Lacătul dragostei

Capitolul 15

       

              Sunt în dormitorul meu, de jumătate de oră ne-am întors din oraș. De când mi-a propus înțelegerea mintea mea lucrează neîncetat. Mă  gândesc la riscuri, la posibilități și tot ce înseamnă această înțelegere. Dacă chiar mi-ar da drumul după o lună? Mi-aș putea lua dota și aș dispărea de aici, mi-aș face o viață în Anglia. Aș fi fericită în sfârșit. Mă plimb prin cameră încercând să înțeleg ce am de făcut. Mâine trebuie să-i dau răspunsul. Dacă sunt de acord trebuie să mă culc cu el dacă dorește asta, trebuie să-l las în viața mea și să mă port mai mult sau mai puțin ca o adevărată   soție. Pot face asta? Aș rezista o lună întreagă? Mă simt ca într-o tornadă, lovită din toate părțile neîncetat. Închid ochii pentru o gândire mai profundă, dar în minte îmi tot apar ochii iscoditori ai lui Aman. A fost foarte șarmant astăzi, dar nu mă pot lăsa influențată de asta.

             Cu acest gând mă dezbrac și intru în vană unde stau jumătate de oră. Încerc să folosesc aceste minute pentru a mă relaxa, am nevoie de acest lucru. Trebuie să mă liniștesc pentru a avea mintea limpede când voi lua decizia cea mai bună pentru mine.

            După ce ies din baie învelită doar într-un halat mă întind în pat și încerc să nu mă mai gândesc la nimic. Voi lua decizia mâine dimineață. Închid ochii și încerc  să mă las dusă de somn, dar atunci aud niște voci pe hol. Nu aud ce spun, dar îmi aud  numele rostit. Sunt voci șoptite de femei. Mă ridic repede în picioare și fug către ușa unde îmi lipesc urechea de lemnul tare.

           ―Când ți se va naște copilul o va uita, vei vedea! îi spune Fethia lui Isra.

Mă încrunt simțind cum mă apucă nervii.

          ―Și dacă nu o va uita? se plânge Isra. Era totul perfect până să vină ea. Acum nu ne mai acorda nici uneia atenție. Dacă rămâne și însărcinată nici nu o să ne mai observe.

Acum trec prin fața uși mele și merg mai departe. Oftez când nu mai aud nimic. Le înțeleg grija, dar nu-mi place faptul că mă bârfesc. Și nu înțeleg cum de le este atât de ușor să vorbească împreună despre un bărbat pe care îl împart. Chestia asta chiar nu le deranjează?

Mă întorc mâhnită în pat și după multe alte frământări adorm. Nu este un somn ușor, este presărat de vise în care Aman se strecoară în camera mea și mă sărută pe tot trupul lansând în urma lui numai foc de dorință. La fel de excitată mă și trezesc dimineața la prima oră și mă simt foarte rușinată de acest lucru. Nu înțeleg cum îl pot dori și detesta în același timp. Mă tot gândesc la palma pe care mi-a dat-o gândindu-mă că poate așa mi-l scot din suflet însă nu funcționează. Nimic nu funcționează și de aia trebuie să plec din această casă. Până când nu voi deveni și eu ca Isra și Fathia. Așa că după ce mă schimb îmi iau inima în dinți și merg spre dormitorul pe care îl folosește Aman.

Nu am mai intrat niciodată aici și sunt puțin curioasă unde își petrece el timpul când nu este la birou și nici în dormitorul unei soții. Bat la ușă hotărâtă și după a patra bătaie ușa se deschide. Aman mă privește suprins. Este ciufulit, semn că nu se ridicase din pat și poartă doar o pereche de boxeri negri. Îmi feresc privirea cât de pot de rapid de la umflătura din față, dar el tot observă și rânjește.

         ―Intră, sper că ai venit să-mi dai răspunsul.

Intru în dormitor și mă uit în jur analizând totul repede. Un pat matrimonial nou, nici decum vechi ca cel din dormitorul meu, pe peretele din fața patului este o plasmă la fel ca cea din camera mea, un șifonier, iar pe jos este parchet. Simplu, dar modern. Mă întorc spre el și văd că mă privește atent. Nu știu cum să-i spun ce ce am de zis. Închid ochii și răsuflu ușor apoi încep să vorbesc:

           ―Dacă îți accept propunerea mă lași să plec peste peste o lună acasă, în Anglia?

           ―Da, dacă vei mai vrea să faci asta. Te rog, acceptă!

          ―Jură-mi!

         ―Jur Rania, jur.

         ―Bine, timp de o lună îți poți exercita drepturile de soț, dar după o lună am să plec.

         ―Am să te fac atât de fericită încât nu vei mai dori să pleci.

Se apropie de mine fericit și mă strânge în brațe. Îi simt mirosul și mă înfior. Îmi este teamă. Mi-e frică să nu aibă dreptate și să mă trezesc îndrăgostită până peste cap de omul ăsta.

Se dezlipește de mine doar pentru a-și lipi buzele de ale mele. Pentru un moment vreau să mă împotrivesc, dar îmi aduc aminte de înțelegerea noastră și mă las dusă de val. Felul în care buzele noastre se împletesc mă face să plutesc, sau cel puțin am această senzație.

              ―Sunt atât  de fericit că pot face asta! geme el printre sărutări.

Mă prinde de talie și mă trage mai aproape de el. Îmi pun mâinile pe pieptul lui gol și îmi ridic capul pentru a-i permite să-mi lase sărutări fierbinți pe gât. Trebuie să recunosc că mă simt oarecum eliberată, după o noapte plină de vise care mai de care mai obscene cu el mă bucur că sunt puse în aplicare. Dar un lucru îmi spun că trebuie să țin minte, și anume, să nu mă las cucerită de el, de gesturile și vorbele lui frumoase. Trebuie să rezist o lună și mai apoi să plec.

Știu că este scurt, de atât am avut timp. Cine mai vrea mâine unul?  Noapte bună!