Lacătul dragostei

𝓒𝓪𝓹𝓲𝓽𝓸𝓵𝓾𝓵 𝓹𝓪𝓽𝓻𝓾

          ― Nu mă atinge! vocea mea este tremurândă, agitată.

          Aș prefera să fiu atinsă de viermi decât să mă atingă bărbatul altei femei. Eu nu sunt soția lui, nu mă pot considera așa.         

         Se uită la mine cu îndoială, neîncrezător și puțin șocat. În spatele ochilor lui pot vedea și o urmă foarte mică de amuzament. Un amuzament care mie îmi întoarce stomacul pe dos.

            Clar nu se aștepta la respingerea mea, îmi pot da seama foarte ușor că se aștepta la altă reacție din partea mea. Cel mai probabil este obișnuit ca soțiile lui să-i fie la picioare.

           ― Și de ce mă rog, să nu te ating? Ești soția mea, rostește în timp ce o încruntătură apare pe fața lui înșelător de frumoasă.

          ― Pentru că nu vreau, rostesc puțin cu teamă. Nu vreau să îți pui mâinile pe mine...

          Știu că mă poate plesni oricând, iar eu nu pot face nimic în privința asta. Poate face ce dorește, eu sunt un zero pe lângă el, la fel cum toți bărbații sunt superiori soțiilor lor.
Mă privește cu furie de data asta, urma de amuzament a trecut și îmi simt mâinile tremurând cu putere, parcă în ciuda mea. Îmi este atât de teamă  că ar putea să mă violeze încât mă mir că pot gândi. Aș vrea să fug, oriunde, dar să nu mai stau aici nici un minut în plus.

         ― Și de ce mi-ar păsa de ce vrei tu? Știi ce pot face? mă întreabă zemflemitor. Să rup rochia de pe tine și să te fac a mea, chiar dacă te împotrivești.

        Bufnesc nervoasă și sar din pat, luându-l prin surprindere. Orgoliul îmi este rănit la maxim, dacă aș putea aș părăsi imediat dormitorul, dar și țara.

          ― Crezi că asta m-ar face a ta? Eu nu o sa fiu niciodată a ta, niciodată! răcnesc din tot sufletul.

          Se ridică la rândul lui în picioare și dă să ocolească patul pentru a ajunge la mine, însă eu mă sui pe saltea cu picioarele și cobor pe partea cealaltă. Îmi doresc să țin distanța față de el din multe motive, și de teamă dar și din orgoliul de femeie. Nu mă va atinge un necunoscut decât peste cadavrul meu.

        ― Cred că ne-am putea contrazice pe subiectul ăsta ore în șir.

          Vocea lui răsună în liniștea camerei foarte amenințătoare și simt un fior pe șira spinării. Vine din nou spre mine și de data asta nu apuc să mai escaladez patul, așa că mă dau câțiva pași în spate. Am încă vualul pe față, așa că nu îmi poate vedea emoțiile care îmi traversează chipul. Nu poate vedea că ochii mi se mișcă în cap căutând o cale de scăpare

        ― Nu te apropia, aproape că îl rog.

        ―  Voi face mai mult decât să mă apropii...

         Fac ochii mari și mă lipesc de perete în timp ce el se apropie și întinde mâna spre vualul meu. Mă referesc imediat și  fără să mă gândesc, îi prind mâna cu toată puterea mea. În doar două secunde îmi prinde încheieturile ambelor mâini cu o singură palmă, iar cu cealaltă îmi smulge vualul de pe cap cu agresivitate.

           Ne privim în ochi și nici unul nu spune nimic, o liniște apăsătoare în care se aud doar respirațile noastre accelerate își face simțită prezența. Începe să plouă dintr-o dată, accentuând tăcerea noastră și un tunet puternic mă face să stresar. Perdelele se zbat în lumina difuză și vântul îmi suflă părul lung și mătăsos. Pare că furtuna din sufletul meu a prins viață.