Memorii...

48. Aproape de adevăr...

Capitolul 48  

       Sasuke a făcut în aşa fel, încât să rămână el singur doar cu Scot cu care trebuia să vorbească aşa cum îi promisese surioarei lor.

      — Scot, la ce tot înveţi tu acolo? îl întrebă Sasuke pe fratele lui mai mic. 

      — Te voi ajuta Sasuke, îi spuse Scot mirându-l pe Sasuke.

      — La ce vrei să mă ajuți, frăţioare? îl întrebă Sasuke curios, dar fiind și derutat de răspunsul fratelui său.

      — Voi învăţa oricât de mult ca să pot ajuta, promit, răspunse Scot la fel de misterios încât îl băgă cu totul în ceaţă pe Sasuke. 

      — Mă faci curios Scot, spune-mi te rog despre ce e vorba, poate te pot ajuta cu ceva, îi zise Sasuke. 

       — ... promit,  spuse Scot, dar fu întrerupt de Ray care apăru din senin.

       — Pot să-ţi spun eu ce s-a întâmplat Sasuke, îi spuse Ray cu faţă serioasă de care Sasuke fu chiar surprins. 

      — Ascult. 

      — Am auzit accidental conversaţia dintre tati şi mami despre cum ţi-ai găsit în sfârşit familia şi cum ai trăit până ce te-a găsit tati atuncea, acum mulți ani. Scot de când a auzit că eşti adoptat şi-a zis că poate că nu o să ne mai consideri fraţi tăi, spuse el în timp ce lacrimile lui Scot începură să curgă, iar Sasuke îi luă pe ambii în braţe, promiţându-le că orice se va întâmpla cu el, ei și cu sora lor vor rămâne veşnic frăţiori lui mai mici.  Apoi el plecă spre palat lăsându-i pe fraţi lui mai mici cu mama lor, care venise între timp. De ceva timp încoace, el simţea că ceva parcă îl tot îndeamnă să se decidă mai repede asupra zilei în care trebuie să se întâlnească cu marele shogun, astfel se hotărâ ca să nu mai amâne şi se întâlnească azi cu Hidetada care îi luase locul în familia sa adevărată.

***

       Sasuke Uchiha se trezi din senin că este chemat de către împărat la palat. Mare îi mirarea când împăratul Go-Mizunoo i-l prezentă pe acel tânăr cu care Sakura se întâlnise acum câteva zile chiar sub ochi lui. Îl chemă, deci Hidetada Adams, ciudat numele lui îi provocă o senzaţie destul de neplăcută. În sfârşit te întâlnesc Hidetada... spuse Sasuke în gând continuându-l să-l privească pe marele shogun. Împăratul i-a lăsat singuri afară ca să vorbească aşa cum Sasuke îl rugase, scuzându-se că este chemat să se ocupe de treburile imperiale.

      — Încântat de cunoştinţă! spuse Hidetada Adams neluându-şi privirea fixată care era asupra lui Sasuke Uchiha îndreptată.

      — Deasemenea! fu răspunsul tânărului shogun care-l nu-l scotea din priviri la rândul său.

      — Am auzit foarte multe despre dumneata de la împăratul nostru şi nu numai de la el, toată lumea vă laudă să ştiţi.

      —  Prea multă laudă strică câteodată, nu credeţi?

     — Adevărat, dar eu n-aş fi putut face niciodată ce-aţi făcut dumneavoastră pentru binele acestui imperiu, îi spuse Hidetada Adams care în adâncul fiinţei lui se simţea împins de la spate parcă de o forţă nevăzută care îl îndemna să vorbească despre moartea kirishitani-lor. Îşi dăduse seama repede că Domnul este acea forţă nevăzută care îl îndemna să aducă vorba despre moartea copiilor Săi prea iubiţi, dar totuşi parcă el tot mai avea câteva reţineri, pentru că el în mintea lui îi spunea Domnului că chiar nu-L poate înțelege de data asta cum poate să se îndure de un astfel de om: De ce vrei să-i Te descoperi lui care a ucis atât de mulţi oameni nevinovaţi? El e unul dintre cei care Ţi-a ucis copii cu sânge rece fără pic de omenie în el, de ce? Nu Te merită Doamne, spuse el în gând continuându-şi cu încăpăţânare argumentarea înaintea Domnului, dar apoi auzi un glas plin de autoritate care îi spunea astfel: Eu Mă îndur de cine vreau să Mă îndur şi Am milă de cine vreau să Am milă!, glasul devenind apoi mai blând îi vorbi în continuare ferm Prea iubitule, alegerea e a mea şi nu depinde de tine pentru că dragostea Mea stă nu în faptul că tu M-ai iubit, ci în faptul că Eu te-am iubit aşa de mult încât L-am trimis pe Fiul Meu ca jertfă de ispăşire pentru păcatele tale. Cum Te iubesc pe tine fiul Meu, aşa Îl iubesc şi pe el. Sasuke renunţă la luptă în cele din urmă, fiind în totalitate dat pe faţă, fiindcă el încă nu-l iertase într-un totul pe Hidetada, deoarece încă îi purta pică aruncând vina pe el pentru toate durerile pe care le suportase în copilărie, iar acum sentimentele de ură parcă i se evaporaseră toate, pentru că îl iertase. Astfel se sfârşi conversaţia lui de câteva secunde cu Dumnezeu.