Memorii...

69. Furia Sakurei

Capitolul 69    

       Două luni de la dispariția lui Asaki  

      Toată noaptea o voce din adâncuri îi șoptea Sakurei nelăsând-o să se odihnească. Acel gând înfiorător care nu-i dădea pace era că Aki, sclava ei, ştia despre Asaki mai multe decât lăsa să se vadă. Sakura nu era genul acela de stăpână care se comporta cu robii săi de parcă erau nişte unelte. Ea fiind de părere că şi sclavi erau la rândul lor tot oameni precum erau şi ei. Chiar dacă ei erau săraci lipiți pământului, neavând doar decât haina după ei. Sakurei fiindu-i milă de ei, ea se arăta înțelegătoare şi protectivă faţă de subordonați nefericiți care avură parte de un destin aspru, astfel ei mefiindu-i ruşine să-i numească prietenii ei. Vrând să nu ia seama la acel ecou  nepământesc care îi punea stăpânire pe mintea ei care îi şoptea întruna că roabă ei ştia mult mai multe despre Asaki, ea, Sakura, îşi zise tremurând Dar e imposibil ca ea să ştie. Dar fiindcă ea se împotriva vocii, ecoul îi spuse cu o voce mieroasă la început, devenind apoi din ce în ce mai autoritară şi furioasă:  Aduţi aminte, de ceea ce ai auzit în aceea noapte pe când Aki se ruga Dumnezeului ei invizibil, spuse vocea după care încetă să mai vorbească pentru ca Sakura să-şi poată aduce aminte, ca apoi după câteva secunde de tăcere să înceapă să urle furioasă la Sakura care era îngrozită la gândul că s-ar fi putut ca fratele ei să fie mort. Trebuie să ştie mult mai mult decât lasă să se vadă. Atunci de ce a încercat atunci să vă facă să uitaţi de Asaki, străduindu-se aşa de mult să vă readucă speranţa. Sunt sigur că ea ştie unde e şi de ce fratele tău a dispărut aşa dintr-o dată. Trebuie să afli prin orice mijloace posibile adevărul pe care-l ştie doar ea. Aki e doar roabă ta, poţi să-i faci orice... îi şopti vocea demonică rânjind înfiorător. Pe când toate acestea se petreceau, Aki era afară privind liniştită cerul strălucind de lumina stelelor. Dintr-o dată asupra Sakurei se dezlănțuie o putere care îi cuprinsese întregul trup. Furia înfăşurând-o în lanţurile mâniei şi ale urii. Astfel ea porni în căutarea roabei ei, Aki, iar atunci când o observă cât de liniştită stătea privind bolta cerească care era presărată cu luminile miliardelor de făclii cereşti, furia ei, se dezlănțuise orbindu-i judecata dar şi vederea nerealizând că ura, mânia, furia, teama, disperarea şi supărarea erau de fapt uneltele pe care Yami no ōji le folosea să-şi facă treaba murdară, căci a lui era vocea ce care o convisese că Aki era vinovată.

      — Tu! strigă Sakura la Aki care tresări la auzul vocii stăpânei ei.
      — Da, domnişoară, îi răspunse Aki, şi Sakura se apropie de ea şi îi trage o palmă peste fața sclavei sale.
      — Pentru ce... zise Aki, ducându-şi mâna involuntar pe obrazul înroșit care o ustura.
      — Nu şti de ce? o Sakura furioasă înfigându-şi mâna dintr-o dată în părul crescut a lui Aki căreia îi începură să-i curgă lacrimii de durere.
      — Chiar nu ştii, ţipă Sakura trăgând-o totodată de păr pe Aki.
      — N-nu.... îi răspunse cu glasul tremurat, Aki, printre lacrimile ce se prelingeau pe faţa speriată.
      — Aduţi aminte!  îi porunci Sakura ţipând la roabă ei.
      — E-eu... chiar... n-nu... şti-u... l-la... ce... vă.... re-fe-ri-ţi, îi spuse roaba tot mai speriată bâlbâindu-se. 
      — La ce s-a referit Asaki atunci când ţi-a zis că va lua moartea în braţe?! întrebă la fel de furioasă Sakura.
      — N-nu... şt-şti-ştiu, îi răspunse sclava, bâlbâindu-se în continuare de frică.
      — Cum nu şti?! ţipă Sakura dându-i lacrimile de furie. Îi eliberă părul lui Aki, lăsându-l să-i cadă din pumnul ei strâns. Sakura se apropie de zidul casei ca să se poată sprijini de el, apoi se lasă în jos şi se aşeză pe pământul rece.
      — Tu! se răsti ea la Aki care o privea îngrozită şi totodată îngrijorată.
      — D-da... răspunse Aki tremurând.
      — Dacă tu nu apărai în viaţa familiei noastre, nu ar fi existat niciodată acel pariu dintre mine şi fratele meu. Din cauza ta m-am certat eu cu el şi cred că tot din cauza ta fratele meu a şi murit, îi spuse Sakura printre lacrimi furioasă.
       — D-dar.... n-nu... şti-ştiu... l-la... c-ce... v-vă... re-fe-ri-ţi... do-mni-ş-şoa-r-ră, îi răspunse Aki îngrozită de frică şi neînțelegând de ce Sakura îi vorbea astfel. Despre ce fel de pariu vorbea stăpâna ei şi de ce îi zicea că Asaki murise din cauza ei, se întrebă Aki în minte ei.
      — Să nu-mi mai apari vreodată în faţa mea! Dacă vei mai apărea în faţa mea fără ca eu să te fi chemat, cu mâna mea te voi ucide! Ai înţeles?! spuse Sakura mânioasă. 
      — D-da, îi zise Aki extrem de speriată.
      — Piei din ochii mei acum! ţipă Sakura la roabă ei care se ridică rapid dispărând din raza vizuală a stăpânei ei, care rămase singură plângând lângă zidul rece,rostind întruna că fratele ei era mort. Ea nu conștientiză faptele pe care le realiză în acele momente de disperare, mânie, teamă ce tocmai făcuse şi ce-i zisese lui Aki. Roaba ei ajunsese în cameră să şi se prăbuşi lângă pat, iar lacrimile începură să-i curgă. Lacrimi de neputinţă, de mânie. Ceva din vechiul ei temperament de răzvrătire şi sfidare se întorsese din nou. Era şi devenea din ce în ce mai  furioasă, mânioasă întrebându-l pe Dumnezeul ei de ce nu-l adusese acasă încă pe tânărul domn care-i era stăpânul ei. De ce Sakura s-a comportat aşa cu mine şi de ce m-a acuzat că din cauza mea fratele ei a murit. Pentru ce Doamne??? De ce??? se înălţă întrebările inimii sale care era sfâșiată de durere.
                                                    
       Deasupra în locurile cerești, ci anume mai exact în văzduh într-un colț, Yami no ōji râdea satisfăcător privind jos pe pământ, unde se petrecuse toate scenele petrecute mai sus. Era doar  o capodoperă a sa.