Memorii...

46. Atacatorul din spatele atentatului

Capitolul 46    

      Două luni mai târziu de la dispariția lui Asaki   

      Era trecut de ora zece noaptea, dar somnul Sakurei nu dădea semne să apară. Se simţise toată ziua tristă, abătută încât nu se mai putu stăpâni şi în cele din urmă plânse. Observase că nu era singura care plânsese, părinţii ei se aflau în aceeaşi situaţie ca ea. Servitoarea ei, Aki, încercase toată ziua să le readucă zâmbetul pe faţă, dar nu reuşise. Erau cu toţi la fel de îngrijoraţi pentru Asaki precum ea. Oare unde te-ai dus? Unde anume? A trecut două luni de când ai dispărut fără urmă frăţioare. Mama e în culmea disperării, e îngrijorată tare rău din cauza ta, s-a îmbolnăvit grav, iar tata e la fel de distrus ca ea. Tata chiar a angajat nişte samurai să te caute, dar n-au dat de tine, nici indici n-au putut găsi în toată agitaţia asta provocată de Împărat. Unde ai putea fi? Doar n-ai murit? Nu poate fi adevărat asta! spuse ea printre lacrimile care-i începură să curgă când realiză acest gând înfiorător. Amintirile cu fratele ei îi invadară mintea, când deodată realiză că el dispăru chiar după cearta lor. Eu.... ce tocmai am făcut? E numai vina mea....că a dispărut! spuse, strigând în mintea ei, plângând şi acuzându-se pe sine de dispariţia bruscă a fratelui ei mai mare. Poate dacă nu îi luam apărarea atunci.... poate fratele meu n-ar fi dispărut şi ar fi fost aici împreună cu noi!  îşi spuse ea în gând din nou hotărând să se ducă peste Aki, servitoarea ei. Dar mare îi fu mirarea când nu o găsi în camera ei. Unde poate fi?? Unde a dispărut şi ea? se întreba Sakura care începu să-şi caute roaba în disperare. Ieşind din casă în grădina cu flori care se afla în spatele casei, văzu o siluetă în lumina lunii. Se sperie la prima vedere încât vroia să fugă înapoi în casă, dar curiozitatea o împinse înainte. Mergând înainte descoperi că acea siluetă nu era altcineva decât Aki care se părea că ruga plângând la dumnezeul ei invizibil pentru fratele ei mai mare, pentru ea şi părinţi ei. Era pentru prima dată în viaţa ei când auzea un kirishitan rugându-se acelui dumnezeu invizibil a lor: Tată... Tu ai auzit ce mi-a spus tânărul domn să-Ți transmit atunci... spuse Aki aducându-şi aminte de ultimile cuvinte ale lui Asaki, auzindu-i glasul foarte clar de parcă ar fi fost lângă ea în acele momente: Aki să-I transmiţi Dumnezeului tău că sunt profund dezamăgit de El şi mai spune-i că peste câteva zile am să îmbrăţişez moartea cu siguranţă. Măcar că nu cred, dar dacă El ne va scoate biruitori peste moarte, ură, lăcomie şi ne va face să câştigăm războiul. Îţi voi da dreptate ca El e Dumnezeul iubirii şi e viu, dar până atunci nu-L voi crede, spuse el înainte de a se despărţi de ea. Eu nu ştiu Doamne la ce se referea el... când îmi spunea că va îmbrăţişa cu siguranţă.... rosti servitoarea cu amărăciune şi tristeţe în glas. Dar Tu ştii asta deja... Te rog Doamne, chiar dacă e la un pas de moarte arătă-I că Tu eşti Domn chiar şi peste moarte... Adu-le fiul înapoi în viaţă acestor oameni, adu-i fratele teafăr acasă domnişoarei Sakura... căci sunt atât de îngrijoraţi pentru el... Mebuki-sama s-a îmbolnăvit de la atâta îngrijorare, iar Kizashi-sama e profund descurajat acum şi... Sakura-sama e la fel de distrusă de îngrijorare ca părinţii ei. Te rog ai grijă de el şi de familia lui care e îngrijorată pentru el! E a nu știu câta oară când Îți cer asta, Doamne de când tânărul domn a dispărut, Te rog fă ceva Tată, își încheie rugăciunea Aki. Sakura care auzise rugăciunea servitoarei sale se sperie atât de tare când roaba sa spuse că fratele ei i-a zis ei că va îmbrățișa moartea cu siguranță. Încât Sakura se sprijini de zidul casei ca să nu cadă, iar lacrimile îi veniră ca un potop udând pământul de sub ea, nu mai auzi absolut nimic după aceea decât gândurile sale: Nu poate fi adevărat! Nu e mort! Nu voi crede una ca asta! Asaki! strigă mintea ei nevrând să creadă crudul gând că fratele ei ar putea să fie mort.

***

      Câteva clipe mai târziu de la atentatul asupra lui Asaki   

      Între timp Sasuke se visă călărind noaptea prin pădure, dar drumul îi fu tăiat de un cal nechezând prăbuşit care părea că fusese atacat de oameni, pentru că avea vreo şapte shuriken înfipte într-un picior. Se dădu jos după cal, apropiindu-se de calul rănit văzu un tânăr zăcând într-o ditamai băltoacă de sânge, rănit la cap şi umărul stâng. Se trezise speriat de-a binelea fiind ud leoarcă de transpirație, întrebându-se ce putea să însemne acest vis terifiant de ciudat. Nu l-am văzut niciodată pe acest tânăr. Nici nu m-am gândit la cineva sau ceva anume... nu pot să-mi explic acest coşmar pe care l-am avut, îşi spuse el în gând încercând să adoarmă din nou, dar nici bine nu închise ochi că auzi o voce care striga în disperare: Nu, te rog nu vreau să mor! Nu, te rog! Nu te închide! Nuuu! şi imaginea aceea îngrozitoare a acelui tânăr rănit grav din pădure îi reveni iarăşi în minte. Neavând pace se sculă din așternutul său, ducându-se să se spele cu apă rece, căci spera ca un duş rece să-i limpezească mintea şi să-l scape de mirosul înțepat al transpiraţiei sale. Apa era rece ca gheaţa, iar afară e frig încât el nu zăbovi prea mult afară. Aruncase vreo trei găleţi de apă rece pe el din cap până-n picioare ce-l învioră, trezindu-l de-a binelea, apoi se frecă cu săpun cât de repede putu ca apoi după aceea să se clătească iar cu vreo două găleţi de apă rece. După, se grăbi să se îmbrace rapid după ce se ștersese cu un prosop improvizat din cârpe. Imaginea şi aceea vocea nu-i dispăru nici acum fiindcă tot îi reveneau mai clar în minte, aşa că se hotărâ să-l scoale pe tatăl său ca să-i spună coşmarul pe care tocmai îl visă şi-l tulbură nelăsându-l în pace, aşa cum făcea când era mic şi avea coşmaruri din copilăria-i dureroasă.

      —  Tată, scoală-te! zise Sasuke tatălui său încet ca să nu o trezească pe mama lui totodată trăgându-l pe tatăl său.

      —  Sasuke? Ce s-a întâmplat fiule? întrebă derutat, la fel de încet tatăl său.

       —  Vino afară, căci trebuie să-ţi spun ceva, îi zise Sasuke care ieşi din cameră, iar tatăl său îl urmă afară din încăpere.

      — Te ascult.

      —  Am avut un coşmar foarte ciudat, tată... spuse tânărul.

      —  Ce vrei să spui? îl întrebă tatăl care nu părea deloc surprins. Sasuke îi povesti acel vis şi despre aceea voce pe care o auzise.

      —  Cred că aceea voce era glasul acelui tânăr din visul tău, spuse William gândindu-se.

      —  Dar era aproape mort tată, era grav rănit, iar lângă el era o ditamai baltă de sânge! spuse Sasuke contrazicându-şi tatăl.

      —  Ştiu sigur că ce-ai auzit tu şi ce-ai visat tu chiar e adevărat pentru că s-a întâmplat acum vreo jumătate de oră, îi spuse William şocându-l astfel pe Sasuke.

      —  Cum de ştii? întrebă Sasuke, nevenindu-i încă să creadă.

      —  Pentru că... eu sunt cel care l-a ucis pe acest băiat, spuse el în continuare în gând amintindu-şi de ameninţarea primită de acum două săptămâni de la ministrul de interne.