51. Discuţia dintre...

38 1 0
                                    

Capitolul 51  

      Itachi meditase adânc la fratele său care revenise printr-un miracol la viaţă, pentru că cât încercase din răsputeri să-l găsească, nu reușise să-i de-a de urmă, dar găsise numai despre incidentul închisorii din Aokigahara, şi anume despre incendiul petrecut acolo, după acesta absolut nimic. Crezându-şi fratele mort, renunţase la căutări, aşadar revenirea lui l-a şocat şi l-a surprins cu totul. Trecuse aproape nouă luni de zile de când fratele său venise prima oară la palat, de atunci Hidetada revenise în palat la Mizunoo de nenumărate ori, dar cu el nu mai vorbise niciodată de atunci când Mizunoo le făcură cunoştinţă prima dată. Ar fi vrut să vorbească cu el, să-i povestească prin tot ce a trecut căutându-l şi să afle cum a supravieţuit acelui incendiul din Aokigahara, cine îi sunt părinţi care l-au adoptat şi tot ce făcuse în tot acest timp. Dar cum să abordez subiectul dacă nici nu-şi mai aminteşte nimic de-atunci...se gândea Itachi în timp ce patrula prin palat, făcându-şi rondul de noapte. Mâine îl voi opri şi am să-i spun totul, iar când voi ajunge acasă mâine îi voi spune şi lui Hidetada adevărul. Sper că mă vor putea să mă ierte... îşi zise el în gând.

***

       Ziua următoare  

      Dimneaţă, Itachi stătea ca de obicei la intrarea pavilionului ce ducea la apartamentele împăratului, aşteptând ca fratele său să apară în orice clipă, căci era ora la care Hidetada de obicei venea să-i aducă raportul despre progresul antrenamentelor prinţului Naruto. De ce nu mai apare? De ce întârzie? Doar nu i s-a întâmplat ceva... nu poate să mi se întâmple din nou asta... spuse el în gând devenind îngrijorat de întârzierea lui Sasuke. Gândul că-l poate pierde din nou pe fratele său îi făcu privirea fixă şi faţa rigidă, iar când Hidetada sosise într-un final se miră de seriozitatea lui Itachi, aşa că îl întrebă:

      — S-a întâmplat ceva în palat? îl întrebă el, iar Itachi când îi auzi glasul îi răspunse, luându-l la întrebări în gândul lui: Când vroiai să mai apari? M-ai speriat îngrozitor copile azi... apoi îi răspunse cu glas.

      — Nu, dar vreau să discutăm ceva foarte important între patru ochi Sasuke... îi spuse Itachi fratelui său, sperând să nu-l respingă.

      — Bine, după ce termin aici, voi avea timp. Ne vedem după, îi răspunse Hidetada deschizând uşa care ducea spre camerele împăratului.

      — Te voi aştepta, spuse şi Itachi la rândul lui, răsuflând uşurat că nu-l respinsese.

      — În regulă. Atunci sayonara (la revedere), îi spuse Hidetada, apoi închise uşa după el.

      — Sayonara, îi răspunse Itachi care reveni la postul său, iar Hidetada ajunsese în cele din urmă înaintea împăratului căruia îi prezentă rezumatul progreselor de la antrenamentele prinţului Naruto. După aceea Hidetada îi dădu vestea cea mare, ci anume despre propunerea lui Itachi de-a vorbi cu el, celui mai bun prieten al său, Go-Mizonoo, împăratul imperiului japonez.

      — Itachi mi-a zis astăzi pe nume şi mi-a propus să vorbim între patru ochi.

      — Cred că crede că eşti încă supărat pe el pentru toată povestea asta.

      — Ce-i drept am fost, dar nu mai sunt pentru că l-am iertat şi pe el şi pe Hidetada.

      — V-a fi foarte surprins.

      — Adevărat.

      — Când veţi purta discuţia asta?

      — După ce o să plec de aici... spuse Sasuke, fiind copleşit de situaţie.

      — Bine, atunci n-am să te mai reţin, iar mâine să-mi povesteşti tot.

      — Desigur, nu te-aş uita.

      — Nu te îngrijora, arată-i că nu ai nimic împotriva greşeli lui de-atunci, îi spuse Mizunoo care observă îngrijorarea prietenului său.

      — Aşa voi face, te asigur. Dar mă îngrijorează faptul că Hidetada nu-ţi aminteşte mai nimic de-atunci. Sincer să fiu mă îngrijorează reacţia lui când va afla, dar şi despre acesta voi sta de vorbă cu Itachi în cele din urmă.

      —  Aşa să faci, îi spuse Mizunoo prietenului său care după aceea îl părăsi lăsându-l singur să ia o hotărâre nouă cu privire la kirishitani rămaşi pe teritoriul imperiului său.


   










Memorii...Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum