Memorii...

84. Revăzând-o iar...

Capitolul 84       

      Era dimineață, iar razele soarelui mi-au învăluit camera în care dormeam, luminând-o. Mi-am deschis ochii, dar n-a trecut nicio secundă, mi-am acoperit din nou ochii, punându-mi o palmă streașină ca să evit lumina din cameră, dar și ca să văd.Trecuseră două zile întregi de la incidentul cu Hidetada Uchiha. Fratelui meu încă nu i-am spus nimic despre reacția lui Hidetada. Nici el, cred că nu i-a spus încă... în fine, asta se poate aranja de la sine, deci nu trebuie să-mi bat capul. Trecând peste aceste evenimente și lăsându-le deoparte, zâmbesc, amintindu-mi că azi... e ziua în care mă duc în sfârșit să vorbesc cu Mizunoo despre vizita pe care vreau s-o fac tatei pe insulă, îmi zic eu în minte, în timp ce îi afișez un zâmbet surorii mele mai mici care se freacă la ochii, semn că abia s-a trezit.

      — 'Neața raza mea de soare, o salut eu pe Anne care îmi răspunde cu-n zâmbet uriaș.

      — Good morning bro' mă salută Ray care îți acoperi cu mâinile ochii de razele strălucitoare ale soarelui.

     — 'Neața și ție, îi răspund eu fratelui meu afișându-i și lui un zâmbet, precum i-am arătat surorii mele mai devreme.

      — 'Neața Ray, îl salută și Anne, răspuns ce fu urmat un zâmbet larg.

      —  Scot încă nu s-a trezit? îl întreb eu pe Ray.

      —  Încă doarme dus. Să-l trezesc? mă întrebă el.

      —  Nu, îi răspund.

      —  Dar tati și mami? întrebă Anne.

      —  Nu știu, îi răspunse fratele ei. Eram fericiți să ne revedem din nou și de aceea ne zâmbiserăm atunci când ne văzuserăm. Reacția aceasta o aveam în fiecare dimineață, dar azi eram mai fericit, gândindu-mă la acel moment în care-l revedeam pe tatăl meu adevărat.

      —  Deci începem? întrebă Anne, gata să fugă în grădina de flori.

      —  Yes, le răspund eu. Cei doi nici, măcar n-au mai așteptat să le explic ce fel de plante să ia pentru ceai sau ce fel de flori pot să culeagă. Au zbughit-o afară, lăsându-mă în urmă. Entuziasmul lor era molipsitor de încântător. Azi era ziua în care tata și mama împlineau treisprezece ani de căsnicie, tot în această zi am fost găsit de tata în aceea zi în pădure. De aceea astăzi, e o zi foarte specială for me...

      Amintirile-mi reveneau una după alta începând cu aceea joi dimineață în care tata m-a găsit în pădure. Parcă mă și revăd cu capul între frunze, murdar din cap până-n picioare, plin de praf și transpirat. Îi simt mâna tatei care m-a trezit din somn, luându-mă apoi la întrebări. Tot într-o zi de joi tata mi-a prezentat-o pe mama, apoi a urmat căsătoria lor care a fost tot într-o zi de joi. Încă îmi amintesc că tata m-a privit nedumerit când i-am făcut primul cadou dintr-o zi de joi, după ce m-a luat la el acasă din pădurea aceea. Cadoul era unul de mulțumire și recunoștință față de el. Apoi de-atunci i-am făcut în fiecare zi de joi câte un cadou, chiar dacă mi-a spus că nu-i necesar, eu tot i-m făcut pentru că-l consideram salvatorul meu. Apoi după ce mama a intrat în viața mea i-am oferit și ei cadouri în fiecare zi de joi, alături de cele pe care i le dădeam tatei. Când i-am oferit primul cadou mamei, mi-a zâmbit și mi-a mulțumit. Următoarea joi m-a privit nedumerită, iar tata mi-a zâmbit subtil, spunându-i mamei să accepte micul cadou. L-a acceptat. A treia joi, mi-a zis că nu-i nevoie să-i dau un cadou anume ca să mă iubească, căci deja mă iubește. Ea a înțeles greșit gestul meu, așa că i-am spus atunci că nu de aceea i l-am oferit. M-a privit întrebătoare, întrebându-mă de ce i l-am dat atunci. Ca să-mi amintesc, a fost răspunsul meu. De ce anume să-ți amintești, dragul meu Sasuke, m-a întrebat iarăși ea. Ca să-mi amintesc să nu uit niciodată de dragostea ce-am primit-o de la voi, îi spun eu. A urmat un moment de tăcere lung, atunci. Am zărit atunci lacrimile ce încă îi udau fața mamei, iar tata care mă priva încontinuu cu o privire ce nu i-o văzusem niciodată până atunci. Probabil că nu se așteptaseră la un răspuns de acest gen. După acel moment de tăcere, care a durat destul de mult după părerea mea, le-am simțit îmbrățișarea amândurora. Reacția lor m-a surprins, dar eram fericit că au înțeles cât de mult îi iubeam și îi apreciam. De atunci până astăzi în fiecare joi ce a urmat le dăruiam câte un cadou mic fiecăruia dintre ei. După apariția fraților mei mai mici, le făceam împreună cu ei cadouri părinților noștri în fiecare joi. A fost ciudat la început să le fac împreună cu cei trei micuți, dar m-am obișnuit apoi. Nu m-au întrebat niciodată de ce le fac cadouri, așa că nu m-am prea obosit să le explic. Când au m-ai crescut mai mari au început fiecare să le facă cadouri și să le dăruiască.