Memorii...

13. ... înainte să ne fi născut...

Capitolul 13

     Mi-am adunat toate gândurile, încercând să-i scriu un răspuns la fiecare scrisoare pe care Sakura mi-o trimitea, dar de cele mai multe ori sfârșeam cu o scrisoare scrisă mai mult în limba engleză, decât în limba japoneză. Am încercat de nu știu câte ori să rescriu acele părți, dar parcă nu mai aveau aceeași însemnătate pentru mine... Tot lovindu-mă de acest obstacol, am renunțat la ai mai rescrie răspunsurile mele originale.

     Ca de obicei, deși în cap hotărâsem să scriu în japoneză, pe hârtia din fața mea așternusem cuvinte în engleză. Îmi venea să o rup, dar era ultima coală de hârtie, așa că după ce am mototolit-o, am desfăcut-o din nou și deja enervat la culme, m-am apucat să mă gândesc ce să-i răspund.

     Doamne, oare îți mai aduce aminte de mine? My lady, do you remember me?

În trecut
Anul câinelui de apă
Anul 1623

     — Sasuke! aud o voce din spatele meu, care mă striga.

     Nu știam de unde îmi era atât de cunoscută această voce... Dar am rămas câteva clipe bune, privindu-i atât ochii verzi cât și culoarea nepământeană a părului ei rozaliu, de parcă sakura¹ ar fi căpătat viață omenească.

     — Nu te-am văzut purtând niciodată haine occidentale Sasuke.

     — Scuzați-mă, dar ne cunoaștem? o întreb pe ființă din fața mea, după mai multe clipiri din ochi.

     Deși aveam senzația de cum o văzusem, că o cunoșteam și că culoarea ochilor ei îmi aminteau vag de altă lume în care probabil trăisem înainte să ne fi născut...

     — Cum de nu mă recunoști Sasuke?! întrebă ea privindu-mă buimăcită.

     — I'm so sorry my lady, but I don't know you, îi răspund eu pe englezește.

     Ea se uită la mine mijindu-și ochii, părând că n-a înțeles nimic.

     — Ce ai zis? mă întrebă ea.

     Îmi venea să râd, dar m-am abținut.

     — Am spus my lady că-mi pare nespus de rău, dar eu nu vă cunosc, îi explic ca mai apoi să continui. Deci, cine ești dumneata?

     — Adu-ți aminte Sasuke, căci n-a trecut nici măcar o lună de când am rupt logodna... îmi răspunse ea, jucându-se cu firele sale de păr.

     — My lady, n-am avut o legătură atât de strânsă cu nicio femeie... Nu am fost niciodată logodit, să știți. Cred că mai mult ca sigur mă încurcați cu altcineva, îi răspund nevenindu-mi a crede că dădeam socoteală de viața mea unei domnișoare pe care deși simțeam că o cunoscusem cu totul de altundeva, dar nu și aici, unde acum îmi era doar o străină.

     — Sakura Haruno îți spune ceva? mă întrebă ea.

     — Din păcate nu, îi zic.

     — Acesta e numele meu Sasuke, cum l-ai putut uita atât de ușor?! mă întrebă, strigându-mi mai bine zis, printre lacrimile ce începură să-i îmbrățișeze chipul întristat.

     — Îmi cer iertare! îi zic, aplecându-mă și înclinându-mă înaintea ei. Te rog nu plânge my lady... Spune-mi întregul nume, te rog, ca să ne lămurim amândoi domnișoară despre cine vorbim.