Mă întreb din nou, pentru a mia oară cum ar fi fost viața noastră dacă ambii ne-am fi născut într-o viață comună, ci nu atât de diferită. Cu siguranță nu am fi fost puși în această situație devastatoare, care ne afundă tot mai mult în amărăciune. .
Privesc bagajul de lângă pat, îmi privesc verigheta și cu toată puterea de care mai dispun o dau jos și o așez pe noptieră. Astăzi este acea zi pe care o așteptăm cu nerăbdare, dar mi-am imaginat-o altfel, mult prea diferită.
Am crezut că voi avea un zâmbet pe chip, nu lacrimi amare. Aveam impresia că voi pleca de aici visând la vitor, dar acum că a venit momentul realizez că plec plângând trecutul. Plâng zilele frumoase alături de Aman.
Nu-mi vine să cred că am ajuns să iubesc persoana în care am văzut cândva diavolul. Acum văd în el un înger care mi-a redat libertatea și care s-a sacrificat pentru mine. Asta ar trebui să fie cea mai fericită zi din viața mea, inima mea se simte ca și cum am pierdut o parte importanta din sufletul meu.
În doar trei ore trebuie să fiu în avionul care mă va duce în Anglia, mai exact în Londra. Mă simt atât de pustie și vinovată, însă nu găsesc altă soluție pentru viața mea. Nu am altă cale, sau alt drum. Îmi șterg lacrimile care curg șiroaie pe chipul meu și încerc să mă calmez. Nu vreau să mă vadă Aman în halul ăsta.
Dacă m-ar urma tot chinul s-ar termina, toată furtuna care s-a abătut asupra noastră ar deveni într-o clipă o zi cu soare. Faptul că sunt obligată să-i ascund sarcina mă macină, și mă întreb plină de amărăciune cum voi putea să trăiesc cu asta toată viața.
Dintr-o dată simt două brațe masive încojurându-mă de la spate. De surprindere un țipăt mi se ridică în piept și tresar puternic. Apoi îi simt parfumul atât de drag mie, iar pe chip îmi înflorește un zâmbet cu o urmă de tristețe. Nu voi mai simți brațele lui în jurul meu. Încerc să mă desprind de el, dar strângerea lui este de neclintit.
―Lasă-mă să te țin așa, îmi spune pe un ton jos.
Îl simt mirosindu-mi părul care cade în cascade negre pe rochia blumarin pe care o port și un fior îmi traversează tot corpul.
―Vreau să ți minte un lucru! se străduie el să rostească, iar vocea lui plină de disperare îmi face o lacrimă reținută să evadeze. Cred că te-ai născut să fii a mea, ești a mea în prezent, însă viitorul... aici vocea i se frânge. Vitorul își aparține, continuă el. Vreau să te lupți și cu dinții pentru fericirea ta!
Aprob din cap în timp ce suspine sălbatice îmi părăsește pieptul. El mă răsucește spre el, apoi îmi caută privirea cu foc.
―Promite-mi! îmi poruncește cu glas domol.
―Îți promit, Aman! mă strădui eu să spun printre hohotele de plâns care îmi zguduie trupul.
Mi-ar fi plăcut să am puterea necesară să-i spun să se întoarcă la vechea lui viață, dar sunt prea egoistă pentru asta. Doar gândul că el se va întoarce la Fathia și Isra îmi face rău. Oricum, el va face ce-i va spune inima, indiferent de cuvintele mele.
―Verigheta, șoptește el, te rog să o păstrezi.
Privirea lui se duce în locul unde am lăsat inelul pe care l-am purtat încă din ziua nunții, neîncetat. Se deprinde de mine și se întoarce cu inelul pe care mi-l pune înapoi pe deget. Lacrimile îmi cad șiroaie, și întrezăresc că sub perdeaua de gene lungi ochii lui sunt sticloși. Aman se abține să nu plângă, îmi dau eu seama, cu inima înecată în durere. Nu l-am mai văzut niciodată atât de îndurerat, iar durerea lui îmi adâncește neputința.
―Vreau să o dai jos doar atunci când ești pregătită, Rania!
Felul în care-mi pronunță numele îmi provoacă fiori dulci pe spinare, și ca reacție de moment îi sar în brațe, cuprinzâdu-i cu mâinile tremurânde gâtul puternic. Îmi lipesc buzele de ale lui, și apăs ușor, despârțindui-le, ca mai apoi sa începem un dans nebun și pasional între limbile noastre.
Noaptea trecută a fost ultima noapte în care noi am făcut dragoste, dar a fost și cea mai senzuală dintre toate. M-a atins cum nu a făcut-o niciodată, a fost romantic, sălbăticia dispărând. Buzele lui mi-au prins sfârcurile între ele, atrăgând ușor cu dinții, înnebunindu-mă și aducându-mă în pragul plăcerii absolute. Sau poate mi s-a părut mie diferit pentru că am știut că este ultima dată. Ne-am iubit reciproc, și ne-am dezmierdat mai fierbinte ca oricând.
Sărutul nostru de acum poartă amintirea nopții care a trecut mult prea repede.
―Te iubesc atât de mult! îi șoptesc cu toată sinceritatea. Tu mi-ai dăruit fericirea, chiar dacă la început eu am refuzat-o vehement. Tu nu te-ai dat bătut...
―A fost cea mai frumosă luptă pe care am dus-o. Iar tu ești cea mai frumoasă ființă de pe pământ!
Îmi spune asta, plimbându-și mâna peste trăsăturile mele, luându-le pe rând. Începând de la păr, ureche, ochi, nas și buze...
―Să nu mă uiți repede! îl rog, uitându-mă în ochii lui fumurii, căutând adevărul în ei.
―Aș fi ghinionist dacă te-aș uita vreodată, iar eu sunt norocos de fel.
―Ai fi ghinionist să îți găsești fericirea? întreb, neînțelegând sensul cuvintelor lui.
―Fericirea mea ești tu! îmi spune ca și cum ar fi cel mai evident lucru. Tot ce aș face ar fi să pierd.
Cuvintele lui sapă adânc în mintea mea, rămânând întipărite, ca un tatuaj permanent.
________________________________________
Ce părere aveți despre capitol?
Noapte buna! ❤
CITEȘTI
Lacătul dragostei
Romance" Lacatul dragostei" prezintă o iubire care la început părea imposibilă. Acțiunea se petrece în Arabia. Rania are 18 ani, tatăl ei este musulman, iar mama ei a fost englezoaică. Ea a locuit cu mama ei în Anglia încă de la vârsta de doi ani, când păr...
