Memorii...

76. Prietenul rătăcit: mărturisirea

Capitolul 76   

      O jumătate de oră mai devreme - înainte ca Sasuke Uchiha și Hidetada Adams să se întâlnească   

      Noaptea era liniștită, iar cerul luminat de mii și mii de stele împreună cu luna cea care veghea asupra lor. Jos pe pământ nu se petrecea mai nimic special... era întuneric, decât razele de luminii ale lunii mai arătau cărarea precum un far, pe care alerga un tânăr care era urmărit de alte zece persoane care păreau că-l vor ucide. Nu-mi vine să cred în ce tocmai am acceptat să mă bag de bună voie și nesilit. În ce Doamne m-ai băgat Mizunoo?? îl în întreb eu în gând pe prietenul meu care m-a rugat să-i găsesc fratele, acum două lunii. Desigur că vroiam să-l găsesc pentru Mizunoo... măcar atâta puteam face și eu pentru el, gândeam eu acum două lunii când îi acceptasem cererea. Asta nu înseamnă că mi-am schimbat hotărârea de-ai găsi fratele, dar situația de față m-a surprins într-o oarecare măsură... Am auzit niște zvonuri precum că slujnicele și gărzile de pe vremea tatălui lui Mizunoo ar locui în periferia satului de la nord de capitală. Astfel cu gândul că aș putea să mă apropii mai mult de fratele prietenului meu, am intrat în aceea kuni și am ajuns în cele din urmă și-n acel sat, mai exact la periferia acelui sat. Spre dezamăgirea mea, am realizat că nu era nimeni la marginea acelui sătuc după ce m-am plimbat în întreaga împrejurime de-acolo mai mult de trei ore, investigând fiecare gospodărie în parte. Investigarea mea nu mi-a dus rezultatul așteptat, ci mai degrabă m-a băgat în mai multe probleme... deoarece am găsit decât oameni morți. Am hotărât să aflu ce s-a întâmplat mai exact în acel sat, astfel mă duc la cel ce se ocupa cu această regiune. Ajuns acolo, am întrebat ce s-a întâmplat de-au murit oamenii aceia. Răspunsul lor m-a șocat... era vorba de o epidemie de vărsat ca-n anii trecuți. Făcui cale întoarsă înapoi, întorcându-mă iarăși de unde am venit. Dacă era vorba de o epidemie ca-n anii ce au trecut, trebuia să mă asigur că era adevărat. Dar, spre uimirea mea, niciunul dintre cei morți nu aveau nimic din ceea ce-mi spusese acel guvernator. Treaba era că ceva se întâmplase... ceva putred era la mijloc. Așa că pe la jumătatea zilei mă prefăcui că plecai din acel sătuc, lăsându-i impresia guvernatorului că-l credeam. Atunci când se mai înseră, mă infiltrasem în casa lui, de unde am auzit că el cu încă vreo câțiva care erau împotriva împăratului actual îi omorâră pe acei vechi slujitori de pe vremea tatălui prietenului meu, Mizunoo, pentru că se temeau că aceștia vor afla de planul de-al detrona pe fiul fostului împărat. Aflasem că Mizunoo și cu Itachi s-ar putea să nu se mai întoarcă înapoi niciodată vii, cel puțin dacă planul acestora funcționa. Veste ce m-a șocat teribil fiindcă nu mai aveam să mai revăd niciodată cel mai bun prieten și pe fratele meu care încă nu i-am spus niciodată cât de mult mi-a lipsit sau cât de mult i-am dus dorul. Trebuia să iau foarte repede legătura cu Hidetada Uchiha, mi-am spus eu în gând, dar nu știu cum în acel moment cineva mi-a observat prezența și asta a fost. Am început să alerg cât de repede am putut eu. Cred că erau cel puțin zece persoane ce mă urmăreau. Erau echipați fiecare cu câte o katană, yari, shuriken, tessen și câte o kusarigama. Ce mai, erau echipați cu tot tacâmul pentru o ași executa ordinul la perfecție. Au aruncat cu steluțele lor de metal și cu câteva tessen-uri după mine, spun aceasta deoarece le-am simțit câtorva ascuțitul lamelelor ce mi-au „pișcat" și „mușcat" din întregul trup, lăsându-mi amprentele lor. În fața mea am văzut o pădure, astfel că am intrat în ea fără să mai mă gândesc, căci trebuia să ajung viu sau cel puțin întreg într-o oarecare măsură la shogun-ul Uchiha. Eu alergam și n-am zărit că în fața mea se afla o prăpastie împădurită... am căzut în aceea râpă, iar urmăritori mei au renunțat în cele din urmă la căutarea lor, auzind probabil căzătura mea și sperând că voi muri. Când m-am oprit din rostogolit, durerea ce îmi învăluise trupul era de nesuportat. În fine, după am reușit să stau în picioare fără a mă clătina, am realizat că dacă mai mă duceam puțin mai în jos, ajungeam la râul Suwa, adică la Asaki. Mi-am adunat puterile ce-mi mai îmi rămăseseră și am coborât distanța ce mă mai despărțea de râu, sprijinindu-mă de fiecare copac până am ajuns jos lângă râu. Când am ajuns lângă râu, am reușit să mai fac încă câțiva pași, apoi am simțit cum picioarele mă lăsau... m-am prăbușit dintr-o dată jos. Mi-am închis ochii, gândindu-mă că nu mi-ar strica puțină odihnă înainte de-a ajunge la doc. După câteva secunde îi aud glasul lui Hidetada Uchiha care m-a întreba „Cine ești cu adevărat, Hidetada Adams ?" . M-am mirat la început căci suna atât de real, că mi-am deschis ochi ca să văd dacă nu visez. El era cu adevărat și se uita cu îngrijorare la mine.