Memorii...

31. Mai presus de gândurile lor

Capitolul 31   

      Ce este iubirea sau dragoste? se întreba Naruto. Oare aceea să fie iubirea să te sacrifici pe tine pentru ceilalți din jurul tău așa cum Buddha s-a lăsat să fie mâncat de o leoaică pentru a avea lapte ca să le dea puișorilor ei, astfel încât ea și pui să trăiască. Să fie aceasta dragostea, care te face să nu mai ții cont de rang, națiune, rasă sau limbă? Încât uiți de toate și încerci să dai tot ce este mai bun din tine, să lupți pentru iubita ta. Hinata este ca un înger picat din cer care pare totuși atât de firavă de parcă s-ar fi rănit aripile în zborul ei din cer spre pământ. Totuși n-o cunosc deloc, dar cu toate că abia dacă i-am văzut ochii parcă inima-mi e neliniștită. Vreau să o cunosc pe această fată, să-i știu toate visurile, temerile, să fiu eu cel ce o protejează, să știu prin ce a trecut, să fiu alături de ea prin tot ce va mai trece, să nu o las singură niciodată. Îmi doresc toate acestea, dar e oare posibil? El fiind așa de îngândurat, nici nu își dădu seama când se ciocni de cineva.
      — Au, se auzi vocea care-l făcu pe Naruto să tresară, scoțându-l din gândurile sale.
      — Gomene (Îmi cer scuze) n-am fost atentă... zise ea.
      — Gomene, nici eu n-am fost... zice el și ochi li se întâlniră.
      — Na-ru-to-kun, zice fata a cărei față se înroși de emoția care-i străbătea în acel moment întreaga ființă.
      — Cât mă bucur că te văd! îi spuse el luând-o în brațe, îmbrățișând-o strâns la pieptul său.              Hinata deveni toată roșie din cap până în picioare, emoție ce-i făcu întregul trup să ardă.  
      — Gomene Hinata-sama, zise el imediat rupând îmbrățișarea.
      — Nu-i nimic... zise ea oarecum tristă.
      —  Nu mi-am dat seama, iertați-mă vă rog.
      — Nu-s supărată pe tine, Naruto, îi spuse ea cu lacrimi în ochi.
      — Dacă v-am jicnit sau ofensat într-un fel îmi pare rău Hinata-sama, îi spuse el privind cum lacrimile domnișoarei începură să cadă ca ploaia udând pământul de sub ei.
      — Te rog, oprește-te Naruto...nu pot să cred că tocmai tu nu mă înțelegi...am sperat și am crezut că m-ai înțeles, dar văd că nu-i adevărat, am crezut că mă iubești, dar tu nu mă iubești, ai fost primul de care m-am îndrăgostit, dar... sentimentul nu-i reciproc. Te-am înțeles greșit. Îmi pare rău Naruto, îmi pare rău că mi-am lăsat inima să iubească, fără să mă gândesc o clipă că tu ai fost doar politicos cu mine, spunând asta Hinata apoi dădu să plece, dar simți cum mâna lui Naruto îi prinse mâna și o opri înainte să plece.
      — Hinata, eu te iubesc cu adevărat spunând aceasta îi luă o șuviță de păr în mână pe care o sărută. Mă poți ierta doamna mea că te-am lăsat să te îndoiești de sentimentele mele. Te iubesc, dar îmi doresc să fi fost un lord ca să nu ai nicio problemă cu clanul tău, spuse el trist.
      — Naruto te iubesc, spuse ea aruncându-se la pieptul lui, iar acum inima lui bătea atât de repede și tare.