Memorii...

24. Protologul unei dimineţii...

Capitolul  24   

      Era încă cerul înstelat când Asaki pâși în grădină, unde era sigur că o va găsi pe Aki care-și începea rugăciunea de dimineață pentru că era ora trei. O urmărise o săptămână întreagă pe Aki pentru a o observa mai bine și-și cântărise în minte fiecare acțiune pe care o va face când va vorbi cu ea. Voia să nu piardă pariul făcut cu Sakura, deci era timpul să acționeze. Asaki mersese până ce ajunsese la locul în care trebuia să fi fost pe acum Aki care se ruga, dar spre surprinderea lui servitoarea surorii sale nu venise astăzi la ora la care se învățase el că vine. Așadar Asaki vru să plece înauntru, dar o voce îl opri „ Pot să vă ajut cu ceva domnule? ", aceea voce era a slujnicei Aki.

      — Cerul este înstelat Aki... spuse Asaki privind-o pe fata care la rândul ei îl privea. 

      — Da domnule, spuse fata care își ridică privirea spre cerul presărat de luminițele strălucitoare.

      — Poți să-mi spui Asaki, spuse băiatul care se apropie de ea. 

      — Desigur, dacă aceasta vă face plăcere, spuse fata.

     — Încearcă să-mi spui numele. 

     — Haruno Asakura.

      Asaki când își auzi numele pronunțat de slujnică fu de-a dreptul uimit, oarecum, pentru că îi ceruse să-i spună "Asaki", nu se așteptase să-și audă întregul nume.

      —  Deci ce faci la ora asta devreme aici?

      — Mă rugam și cum am terminat v-am observat și mă întrebam dacă aveți nevoie de ceva.

      — Dumnezeului kirishitani-lor, nu-i așa? spuse el privind-o cu o privire sumbră și rece. 

      — D-da, îi răspunse fata care începuse să se bâlbâie, fiind oarecum speriată de privirea lui.

      — Nu voi pierde în fața Adversarului meu, spuse el zâmbind către ea.

      — Nu vă înțeleg...Asaki, spuse fata oarecum speriată.

      — Vreau să spun că Îl voi învinge pe Dumnezeul tău și te voi face a mea, zice tânărul uitându-se drept în ochii fetei.

      Aki începu să se clatine, iar Asaki văzând-o o prinse înainte ca fata să facă contact cu bordura de piatră. Băiatul luând-o în brațele sale i se păru că slujnica e un fulg de ce ușoară era. Nu-mi vine sa cred că a leșinat, își spuse în gând tânărul care o puse jos ușor lângă zidul de marmură.  Niciodată nu reușise s-o privească îndeajuns de aproape  încât s-o analizeze și să-și dea seama ce văzuse Sakura la ea. Dacă te uiți la ea nu e cine știe ce frumusețe, are ochi prea mari și părul ei e prea scurt, cred ca aș încurca-o cu un băiat dacă nu avea haine de fată acum. El plecă de lângă ea pentru câteva minute, iar atunci când se întoarse avea o pătură groasă cu el cu care o înveli pe slujitoare. Apoi se rezemă și el de zidul rece de piatră și își ridică privirea și își spuse în minte:  Acum Dumnezeul ei dacă există cu adevărat și n-ar fi decât o plăsmuire a minți lor, ar trebui s-o avertizeze cu privire la mine dacă este așa zisul Dumnezeul dragostei. Trecură câteva ore bune până se ivi răsăritul soarelui. Aki se trezi învelită cu o pătură în razele soarelui care căzură peste ea, singură, fiindcă Asaki când observase că ea se mișcă plecă de lângă ea astfel încât se făcu numai decât nevăzut.