Memorii...

73. Descoperind adevărul...

Capitolul 73 

      Tânărul shogun dormea adânc, atunci când Yami no ōji veni pe neașteptate tulburându-i întregul somn cu frânturi din amintirile sale pierdute. Astfel, Sasuke se trezi că e iar un copil de doar trei ani în visul lui care se transforma într-un coşmar din câte părea. Priveam prin ochii mei de băiețel care se regăsea jucându-se alături de om pe care-l numea tatăl lui când cineva sosi intrând întrerupându-le astfel joaca. ,,Bună!" îl salută străinul pe acel om cu care mă jucam apoi să-şi îndrepte privirea spre mine salutându-mă cu un ,,Bună, amice!", zâmbindu-mi. Nu înțelegeam de ce eu, băieţelul de doar trei ani, îmi mintea mea de atunci îi spuneam omului cu care mă jucasem, îl numeam tatăl meu. ,, Fiul tău, bănuiesc, Hidetada, nu?" întrebă străinul. De ce mă numesc Hidetada, când pe mine mă cheamă de fapt Sasuke, mă întreb eu confuz, neînțelegând nimic. ,,Da, viitorul shogun Tokugawa şi singurul care îmi va călca pe urme. Nu-i aşa Hidetada?" mă întrebă omul care mă ţinea în bratele sale, rotindu-mi ochii de la faţa unuia la faţa celuilalt, îi priveam confuz pe cei doi adulți. Nu-i recunoșteam pe cei doi bărbați de lângă mine, dar după câteva minute îmi adusesem aminte de această imagine pe care o mai văzusem altădată. Străinul care tocmai venise era William Adams, dar cel cu ale cărui degete de la mâini mă jucam nu ştiam cine este şi de ce îi ziceam tată. „Reține numele tatălui tău, Hidetada. Sunt sigur la sută că Tokugawa Ieyasu, tatăl tău va scrie istorie." îmi spuse zâmbindu-mi Adams, eu mă uitam la el mai confuz. ,,William Adams are dreptate fiule." ,îmi zise „tata''. Tokugawa Ieyasu e tatăl meu, îmi spun eu care priveam, nevenindu-mi să cred că acel om de lângă mine căruia îi simțeam respirația în creștetul capului e chiar el, shogun-ul despre care îmi spusese Itachi că familia noastră eram înrudiți. William Adams îi povesti apoi zvonurile pe care le auzise cu privire la răscoala la care părea că se pregătea să aibă loc împotriva omului acela care îi spuneam tată. Sfârșind cu rugămintea ca Tokugawa Ieyasu să părăsească capitala împreună cu toată familia lui, dar shogun-ul îi alungă încercările prietenului său Adams spunându-i că el nu crede în zvonuri. Spre seară Adams plecă cu rugămintea ca shogun-ul să se mai gândească înainte de a fi prea târziu. ,, Gândește-te la el, îi spuse Adams shogun-ului, arătând în direcția mea, Tokugawa, îl pui într-un mare pericol.", apoi William Adams se făcu nevăzut. Dimineaţa următoare apăru în cele din urmă Itachi care se părea că era elevul shogun-ului. Itachi îi ceru mii de scuze maestrului său pentru că de acum înainte datorită zvonurile care circulau părinții lui nu-l mai lăsau să vină aici, pe lângă aceasta îi mai spuse că venise împreună cu fratele lui mai mic, Sasuke care şi el avea decât trei ani. Sunt din ce în mai confuz privind prin amintirile care se desfășurau acum în faţa mea. Mă întrebam „Nu sunt eu Sasuke, fratele lui Itachi?" Apoi am auzit nişte zgomote afară strigând ,uitați-l pe fiul lui!" ca apoi să fie însoțite de un plâns şi un țipăt de copil. Îi văd faţa lui Itachi pe care se citea îngrijorarea şi teama, iar pe Tokugawa Ieyasu care îl prinse de mână pe Itachi care vroia din câte se părea să iasă afară şi să-l salveze pe Sasuke. Shogun-ul îl rugă să-i îndeplinească o ultimă dorință ca maestru: „Te rog, ia-mi fiul cu tine Itachi. Salvează-i viaţa fiului meu, Hidetada." „Dar pe unde vom ieşi?" îl întrebă Itachi, rotindu-şi privirea prin cameră căutând o ieşire. „Să ai grijă de Hidetada, Itachi." îi spuse Tokugawa Ieyasu ducându-mă la Itachi care mă luă în braţe. Shogun-ul dădu la o parte paravanul ce acoperise un fel de uşă secretă, prin care îl îndeamnă pe Itachi care era cu mine în braţe să plece cât mai repede. Itachi se rugă de el preț de câteva clipe, să vină împreună cu noi. Tokugawa Ieyasu îi spuse că are să se lupte cu ei pentru ca noi să putem ieşi nevătămați de acolo, trăgând astfel de timp. Itachi atunci îi spuse ,,Sayonara" (adio) cu lacrimi în ochi, iar eu începui să strig tati. Itachi îmi puse mâna la gură şi o luă la fugă cu mine în braţe prin tunelul acela trecând prin uşa secretă ce se închise în urma noastră. Auzeam cum Tokugawa Ieyasu aranja din nou paravanul acela pe uşă. Itachi fugi cât de repede îl ținu picioarele, iar atunci când zări lumina de la capătul tunelului îmi dădu mâna de la gură, iar eu începui să-l strig pe ,,tata" şi să plâng. Am ieșit în piață unde Itachi încercă să mă calmeze şi să mă liniștească. După ce reuşi cât decât să nu mai plâng, trecurăm chiar pe lângă casa din care ieșiserăm. Casa era în flăcări, dar Itachi se grăbi rapid acasă, unde părinţii lui mă strigau întruna Sasuke, dar eu nu le răspundeam. Atunci Itachi îmi spuse o legendă despre un samurai tânăr care rămăsese exact ca mine fără părinţii, dar un dragon care îl veghea din umbră văzându-l trist şi singur pe samurai luă chip de om şi deveni fratele mai mare al tânărului samurai, veghind asupra lui toată viaţa. Dragonul, îmi mai zisese Itachi, i-a dat un nume nou tânărului. Sfârșind povestirea îmi zise că de azi mă va chema Sasuke, iar el îmi va deveni frate mai mare ca acel dragon şi va veghea tot restul vieţii asupra mea, nelăsând nimic să-mi se întâmple vreodată. M-am trezit transpirat şi foarte speriat având imaginea casei mistuită de flăcările de foc pe lângă care trecusem în vis. M-am trezit cu lacrimile care-mi curgeau continuu din ochi, iar mintea şi inima mea strigau după tata şi mama. Întrebându-mă care e adevărul şi care e minciună, m-am ridicat din așternuturi. Cine sunt eu? Cine e Sasuke Uchiha dacă eu sunt Hidetada, fiul lui Tokugawa Ieyasu sau eu sunt Sasuke? mă întreb eu ştergându-mi lacrimile care nu se opreau, iar inima mea începu să mă doară din ce în ce mai tare. Visul acesta părea atât de real, e probabil să fie adevărat? Trebuie să-i văd şi să vorbesc cu Itachi şi cu William Adams dacă vreau să aflu adevărul acum, îmi spun eu în timp ce mă spălăm. Mă îmbrăcai rapid şi-mi aminti că trebuie să trec pe la sediu ca să văd cum mai stă treaba pe acolo. Poate că Sakura a trecut pe acolo să mă întrebe dacă aflasem ceva despre Asaki, îmi spun eu mergând spre grajd de unde l-am scos pe Juro, armăsarul meu pur sânge. Am încălcat pe el, mergând călare, în viteză spre sediu. Am ajuns acolo şi mi se spune că un tânăr pe nume Ahoy mă căutase în legătură cu ceva, lăsând vorbă că-l voi găsi în palat la scribul Honda. Auzind aceasta le spun subalternilor mei că voi fi la palat să rezolv treaba cu Ahoy şi alte treburi. Mi-am adus aminte de Asaki care se pare că fusese atacat în locul lui Soy, trebuia să rezolv şi această problemă, spunându-i lui Ahoy că Soy a scăpat de atac pentru că fusese confundat cu Asakura Haruno care acum zăcea inconştient de mai bine de o săptămână. Au trecut mai bine de trei săptămâni de când nu-l mai vizitasem pe Asaki, habar nu aveam dacă se trezise. Deci mă dusei întâi la scrib ca să dau peste Ahoy ca să-i explic toată încurcătură cu Soy. Îl găsi pe Ahoy lângă bătrânul scrib care se părea că-i povestea ceva.