Memorii...

57. Reîntâlnirea

Capitolul 57   

      A doua zi după exilarea lordului Uchiha - o lună de la dispariția lui Asaki...    

      Sasuke se uită la brățara ce o avea la mâna stângă cu jumătatea inelului de la Sakura. În decursul zilelor trecute amintirea Sakurei îi invadase mintea urmărindu-l peste tot, iar acum se gândea adânc la ea. Hidetada între timp era prin piață şi se uita prin tarabele cu ornamentele de păr pentru sora lui, când văzu ceva ce-i trăsese atenția pentru mica lui rază de soare, cum o alinta el pe Anne, surioara sa mai mică. Dar o tânără i-o luă înainte, iar el îl întrebă pe vânzător dacă mai are vreuna la fel, nelăsând-o pe domnișoară să termine plătirea ornamentului de păr.

      — Singurul pe care-l am este acesta, domnule, îi răspunse vânzătorul.

      — Scuzați-mă domnișoară, dar puteți să-mi dați acest ornament mie? o întrebă Hidetada pe tânără.

      — Nu, fu răspunsul fetei care își ridică privirea spre cel ce o întrebase. Dar mare îi fu mirarea când îl văzu pe Sasuke.

      — A trecut ceva timp de când nu te-am mai văzut Sasuke, îi zice fata.

      — Pardon, ne cunoaștem? o întrebă el pe fată, fiind uimit pentru că îi spuse pe numele său adevărat.

      — Nu-ți amintești de mine? întrebă ea surprinsă.

      — Nu, cred că mă confundați domnișoară. 

      — Scuze atunci, semănați perfect cu cineva pe care-l cunosc... îi spuse fata cu privire care se întristase, atunci când el îi răspunse.

      — Nu cumva vă referiți la Sasuke Uchiha? o întrebă el pe fată.

      — Da, dar... nu mai contează. Mai doriți ornamentul? întrebă ea schimbând subiectul.

      Mi se pare aşa de tristă, trebuie să o fac să nu mai fie aşa de tristă, gândi Hidetada apoi îl întrebă pe vânzător cât costă, acesta îi răspunse că cinci ginza.

      — Da îl mai vreau, îi zise el fetei, apoi îi plăti vânzătorului bani, iar fata văzând asta îi dădu ornamentul tânărului.

      — Mulţumesc domnişoară, spuse el dând să plece.

      — Cu plăcere, răspunse ea plecând, îndepărtându-se. Dar el se întoarse spre ea şi o prinse din urmă, luându-i mâna întra lu, începând să fugă, trăgând-o după el, iar servitoare fetei se ținu şi ea după ei.

      — Dă-mi drumul imediat, nătărăule! ţipă fata la el.

      — Calmează-te, mai avem puțin. Nu-ți fac nimic rău, vroiam să-ţi dau ceva, îi spuse el, iar ea tăcu şi-l urmă în liniște. Ajunseră pe un pod şi se opriră. El îi oferi ornamentul pe care-l căpătase de la el şi îl puse în părul fetei. Ce nu știau cei doi tineri, era că chiar shogun-ul văzu toate acestea întâmplător care plecase în căutarea fetei, crezând că Sakura Haruno îşi găsise alesul inimii, iar el plecă oarecum fericit pentru ea, dar şi trist pentru el.

                                              

  *Aşa arăta ornamentul ca-n imaginea de mai jos.  

*Aşa arăta podul, ca-n imaginea de mai sus.