Memorii...

43. Atentatul

Capitolul 43  

      O lună mai târziu de la restaurarea din 1622      

      Era deja noapte, iar nori alergau pe cer prin faţa lunii care-i veghea, iar vântul se juca cu frunzele pe când Asakura Haruno se gândea la ce îşi propusese în urmă cu șase ani, realizând astăzi că toată munca lui de atâţia ani se încheiase, aşadar ţinta lui fusese atinsă. Pe când avea doar nouăsprezece ani, în urmă cu șase ani, devenise liderul din spatele tuturor revoltelor deoarece nu mai suportase să vadă atâta nedreptate din partea nobilimii care abuzau de puterea pe care le-o dăruia statul pentru a-şi mări din ce în ce mai mult forţa și puterea, încălcând peste tot şi toţi din jurul lor, neţinând cont de nimeni şi nimic. Acum se pregătea de întoarcerea acasă căci lipsise o lună întreagă, iar acum că tot se închisese, pentru că tot ce îşi dorise cel mai mult se realizase, se gândea că sosi vremea ca să poată să se ocupe şi de viaţa lui. Îşi mai dorea încă ceva ca Ahoy şi Izumi să fie răsplătiţi şi ei cumva pentru că fără aceștia doi nu credea că ar fi avut loc această restaurare. Încălecând pe cal porni spre casă dorind şi sora lui să vadă că chiar îi pasă de cei din jurul lui, iar cu mica servitoare nu ştia ce să facă că îşi dădu seama că greşise cu privire la ea. Chiar dacă îi ura pe kirishitani, nu trebuia să se comporte aşa cu ea. Pe când el se gândea la aceste lucruri, îi apărură în faţă trei călăleţi oprindu-i drumul, luat fiind prin surprindere se trezi că este atacat de ei. Asaki văzu cum cei trei îşi scoaseră săbiile şi-l înconjurară rapid oprind orice cale de ieşire.

     — Cine va trimis? îi întrebă Asaki, analizându-şi atacatori, dar li se vedeau numai ochi. Dar niciunul nu-i răspunsese, se părea că erau plătiţi de cineva ca să scape de el, ceea ce înseamnă că erau asasini.

     —  Uite băieţi, cred că aţi greşit ţinta... pe cine căutaţi, poate vă ajut? îşi întrebă el atacatori sub formă de glumă. Dar se pare că mica lui glumă nu le căzură deloc prea bine pentru că cei trei îşi îndreptară *katanele către el. Oare cine i-a trimis, se întrebă el în gând, scoţând două *tessen (evantaiul metalic) cu care putu să bareze şi să se apere de loviturile săbiilor. Încercând să folosească un tessen drept armă, astfel încât să poată să contracareze pe unul din ei, creând o cale de ieşire dintre cei trei. Reuşind să-l ţintească pe cel din dreapta cu un tessen care căzu jos după cal, puse o mână pe calul său care necheză spre a-l calma şi după aceea îi prinse frâiele de la căpăstru şi îi dădu bice plecând dintre ei. Cei doi urmăritori ai săi porniră şi ei aruncând după el cu *shuriken (steluţe mortale), el reuşi în cele din urmă să bareze doar câteva cu tessen-ul pe care-l mai deţinea, câteva chiar îl nimeriseră sfârtecându-i umărul stâng, dar nu fusese singurul care fu atins de aceste steluţe mortale pentru că ele îi răniseră unul dintre picioarele calului său. Calul se prăbuşi la pământ nechezând de durere, iar Asaki căzu şi el după cal lovindu-se şi tăindu-se totodată la cap de un bolovan ascuțit. Durerea din umăr era groaznică când vru să încerce să scoată un shuriken, iar acum simțea că-i curgea sânge din aceea rană. Dar de la impactul pe care-l avusese cu acel bolovanul în cădere, vederea-i începu să-i fie încețoșată până când nu mai văzu nimic în afară de întuneric. Nu, te rog nu vreau să mor! Nu, te rog! Nu te închide! Nuuu! strigă el disperat în mintea sa cât de tare putu, dar corpul nu-l ascultă, ochii i se închiseră...

      Călăreţii care-l urmăreau îl văzură trântit la pământ şi coborâră după cai, îndreptându-se spre el, îl cercetară amănunţit din priviri prima oară, iar după aceea ca să fie siguri de ce văzură îi verificară pulsul care-i era foarte slab.

     —  Hai să plecăm să-l luăm pe Hiroki, zise Juro.

     —  Nu mai are mult de trăit, zise Koji îndreptându-şi *kusarigama (seceră) spre Asaki cu gândul să-i curme suferinţa rănitului.