Memorii...

12. ... voi avea grijă de tot...

Capitolul  12  

În prezent
Dimineața mult mai devreme

     Revăd din nou și din nou, retrăind pentru a nu știu câta oară noapte de noapte acea zi în care el a murit, apărându-și împăratul...

     Îl revăd pe fratele meu, în armura sa de shogun, blocând toate katanele care se îndreptau spre Hidetada care încerca din răsputeri să-i oprească sângele împăratului ce se scurgea șuvoi din brațul stâng, pentru că fusese rănit de către o săgeată otrăvită în lupta precedentă. Nu mai rămăsesem prea mulți, dar inamicii tot veneau și oricât de rezistență opuneam noi, ei, inamicii noștri apăreau tot mai mulți, făcându-ne șansele tot mai mici. Dușmanii ne-au înconjurat, tot mai mult...

     — Du-te acum!! îmi strigă el, trimițându-mă la împărat și la Hidetada, care deși erau apărați de garda regală totuși păreau încă vulnerabili în fața atacului dacă dușmanii reușeau să treacă de gardă.

     Dar știam că de-a trece de garda a cărui căpitan eram eu, era un lucru aproape imposibil, pentru că îi antrenasem prea bine ca să poată să apere chiar cu prețul vieții lor pe împărat.

     — Se vor descurca și fără mine! Rămân cu tine aici Sasuke! îi răspund, strigându-i înapoi.

     — Ți-am dat un ordin!! Mă pot descurca singur! I-ai de acolo, odată, și du-i undeva la adăpost!! M-ai înțeles?! spuse autoritar, răspunzându-mi.

     — Scuze că vă întrerupt cearta băieți, dar te rog Itachi, i-ai pe Hidetada și pe împărat de acolo cât mai ai timp, până nu va fi prea târziu! Voi sta eu alături de Sasuke, pentru ca să-i protejez spatele, că altfel Sakura mă va omorî, dacă soțul ei nu va ajunge acasă teafăr, zise Asaki râzând, care ni se alătură.

     — În regulă, atunci ne vedem la poalele muntelui! Mulțumesc Asakura!

     — N-ai pentru ce prietene!

     Am fugit doborând la nevoie inamicii din drumul meu, și trecând pe lângă camarazi mei care de altfel se luptau, încercând să-i țină cât mai departe de împărat. Printre cei care luptau alături de noi, spre surprinderea mea, l-am zărit și pe Hidetada Adams cum lupta împreună cu ceilalți samuraii. Mânuia katana la fel de bine, precum un samurai.

     — Surprins? mă întrebă Mizunoo zâmbind.

     — A fost crescut de către un samurai, deci nu se prea putea altfel, îi răspund împăratului.

     Go - Mizunoo, cel de-al o sutelea opt împărat al imperiului japonez, care îmi era mai mult decât un simplu împărat, deoarece el reprezenta mai mult un prieten drag sufletului meu, pentru care oricând mi-aș fi dat viața.

     Acum acesta avea brațul legat cu un material plin de leacuri care după spusele lui, ar trebui să-i neutralizeze cantitatea de otravă, spre fericirea lui Hidetada că nu fusese foarte mare.

     — Nu știu cum să-ți spun, dar trebuie să plecăm de aici majestatea voastră!  îi spun eu prietenului meu, care mă privi întrebător.

     — De ce? 

     — Am primit ordinul de a vă escorta la peștera Yoshi, îi zic râzând, aducându-mi aminte de faptul că tocmai primisem ordin de la fratele meu mai mic.