Memorii...

10. Greșeală, lacrimi...

Capitolul 10 

     Mă îndrept spre Kouta, întrebându-mă ce s-a întâmplat și cum naiba am eu să le datorez atâția bani.

     Oare nu luasem o decizie bună în ce o privea pe Sora, mă gândeam, dar n-aș fi vrut să o implic în planurile mele, apelând la oamenii care și-au pus toată nădejdea în mine, urmându-mi planul nesăbuit de revoluție.... Chiar nu avem nevoie și de asta acum!...

~°~

     Ajuns în fața acelor porți uriașe din lemn masiv, mă opresc și-mi trag sufletul, vorba vine. Stând pentru câteva momente în fața acelorași garduri și porți, amintindu-mi și chiar rememorând aceea noapte cu Saya, dar și pe restul momentelor bune sau mai puțin bune din viața mea... Într-un final am pășit înăuntru. Mi-am luat avântul necesar și am pornit-o în căutarea doamnei Tsunade.

     — 'Neața Koko, o salut pe mica geiko ce trecea pe lângă mine.

     — 'Neața domnule, îmi răspunse.

     — Unde aș putea să o găsesc pe Tsunade?

     — Se prea poate ca doamna să fie la școală în aceste clipe... îmi spuse ea.

     — Mulțumesc că mi-ai zis Koko. Dacă vine, spune-i că are un oaspete în camera de la capătul holului.

     — Am înțeles domnule.

     — Mulțumesc Koko.

     Mica geiko a plecat, lăsându-mă în urma ei, iar eu după câteva clipe de răgaz am pornit-o domol spre camera Sayei. Ajuns în fața camerei respective, am deschis încet ușa și după ce-am pășit înăuntru, am închis-o după mine.

     Am privit de câteva ori în toată încăperea, căutând-o parcă pe ea, Saya. Chiar dacă numai pentru câteva ore am stat alături de ea, pot să afirm cu mâna pe inimă, că fata cu ochii albaștri precum cei ai pisicilor, mi-a pecetluit definitiv viața...

     Nu mai apuc să-mi continui meditarea, pentru că sunt câteva zgomote afară pe hol ce-mi atrag atenția. Deschid ușa și îmi este dat să văd o ceartă în toată regula între câteva femei.

     — Akane, te rog să nu faci asta!

     — Dacă va afla doamna Tsunade că nu Sora și tu, ai făcut toate acele lucruri, ai să-ți iei o mamă zdravănă de bătaie și nu numai asta...

     — Mai tăceți odată! Dacă n-a aflat până azi, nu va afla niciodată! Și în plus de când a venit ea aici, nimic nu mai este la fel... Ci este doar vina ei!

     — Bună dimineața doamnelor, le salut eu pe cele trei gheișe care amuțiseră când mă auziră în spatele lor.

     — Bună dimineața tinere lord, îmi răspunse una dintre ele.

     Mă sprijin de unul dintre stâlpi de susținere ai casei, și le întreb:

     — Am primit o scrisoare în această dimineață în care spune că aș datora o mulțime de bani, și mă gândeam dacă nu știți ceva despre asta? le întreb eu fluturând scrisoarea prin fața ochilor lor.

     — Nu știm absolut nimic Asaki, îmi răspunse Akane rece.

     Akane era mai mare decât mine cu vreo câțiva ani buni, deci nu mă așteptam să fie politicoasă, dar nici chiar așa de impertinentă.

     — Nu-mi amintesc să fim atât de apropiați, încât să-ți permit să-mi spui pe nume, îi răspund.

     — Scuzați-o tinere lord, e datorită ciudățeniilor care au început să se tot întâmple aici la okiya, îmi răspunse Yuko.