Memorii...

29. Amintiri răscolite

Capitolul 29    

      Ahoy plecă spre Endo pasu unde trebuia să se întâlnească cu cel mai puternic om din imperiul japonez și să-l pună la încercare. Dar gândul lui îl purtă în locurile natale pe care le părăsise cu doi ani în urmă. Își schimbase propriul său numele Shun, devenind Ahoy de când piciorul lui atinsese acest pământ. Umblase pe străzi câteva zile bune până ce Asaki dădu de el și îl luă sub aripa lui, îl "predase" lui Izumi care îl trată ca pe fratele lui mai mic și îl învăță tot ce știa el mai bine, astfel în cei doi ani deveni expert în trasul cu arcul, mânuirea sabiei. Aflase se ce întâmplase în satul său natal și prin fata lui trecu fiecare persoană dragă și se gândea oare dacă vreunul dintre ei mai este în viață. Nu-i descoperise nimeni încă trecutul până acum, dar astăzi îi părea rău că plecase lăsându-i pe toți cei dragi în urmă. Atunci când plecase se gândise că într-o zi se va reîntoarce la ei, dar acum rămăsese singur căci nu mai avea pe nimeni. Părinti lui, Asaia, Sora și toți ceilalți prieteni ai lui își luaseră zborul către cer, lăsându-l pe acest pământ singur și fără vreun sprijin. Fugise de acasă în căutarea fericiri de care auzise atâtea vorbindu-se. Fericirea aceea care nu piere niciodată și-și umple inima și întreaga viață cu bucurie și momente plăcute, părinți lui credeau că numai de la Dumnezeu poți să primești această fericire eternă cum o numeau ei. Ahoy credea că va găsi această fericire departe de casă, dar astăzi le dădu dreptate părinților lui pentru că oricât ar fi mai căutat-o în această lume era sigur că nu o s-o găsească niciodată. Parcă auzea vocea blândă a mamei lui atunci când îi spunea adesea că Dumnezeu este dragoste, nu Buddha sau alt zeu, ci Dumnezeul adevărat care L-a sacrificat pe unicul Fiu Iisus Hristos din dragoste pentru tine, dându-L la moarte pentru tine ca să moară pentru ale tale păcate și a înviat a treia zi după Scripturi, fiind azi și în veci viu, parcă îi auzea glasul tatălui său care adesea o îi completa vorbele soției sale. Părinți lui se convertiră la creștinism după o minune cu el, pe atunci el avea cinci anișori și căpătase un virus care părea a fi vărsat negru care anul anterior omorâse un întreg sat doar în două zile. Părinții lui fiind disperați să-și salveze pruncul au apelat la toți doctori, dar fiind că medicina nu avansase atât de mult, pentru băiețel nu se găsise niciun leac. Zdrobiți de durere au apelat la toți zei pe care îi cunoșteau, făcând tot feluri de ritualuri care îi făcea pe zei să se îndure de micuțul lor Shun. Văzând în ciuda tuturor promisiunilor călugărilor că micuțul lor se va pune pe picioare în câteva zile, dar Shun al lor se vedea că se stingea. Deznădăjduiți și fără nici o speranță, tatăl său îl luă în brate pe micuț care nu mai avea mult de trăit din câte se vedea și ieșiră toți trei din ultimul templu japonez, mergând, Ashin Chio și Kirami Chio drept înainte astfel trecând prin piață din acea kuni, văzură o mulțime de oameni strânși în jurul unui om care predica, se vedea că era unul dintre acei misionari ai creștinismului care încerca să-i convertească pe japonezi naivi la creștinism. Ashin ura pe acești oameni care îi făceau pe oameni acestui imperiu să-și părăsească zei pentru un Dumnezeu fals și care nu exista. Cine a mai auzit asta, să te închini unui Dumnezeu invizibil, un astfel de dumnezeu nu există, îți spunea Ashin în gând. Fără nicio atenție cei doi soți împreună cu copilașul aproape mort trecură pe lângă gloata de oameni care erau adunați în jurul acelui misionar european care predica atât de înflăcărat despre Dumnezeul invizibil.
      — Dumnezeu este dragoste, dacă veniți la El din toată inima cu orice problemă de-a voastră este cu neputință ca El să nu vă răspundă, căci Dumnezeu este credincios și ceea ce vă promite azi împlinește, spuse misionarul într-o japoneză oarecum stâlcită, dar care se înțelegea.
      — Poate Dumnezeul tău să-mi vindece copilul?! zise Ashin furios pe acel om, ca apoi să adauge la fel de furios, ce poate să scoată din gură acest om mincinos!
      — Da, îi răspunse misionarul care-l auzise.
      Dar micul Shun pieri dintre cei vii și Kirami se uita la micuțul ei din bratele tatălui său. Țipă cât de tare putu să o țină plămâni atunci când își văzu micuțul trup fără nicio răsuflare. Durerea pe care o simțea devenea tot mai puternică, iar lacrimile se iviră precum un izvor care se transformase într-o cascadă de ploi.
      — Dacă Dumnezeul tău îmi redă copilul Îl voi sluji toată viata mea, zise Ashin care veni și puse trupul firav al copilul, care era mort în acel moment, lângă picioarele acelui predicator.
      — Îi voi sluji până la moarte, zise și Kirami care se apropie de predicator.
      Iar predicatorul se puse pe genunchi punându-și mâinile pe micul trupușor al băiețelului, închizând ochi începu să se roage În numele Fiului Tău, vin înaintea Ta Tată, Tu ai spus că stăpânești peste moarte și viață, Tu ai cheile morții așadar te rog să-I redai viața acestui copilaș chiar dacă părinți lui nu mai au nicio speranță sau credință. Tu ești singurul care poate face acest lucru Doamne! Te rog odată ce pui viața la locul ei să-și reverși harul Tău peste întreaga sa familie. În numele lui Iisus Hristos m-am rugat Tată. Amin. Deschizând ochi misionarul își sfârși rugăciunea, iar Shun începu să tușească, apoi își deschise ochișori lui albaștri și începu să strige mami, tati. Cei doi soți când au auzit glasul fiului lor au început să-I mulțumească Dumnezeului invizibil pentru fiul lor.
      Și de atunci părinți lui îl slujiră pe acest Dumnezeu din toată inima lor, dar el era foarte nehotărât cui să dea crezare, căci văzuse case creștine care nu trăiau precum cum primise învățătură de la părinți lui. Trebuia să vadă care e adevarul, căutând și fericirea descrisă de părinți lui.
      Ahoy ajunse la Endo pasu, se uită după Sasuke Uchiha, dar se pare că nu ajunsese încă. Limpezindu-și mintea de amintirile de acasă și capul de durerea de la lichior, îl așteptă pe marele shogun.