Lacătul dragostei

Capitolul 43

RANIA

         ― Cum adică Isra este și ea aici? Parcă ai spus că te-ai despărțit de ele..., îi spun ridicându-mă în picioare. Ai venit să fi cu mine împreună cu ea?
     
        Nu știu ce să fac. Să râd, să plâng, să urlu și să țip sau să renunț la speranțele că noi vom fi împreună. Mă simt atât de rău încât îmi vine să-mi smulg părul din cap și probabil să sar la gâtul lui de nemernic. Cum a putut să o aducă pe ea aici, când eu am fugit de toate astea?

         Mă așez din nou pe marginea patului simțind că amețesc. Când a luat decizia să vină aici nu știa că eu sunt gravidă, deci nu poate spune că de aceea a venit cu ea, ca să se răzbune. A luat această decizie știind cum mă voi simți atunci când voi afla.

        ― Nu am avut de ales, îl aud rostind în timp ce începu să facă pași, parchetul scârțâind din loc în loc. Când mi-am dat seama că durerea mea crește sfâșâietor în loc să treacă, am decis să vin după tine, să renunț la tot pentru a te putea avea la piept. După cum am spus, a durat până am divorțat, Fathia nu a fost de acord cu divorțul, a durat puțin până s-a finalizat. Între timp a născut Isra... Este copilul meu, Rania, ce Dumnezeu? Cum îmi puteam lăsa copilul în Arabia când eu sunt aici?

        Deși mă lupt cu conștiința mea, știu că are dreptate. Acum sunt mama și știu că pentru un părinte copilul este cel mai important. Dacă ar fi venit aici fără fetiță atunci inima lui ar fi fost împărțită în două. Dar tot simt flacăra geloziei în inima mea, o gelozie care nu ține de nimeni și nimic.

        ― Ce s-a întâmplat cu Fathia și mama ta? îl întreb curioasă, răutatea din mine, care există în fiecare om, dorindu-și să nu fie deloc bine. Bănuiesc că nu le-ai adus și pe ele aici...

        ― Mama a rămas acasă, dacă rămân aici îi voi trimite bani. În schimb, Fathia s-a întors la părinții ei. Deși este greu, își va găsi un bărbat care să o accepte și fără a mai fi virgină.

        Acel dacă plutește în mintea mea ca un ghimpe care mi-a intrat în talpă. Doar gândul că el pleacă îmi distruge inima cu putere. Îl vreau în viața mea pentru totdeauna, să îmbătrânim împreună și să ne creștem copilul. În schimb, eu voi încerca să fiu binevoitoare cu Isra și fetița lui care până la urmă nu are nici o vină că tatăl ei a vrut mai multe soții. Dar problema este că Aman încă nu mă dorește și cine știe dacă o să mă mai dorească.

        ― În regulă, spun încrezătoare. Înțeleg de ce a trebuit să o aduci și pe Isra aici. Pentru fetița ta. Dar cu noi, cum rămâne?

        Mă ridic în picioare și mă apropii ușor de el. Ochii lui mă privesc fix fără să renunțe la acel scut pe care nu uită niciodată să-l ridice și pe care nu reușesc să-l pătrund. Seducția este un lucru pe care nu l-am folosit până acum pentru a-l face să mă ierte, dar pot încerca.

        Îi simt mușchii încordându-se când îmi pun o palmă pe inima lui, în tot acest timp privind în ochii săi reci.

        ― Este loc aici pentru mine? Mă mai poți iubi cum o faceai înainte? îl întreb mângâindu-i cu cealaltă mână obrazul nebărbierit.

        ― Rania, știi că te iubesc, ți-am mai spus asta. Dar ce ai făcut...

        ― Chiar este de neiertat? Ai încercat măcar? îl întreb puțin frustrată, dar totuși păstrându-mi tonul jos.

        Iau mâna dreaptă de pe inima lui și mi-o plimb pe pieptul lui tare, simțind fiecare mușchi în parte sub degetele mele curioase. Îmi pun nasul pe gâtul lui și îl miros încet.

        ― Îmi este atât de dor de tine, Aman! Te rog, mai dă-ne o șansă!

        Respirația lui devine accelerată cu fiecare atingere din partea mea, iar ochii îi devin tulbure. Se vede clar că este excitat și trebuie să recunosc că nici eu nu sunt mai prejos.

        Deodată, mâna lui îmi prinde maxilarul, apropindu-mi fața de a lui aproape cu bruschețe.

        ― Mai pot avea încredere în tine? mă întreabă printre dinți.

        ― Poți. Îți promit că nu îți voi mai ascunde ceva vreodată.

        Îmi dă drumul la maxilar doar pentru a mă prinde de talie și a mă trage spre el, lipindu-mă de trupul lui. Mă strâmb ușor, corpul meu încă fiind dureros, dar el cred că nici nu observă, fiind prea preocupat să mă țină lângă el.

        ― Dă-mi timp. O să mă gândesc la asta, rostește în șoaptă în acest timp mângâindu-mi colțul buzelor cu degetul meu.

        Răsuflu puternic când se desprinde xe mine, trece pe la fiul nostru și îl sărută pe cap, apoi pleacă fără să-mi mai arunce o privire. Primul instinct este să-l urmez însă îmi dau seama că nu are rost. Mă apropii și eu de Osman și îi zâmbesc drăgălaș. A adormit din nou. Se pare că bebelușii dorm foarte mult. Mama ar fi putut să mă învețe mai multe despre bebeluși, fără ea sunt singură și trebuie să le învăț pe toate pe rând, totul la timpul loc.

        Poate Aman știe mai multe decât mine despre creșterea unui bebeluș având în vedere că el are o fetiță de trei luni. Dar el nu mai este aici să mă ajute, sper doar că va reveni cu iertarea pentru mine.

         ___________________________________

Știu că este scurt, voi reveni cu următorul cât de curând.

🌟+✉= ❤

Nu uitați de o steluță și o părere dacă v-a plăcut!

Vă pup!