe o servitoare căruia îi ordon să-mi deschidă ușa de la camera Sakurei. Intru în camera fetei lăsând-o pe așternuturile ce fuseseră întinse de servitoare pentru tânăra domnișoara.

     — Chemați-o pe Aki, rostesc Sasuke uitându-mă la trupul firav al fetei. Este rece ca gheața, îmi spun văzând-o udă până la piele și atingându-i mâinile. Mă ridic pentru a căuta prin sertarele care se iviră, niște haine sau ceva cu care s-o pot șterge și încălzi. Când Aki își făcu apariția, încă căutam.