Memorii...

77. Sfârșind sau continuând... alegerea

Capitolul 77    

      Deși nu simțeam că eram pregătit să-l întâlnesc pe Hidetada Adams sau mai bine spus pe adevăratul Sasuke Uchiha, eram nevoit să mă duc până la Asaki căci Sakura îmi dăduse o scrisoare pentru el. Nu știam dacă fratele Sakurei sosise, dar pe drum înspre Asaki, m-am întâlnit cu Ahoy care îl vizita regulat pe prietenul său care-şi revenise complet după cinci luni de la ,,pedeapsa" pe care zicea el că I-o aplicase Şilo. M-am gândit să-i plasez lui scrisoarea ca s-o înmâneze destinatarului de drept, scutindu-mă pe mine de întâlnirea cu Sasuke Uchiha și de o eventuală și sigură criză de nervi. După ce i-am dat scrisoarea, am plecat în jos spre râu spunându-i ca și ultima dată că am ceva de rezolvat mai jos lângă râu. Ultima oară când l-am mințit pe Ahoy, mai precis acum șapte luni jumate care au trecut, l-am întâlnit pe Hidetada Adams care-mi spuse a doua zi că Itachi și cu împăratul actual erau în pericol de moarte la granița cu China, dar amintirea aceasta fu distrusă de faptul că salvatorul ,,fratelui meu" de-a atunci acum se dovedea a fi Sasuke Uchiha. Dar lăsând aceste amintiri deoparte, furia și mânia pe care le simțisem cu vreo câteva ore înainte, mai precis de când am aflat cine nu sunt cu adevărat, îmi străpunseră din nou trupul și mintea... Aceste sentimente își îndreptară valurile acuzatoare asupra ,,fratelui meu mai mare", fiind și eu acoperit de puterea valurilor lor sub care mă înecasem până acum. Mersesem cam vreo jumătate de kilometru după mine, îndepărtându-mă astfel de docul în care se afla adevăratul Sasuke. M-am așezat pe iarbă, întinzându-mă și privind mai departe de cerul pe care-l vedeam cu ochii mei. Îmi amintisem de povestea lui Itachi, cea pe care mi-o spusese atunci. Gândindu-mă la ce-mi spusese când sfârșise legenda de povestit, am realizat că el era la fel de nevinovat precum fratele lui adevărat. Itachi îmi făcuse o promisiune pe care ți-o respectase, împlinind-o în fiecare zi din ultimii douăzeci de ani. Realizând că ,,fratele meu" nu avea nicio vină asupra faptului că eu uitasem complet de părinții mei, acum valurile mă loveau trântindu-mă la pământ cu a lor putere de acuzare. Cum putusem să-mi uit tatăl sau pe mama? mă întrebam eu furios pe mine însumi. M-am ridicat în picioare, hotărât să-mi scot katana din teacă, căci îmi amintisem de noaptea precedentă în care Hitedata îmi povestise despre prietenul lui. Oricum, pe ce parte o dădeam și o răsuceam această problemă, simțeam că mă afund tot mai jos în adâncul mării învolburate care mă străpunsese deja cu iuțeala ei de sentimente de furie, ură, mânie. Cu katana scoasă din mână, mă întrebam oare cine îmi va duce dorul. Gândindu-mă preț de câteva secunde la această întrebare, fețele celor din viața mea îmi reveniseră în minte. Revăzându-le fețele celor dragi, printre care părinții lui Itachi și a întregului clan Uchiha, dar fiul lor adevărat putea să-mi ia locul acum definitiv, iar Sakura, revăzând toate momentele cu ea, inima-mi începu să mă doară atât de tare că începui să simt înțepături în piept, de parcă nu-mi ajungea că conștiința mea mă acuza de faptul că-mi uitasem părinții și sfârșitul lor tragic, dar și ea putea bine mersi să continue să trăiască fericită alături de Hidetada Adams, zisesem asta pentru că în fața ochilor mei se desfășura amintirea lor după pod. Practic Hidetada Adams, adevăratul Sasuke Uchiha, îmi luase complet tot. Îmi îndreptasem vârful katanei spre pântec, întrebându-mă dacă Kami o să mă oprească la fel cum la oprit pe Jonny, pentru că dacă El avea o soluție la această problemă eram dispus să I-o ascult. Nu doream cu adevărat să mor în așa fel. Spre surprinderea mea simt cum cineva din spatele meu îmi pusese mâna peste mâna mea forțându-mă să las katana din mână.

       Cu douăzeci de minute mai devreme    

      După ce shogun-ul plecă, acel individ cu care vorbise Hidetada, pătrunsese, intrând în doc. Am intrat înauntru din nou, pe ușa din spate, ca să-i las impresia prietenului lui Asaki că fusesem din totdeauna înauntru. Am ajuns lângă Asaki, căruia i-am zâmbind, ca apoi să ies în întâmpinarea noului venit, pe care-l recunoscusem după voce, era Ahoy. Astfel am dat nas în nas, ciocnindu-mă cu prietenul lui Asaki.