Memorii...

88. Revăzându-l iarăși ...

Capitolul 88

     Tata... Un mister de nedescris pentru toți cei din casa lui... Încercasem să aflu câteva ceva despre el, dar mare mi-o fost mirarea când toți îi lăudau sau îi criticau numai deciziile luate. Nimeni nu-l cunoștea cu adevărat, nici măcar cei mai apropiați. Am fost dezamăgit.

     Nici nu știu de ce mă tot frământa întâlnirea cu tata, era doar un simplu om ca și tata de altfel, dar chiar și așa tot voiam să-l înțeleg înainte de-al judeca și eu.

     Mizunoo îmi dăduse doar trei luni la dispoziție.

    Tata... era așa cum mi-l descrisese mama, un bărbat nici prea înalt, nici prea scund, cu părul grizonat, ochii negri ce altădată erau plini de viață, emanau acuma numai mâhnire, fiind triști, și goi. Oare ce gânduri se ascundeau dincolo de privirea cu care se uita și privea peste lanurile de orez?

     Sosisem pe insulă de mai bine de o săptămână, deși Mizunoo îmi oferise ajutorul necesar, dându-mi chiar și un decret prin care eram noul căpitan, dar fusesem tras printre hârțoage. Se pare că fostul căpitan nu-și făcuse mai deloc treaba. Avusesem multe de pus la punct. Nu ieșisem deloc afară, iar după o lungă săptămână petrecută printre raporturi și alte hârtii, reușisem să ies și-l revăzusem.

     Nu mă văzuse, dar se pare că totuși auzise de noul căpitan care stătea închis printre hârtii, cu nasul printre cărți, căci râse copios când un alt om îl zisese:

     — Fugaku, ai auzit că ne-a venit un nou căpitan?

     — Nu. Și ce?

     — Cică ar fi venit de o săptămână, dar nu la văzut nimeni.

        Tata râse.

      — De ce râzi?

     — Poate voi nu știți, dar dacă-i așa. Fostul căpitan nu prea și-a făcut treaba, așa că noul căpitan e îngropat între raporturi și alte hârtii.

     — Chiar așa?

     —Da.

     — De unde știi?

     — Pe când eram lord feudal în capitală am întâmpinat situații de felul ăsta.

     — Da, ce ai făcut, de ai fost trimis aici?

     — Prea multe ce m-au făcut să uit adevăratele valori ale vieții...

     — Crezi că te vei putea reîntoarce acasă? Te-ai schimbat totuși...

     — Nu, pentru că am fost exilat pentru totdeauna...

     — Păcat, știm că la început ai fost ce-i drept cam necioplit, ursuz, îngâmfat și destul de rău din toate punctele de vedere cu fiecare de aici. Nu lăsai pe nimeni să se aproprie de tine, iar când Ako a sosit uimindu-ne pe toți, dintre toți tu ai fost primul care i te-ai alăturat... De nu vă cunoșteam pe niciunul înainte, nu ne-am fi încredințat viețile unui asemenea Dumnezeu necunoscut care a fost în ochii noștri până în aceea clipă un Dumnezeu slab, căci pe atunci puterea ne-o măsuram într-un totul altceva, neștiind că dragostea este cea mai mare și cea mai puternică forță dintre câte există și vor mai fi.