Capitolul 18

9.1K 745 36
                                    

        ―Și ce vrei de la mine? De ce m-ai chemat aici? îl întreb după ce închide ușa dormitorului său.

Mă prinde de talie în ciuda strâmbăturilor mele.

          ―Să-ți spun că-mi pare rău că nu am ieșit în oraș astăzi. Chiar îmi pare foarte rău. Promit să mă revanșez față de tine.

Nu știu ce aș putea să-i spun, ce este corect. Aș putea fi aspră și să nu îmi treacă supărarea doar de la niște scuze, sau aș putea să trec peste și să-l las să-mi facă zilele pe care le voi mai petrece aici mai ușoare. Ar putea să-mi facă și câteva amintiri frumoase printre atâtea neplăcute.

         ―Ai face bine să te revanșezi, mormăi eu. Ia spune, este bine copilul Isrei?

Nu știu de ce am întrebat asta, poate din curiozitate, sau să văd cât te importantă este această sarcină pentru Aman.

         ―Da, este bine fetița, spune el zâmbind. Mă mir că mă întrebi asta.

Ridic din umeri și încerc să mă desprind de el.

        ―Unde vrei să mergi? șoptește, trăngându-mă și mai tare spre el.

        ―În bucătărie ca să îmi termin treaba.

        ―Acum ai treabă aici! râde el.

        ―Acum o să mă folosești pentru sex non-stop? îl întreb enervată.

Nu că m-ar deranja să mă culc cu el, dar mă face să mă simt folosită.

       ―Nu, vreau doar sa ne întindem în pat și să te țin în brațe. Nu m-ar deranja nici dacă am face ceva, dar nu este o obligație, îmi spune în timp ce mă ridică în brațe și mă așează cu capul pe pernă.

Mă simt atât de moale de parcă aș fi din burete. Nu-mi place să recunosc, dar m-am emoționat până peste cap.

Se întinde lângă mine și mă prinde în brațe trăngându-mă mai aproape de el. Mă sărută blând pe frunte. Respirația lui caldă mă amețește. Este mai mult decât confortabil să stau așa lângă el fără să facem nimic, fără să simt că sunt folosită pentru nevoile lui trupești.

Adorm, nu știu când o fac, dar când deschid ochii Aman nu mai este lângă mine. Sunt acoperită până în gât și îmi este foarte cald. Mă ridic din pat și mă uit prin dormitor pentru a-l cauta. Nu este nici unde.

Ies din cameră și merg pe holul întunecat. Este liniște deplină, când mă uit la ceasul de pe perete constat că a trecut de miezul nopții cu două ore. 

La parter nu este tocmai liniște. Se aude vocea lui Aman și a mamei lui. Mă opresc pe scări și îmi ciulesc urechile, mai ales atunci când îmi aud numele rostit de Aman.

          ―Trebuie sa te ocupi și de celelalte soții, să-ți faci datoria de soț! îi spune Ferida pe un ton poruncitor.

Simt cum stomacul meu face o tumbă.

           ―Lasă-mă mamă! se răsteste el. Îmi știu responsabilitatea, dar nu vreau să merg acum în dormitorul lor. Nu am chef.

          ―Aman, am pretenții să-ți vină mintea la cap. Nu se face așa ceva, trezeștete! Ce ți-a făcut fata asta? Te-a înnebunit!

Mă încrunt auzind  ce vorbesc. De ce crede Ferida că i-am făcut ceva la fiu-su? Mă simt și foarte geloasă că îl împinge de la spate spre dormitoarele Isrei și Fathiei. Ce aș face dacă el i-ar da ascultare și s-ar duce la ele? Înțelegerea noastră nu prevede nimic în acest sens, ceea ce înseamnă că dacă el dorește este liber să își petreacă nopțile și cu ele. Mă iau toate transpirațile numai gândindu-mă la așa ceva.

Nu mai stau să ascult pentru că nu vreau să fiu prinsă așa că urc înapoi scările pe vârfuri și merg direct în dormitorul meu cu mintea vraiște. Mă simt foarte ciudat. Acest sentiment numit gelozie este foarte enervant, mă face să mă plimb prin dormitor fara stare. Îmi vine să merg la Aman și să-l leg cu lanțuri de mine. Mi-aș dori ca această lună să fie doar al meu, după ce plec are o viață să se împartă între celelalte două.

Peste jumătate de oră apare în dormitor și Aman și mă găsește îmbrăcată în cămașa de noapte și băgată în pat pentru culcare. Sunt atât de obosită încât abia îmi mai țin ochii deschiși.

         ―Aici ai dispărut! De ce ai plecat din patul meu? mă întreabă în timp ce se pune în spatele meu si mă înconjoară cu brațele.

         ―M-am trezit si nu te-am găsit așa că am venit aici. Unde ai fost?

Urmează o mică pauză.

          ―Jos. Îmi era sete și am rămas puțin cu mama de vorbă.

Oare îmi va spune ce a discutat cu maică-sa?

          ―Aham...

          ―S-a întâmplat ceva? mă întreabă ridicându-se pe un cot.

Neg din cap și mă cuibareac mai mult în el. Mă simt liniștită acum că am acceptat să fiu cu el...chiar și pentru o lună. Mi-ar fi plăcut să-l fi cunoscut pe Aman în Anglia, sunt sigură cu lucrurile ar fi stat altfel. Aș fi fost cu adevărat fericită.

Știu că este scurt, dar de atât am avut timp. Noapte buna! Astept pareri💜

 

Lacătul dragostei Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum