Lacătul dragostei

Capitolul 9

 
            Dimineața la șase  sunt deja la bucătărie și curăț ceapă pentru mâncare. Lângă mine este Fathia care curăță morcovi, ceea ce înseamnă că Aman și-a petrecut noaptea cu frumoasa lui soție Isra. Deși nu vreau, trebuie să recunoasc măcar față de mine că mă simt aiurea. Bărbatul ăsta are dreptul să treacă de la o femeie la alta, după bunul plac, iar eu trebuie să accept acest lucru. Chiar dacă m-am căsătorit cu forța tot soțul meu este, chiar dacă pentru scurt timp. Toată problema este că dacă el va veni să își petreacă din nou noaptea cu mine, cum voi putea eu sa fac asta după ce știu că s-a culcat cu Isra? Printre miile de întrebări și griji care mă tensionează nici nu observ când a apărut și Isra printre noi. Atunci când în sfârșit o observ, ea îmi zâmbește și ia ceapă pe care am curățat-o și începe să o toace. Mă uit la ea cu atenție, după un semn care să mă ajute să-mi dau seama cum a fost noaptea ei. Înafară de un zâmbet în colțul gurii nu observ nimic altceva. Totuși, acel zâmbet este destul încât să știu că nu este deloc supărată, ceea ce înseamnă că noaptea ei alături de Aman nu a fost deloc urâtă. Strâng cuțitul în mână de nervi. Este normal să fiu nervoasă, nu? Chiar dacă nu simt nimic față de Aman totuși este bărbatul cu care m-am culcat și se pare că eu nu îi sunt de ajuns. Are nevoie să-l satisfacă și celelalte soți.

            —Ești bine? mă întreabă Isra. Clipesc și o privesc surprinsă. Te uiți în gol de câteva minute...continuă ea.

             —Scuze, murmur.

Arunc la gunoi coaja de la ceapă și apoi pregătesc uleiul pentru a căli legumele.

             —S-a purtat frumos Aman cu tine? o întreabă Fathia.

Când aud întrebarea simt cum inima îmi dă niște pulsați tare aiurea, îmi face palmele să transpire și respirația mi se accelerează făcându-mă să mă simt incomod în propriul meu trup. Chiar nu vreau să știu răspunsul la întrebare, dar nu se întâmplă întotdeauna așa cum doresc eu.

             —Ca întotdeauna. Cred ca știm toate trei cât de frumos se poartă.

Serios? Cu mine nu se poartă deloc frumos, este arogant, încăpățânat, dă ordine și se așteaptă să cad la picioarele lui.

             —Cred că cu tine se poartă cel mai bine, îi răspunde Fathia, până la urmă tu îi vei dărui un copil în doar cinci luni. Ești răsfățata lui.

Isra se înroșește  în obraji și schimbă  imediat subiectul.

***

        
        Aman nu a venit la micul dejun, spre ușurarea mea. Nu vreau să dau ochii cu el acum că  știu  că cu mine se poartă urât și cu  Isra și Fathia se poartă frumos. Ele două sunt preferatele, pe când eu sunt cea disprețuită, nu? Nu ar trebui să mă deranjeze, dar femeia din mine asta simte.

      Toată ziua mi-o petrec făcând curățenie, apoi în dormitorul meu. Vreau să-mi petrec timpul liber departe de acești oameni pentru că atunci când voi avea ocazia voi pleca de aici numaidecât.

      Atunci când Aman apare în sfârșit în dormitorul meu, eu nu mă așteptam deloc. Tocmai ce am venit de la baie și îmi ștergeam părul ud cu prosopul. Apasă pe cleanță și intră direct, fără a se obosi să bată măcar la ușă. Reacția mea este una pe măsură, tresar, dar când observ că este el inima mi-o ia razna fără un motiv anume. Cred ca disprețul pe care îl simt pentru el mă face să reacționez așa.

           —Te-am speriat? mă ia el la mișto. Nu te așteptai să vin la tine?

Chipul lui mă face să îmi doresc să-l ating doar prin simplul fapt că este atrăgător, dar caracterul lasă de dorit. Nu m-aș îndrăgosti de unul că el niciodată.

           —De fapt, mă așteptam să mergi la Fathia, nu ea este la rând? Sau cum procedezi? Dai cu banul?

Din nou strânge din maxilar, semn că l-am deranjat cu ironia mea care pe mine mă amuză într-o mică măsură. Pe el nu îl amuză  deloc dacă iau în considerare ochii de ghiață pe care îi are în timp ce vine spre mine cu pași lenți și amenințători. 

             —Îmi pierd deja răbdarea cu tine, Rania! Și abia a trecut două zile de când ești aici, dacă mă scoți din minți s-ar putea să regreți.

Cu răsuflarea mult prea accelerată reușesc să-i țin privirea deși o fac cu greu.

             —Nu-mi este frică de tine! Ce? Crezi că dacă mă bați te voi iubi? întreb sfidătoare.

              —Să mă iubești? întreabă strâbându-se. Oh, dar nu am nevoie să mă iubești, mă mulțumesc și dacă mă respecți.

              —Nu te voi respecta niciodată, spun cu obrajii în flăcări. Nici măcar de frică nu-ți voi ști.

              —Mai vedem. Acum, te rog să mă ajuți să mă spăl. Vino cu mine!

                —Ce? Crezi ca te voi spăla pe picioare ca o servitoare? zbier îngrozită de această idee.

Dar el nu mă ascultă, mă prinde de mână și mă trage spre baie fără a mă lăsa să protestez.

Îmi pare rău pentru întârziere! Pupici! Vă mulțumesc pentru răbdare și vă aștept părerile. Aș ruga și fetele care doar citesc fara a lăsa comentarii să facă o excepție de data asta și să îmi spună și ele părerile  😂