Lacătul dragostei

Capitolul 37

         Restaurantul ales de Damian este unul frumos, nu foarte luxos, însă nici sărăcăcios. Mă încântă faptul că au pizza, de care îmi era foarte poftă încă de dimineață. Și cel mai mult mă bucură că nu este genul de restaurant în care ești obligat mai mult sau mai puțin să porți haine elegante așa cum erau cele în care mă ducea Aman. Amândoi purtăm blugi și bluze, acum că ne-am dar gecile subțiri jos.

          — Trebuia să mă suni! rostește din nou Damian, părând chiar îngrijorat de ceea ce i-am povestit.

          — Cu siguranță am exagerat eu, încerc să-l liniștesc deși adevărul este că nu cred că mi s-a părut sau că a fost o coincidență.

        Este ceva ciudată la mijloc, însă habar nu am ce. Abia am adormit noaptea trecută, dar nu știu ce a fost de vină. Ori faptul că am dormit atât de mult ziua, ori teama că sunt urmărită.

          — Nu contează. Dacă ți se mai pare ceva ciudat te rog să mă suni și plec imediat spre tine! Bine? mă întreabă căutându-mi privirea.

         —Bine, cad eu de acord.

       Îmi mușc buzele frământându-mă. Această senzație nu mă lasă de când am văzut pentru prima dată mașina. Îmi circulă prin fiecare por, agitându-mă. Este o combinație sinistră de teamă și curiozitate. Cine m-ar putea urmări pe mine? mă întreb zâmbind amuzată de acest gând. Înafară de Damian și de niște foste prietene pe care nu le-am văzut de ceva timp nu mai am pe nimeni. Nu am dușmani sau pe cineva care să-mi vrea răul, sau măcar binele. Damian nu ar avea nici un motiv, și în plus când a plecat ieri de la mine mașina era deja acolo. Deci este exclus.

         —Văd că te-a tulburat, aud dintr-o dată glasul lui Damian pătruzând prin gândurile mele. Sigur ești în regulă, Rania?

        — Îhm, sunt puțin obosită.

        Chelnerița, o femeie de vârstă mijlocie și îndesată, vine cu o farfurie mare cu pizza și niște paste pentru Damian. Le așează în dreptul nostru și ne urează poftă bună cu un glas prietenos. Îi mulțumim politicoși.

        — Îmi este o foame ..., gem începând să înfulec, închizând ochii de plăcere când simt aromele pe limbă.

        — Poftă bună! îmi urează zâmbind. Rania, tot vroiam să vorbesc cu tine, dar nu am găsit niciodată momentul potrivit...

        Pare ceva chiar foarte important așa că las felia de pizza din mână și-l privesc așteptând. Ochii lui mă cercetează parcă căutând ceva ascuns.

        — Despre ce este vorba, Damian? întreb după un timp în care pare că nu-și găsește cuvintele potrivite.

        Ce ar putea fi atât de important încât nu poate vorbi deschis, fără ocolișuri?

        — Bine, am să-ți spun deși nu știu cum vei reacționa. Aprob din cap așa că el trage aer în piept și continuă. Tu vei fi mama curând, în câteva zile.

        Îmi pun mâna pe burtă confirmând spusele lui care erau deja evidente. Voi fi mamă de băiețel cât de curând. O clipire de ochi și el va fi în brațele mele, să-i simt mirosul, să-i ating păruțul fin și mătăsos, pielea fragedă și moale. Să-l strâng la pieptul meu gândindu-mă că este cadoul primit de la Aman fără să știe măcar de el. Cred că asta este una dintre cele mai mari dureri din sufletul meu.

        — Rania, mă asculți?

        Clipesc rapid limpezindu-mi mintea.

        — Scuză-mă, tu încerci să-mi spui ceva și eu sunt tot cu gândul în altă parte. Continuă, spune-mi!