Memorii...

16. Tu...

Capitolul 16

     — Tu, am strigat, nevenindu-mi a crede cine era în fața mea.

     — Sora, dacă eram în locul tău nu-l lăsăm să scape așa, îmi răspunse Sakura.

     — Crede-mă că-mi venea să-i dau câteva așa cum le dădeam fraților mei când mă călcau pe nervi, dar doar pentru că micuța Rini era acolo, am încercat să mă potolesc și să nu fac nimic, cel puțin deocamdată. Sincer aveam să-i cer socoteală mai târziu, dar...

     — Dar n-ai făcut nimic după aceea, zise râzând Asaki.

     — Doar pentru că aveam mintea în altă parte...

În trecut

     Nu pot să cred că... el are încă îndrăzneala să mă privească în ochi de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, de parcă nu m-a mințit cu o așa seninătate de parcă era ceva normal. Îmi vine să-i trag câteva palme ca atunci când le treceam băieților până mă implorau să-i iert. Deja îmi simt ochii cum se umezesc, amintindu-mi de acele vremuri, clipesc de câteva ori ca să potolesc potopul de lacrimi care vrea să vină.

     Îi aud vorbind, deși fierb de supărare și furie în mine, încerc totuși să mă stăpânesc. Căci dacă eram numai noi doi, era altceva, dar pentru că-i și Rini aici de față, nu pot să mă năpustesc asupra lui așa... Cu pumni și palmele... Căci ce fel de învățătură i-aș da până la urmă acestei micuțe...

     — Onee-chan, asta seară o să mâncăm regește, îmi zice micuța cu ochii sclipind.

     — Îhî, îi răspund încuviințând-o.

     — Onii-chan, vrei să-ți dansez? îl întrebă copila.

     — Nu, dar vreau să-mi mai spui o dată acea poveste până va veni mâncarea, îi răspunse el.

     — Te referi la... îi răspunse ea.

     — Da, acea poveste...

     — Dar ți-am zis-o de nu știu câte ori, îi zise copila bosumflându-se.

     — Doar știi cât de repede uit, zise el încrucișându-ți două degete la spate.

     Nu știam despre ce poveste era vorba, dar după gestul pe care i l-am observat, bănuiam că probabil el o auzise de atâtea ori încât cred că o știa și pe de rost.

     — Ar fi bine să asculți cu amândouă urechile, căci nu ți-o mai zic altă dată, îi zise ea.

     — Bine, îi răspunse el mișcându-și urechile într-un mod ciudat.

     Era de-a dreptul ciudat, dar caraghios. Fata râse, iar el zâmbi. Chiar și eu am surâs.

     — Povestea e a prietenei mele cele mai bune... Ea a fost totul pentru mine, era ca și sora mea... Ea m-a salvat de multe ori, chiar și ultima oară, chiar dacă eram doar o roabă. Nu știu ce știi și ce ați auzit voi despre kirishitani, dar eu vă spun doar ce am văzut și ce-am trăit. Părinții Shizukăi erau nobili, dar nu ca restul nobililor de aici, care uită că și noi, robi, suntem oameni ca și ei de altfel. Ei erau altfel de oameni, oameni pe care niciodată nu aș putea să-i uit... Dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândeţea, înfrânarea poftelor... Cuvintele acestea chiar îi descriau pe stăpânii mei. Niciodată n-am dus lipsă de nimic de când ajunsesem acolo, deși înainte făcusem foamea de multe ori... Chiar dacă erau blânzi și buni cu noi, arătându-ne dragoste tuturor la fel, erau drepți. M-am împrietenit imediat cu fata lor care era de aceeași vârstă cu mine, iar de din clipa aceea eu și Shizuka am fost de nedespărțit. Prietena mea, mi-a spus că părinții ei s-au întâlnit cu Kami-sama când ea a murit. Când am auzit-o, i-am zis: „Cum zici că atunci ai murit, când acum ești în viață." Ea a zâmbit și mi-a repetat: „Da, am murit, când am fost aruncată de pe calul tatălui meu care s-a speriat de un șarpe." „Tot nu cred." i-am zis, iar atunci mi-a arătat urmele din cap, pe care le-a obținut când a căzut pe o piatră ascuțită care a tăiat-o, provocându-i moartea... Părinții ei au chemat un doctor imediat ce au văzut că fiica lor zăcea într-o balta de sânge cu capul care devenea din ce în ce mai mare. Doctorul a luat-o pe fetiță și i-a curățit rana și a doftorocit-o cum a știut el mai bine, iar la sfârșit le-a spus stăpânilor mei că plusul prieteniei mele este atât de slab, încât abia mai îl simte. Le-a spus apoi, scuzându-se, că fata nu mai are prea mult de trăit. Ei auzind asta, au dat poruncă celui ce mai de încredere rob din casă, ca să meargă la cea mai apropiată mănăstire și să-l aducă pe călugărul de acolo. Dar ce vezi că pe drum robul nostru s-a întâlnit cu-n străin care i-a zis că Kami-sama i-a spus că vrea să o vindece pe copila bolnavă care se afla aici.