Îi aștept cu nerăbdare decizia care întârzie să apară. Mă simt foarte prost pentru că am ajuns în situația asta încurcată. Aman mai are puțin și își pune mâinile în cap.
Așa îți trebuie dacă ți-a trebuit mai multe soții!
Mi-a promis că mă va duce în oraș și dacă nu o va face voi avea un motiv să mă supăr pe el. Un motiv în plus pentru a-mi aduce aminte că voi pleca de aici într-o lună. El va rămâne cu soțiile lui, în timp ce eu voi fi fericită în Anglia.
―Rania, te superi dacă mergem la cumpărături mâine?
Mă ridic furioasă în picioare, dar încerc să-mi calmez glasul. Nu vreau să vadă cât de afectată sunt de decizia lui în favoarea Isrei.
Tocmai mi-a arătat că nu sunt mai importantă ca ea. Isra a câștigat.
―Nu, fă ce vrei, mormăi în timp ce mă uit la el indiferentă.
Merg cu pași mari și încep să urc scările. Nu îi arunc nici o privire Isrei pentru că nu vreau să-i văd privirea plină de satisfacție.
―Rania! mă strigă Aman. Stai să-ți explic, continuă el în timp ce urcă scările în urma mea.
Îl ignor și încerc să nu plâng. Nu înțeleg de ce mă afectează treaba asta atât de mult. Mă ajunge din urmă și mă prinde de braț cu blândețe întorcându-mă spre el.
―Ce vrei? mă răstesc, vocea mea auzindu-se cu ecou în coridorul lung și întunecos.
Ochii lui deschiși la culoare mă privesc implorând.
―Te rog să mă înțelegi! Este vorba de copil, trebuie să merg cu ea.
Nu vreau să-l ascult pentru că știu că are dreptate. Și oricum, poate că nu este vorba doar despre copil. Poate că o alege pe Isra pentru că simte ceva pentru ea și deșii nu ar trebui, mă simt deranjată de acest lucru. Ce este în capul tău Rania? De ce te lași afectată de chestiile alea?
―Spune ceva, te rog! șoptește el făcând un pas către mine. Poți veni cu noi dacă vrei.
Bufnesc într-un râs nervos, aproape sălbatic. Cum poate să-mi propună așa ceva?
―Să vin cu voi la doctor? Fii serios! Du-te Aman, du-te și lasă-mă în pace!
Îi întorc spatele și intru în camera mea. Mă arunc în pat nervoasă și după ce îmi eliberez părul și fața de materialele insuportabile îmi las capul să-mi cadă pe pernă. O lacrimă trădătoare îmi alunecă pe obraz, dar o șterg cât pot de repede. Mă urăsc că simt ceva pentru el, chiar și frustrare.
Trec două ore de când stau în dormitorul meu uitându-mă pe pereți. Sunt atât de plictisită încât nu mai gândesc nimic, pur și simplu mă uit în gol așteptând să treacă luna. Dacă nu voi muri de plictiseală până atunci...Deodată în ușă se aud niște bătăi puternice. Ignor acest detaliu.
―Rania! Treci să ajuți fetele să gătească! aud vocea soacră-mi.
Oftez zgomotos și cobor din pat, mă târăsc până la ușă unde Ferida stă cu mâinile în șolduri. Are din nou acel chip aspru și buzele strânse într-o linie dreaptă. Trebuie să fii respectuoasă, îmi aduc aminte cuvintele mătușii mele Dalila. Mi-a repetat asta de atâtea ori încât mi s-a tipărit în minte ca un tatuaj.
―Bine, cobor.
Plec pe coridor în timp ce ea mă privește din urmă. M-am săturat să pregătesc masa zi de zi. Am doar optsprezece ani, dacă aș fi în Anglia nu aș fi căsătorită la vârsta asta, oricum, toate aceste experiențe m-au maturizat. Doar că încă nu mi se pare normal ce mi se întâmplă, dar sper că totul va reveni la normal când mă voi întoarce în Anglia.
În bucătărie este și Fathia și Isra. Mă simt incomod acum, faptul că Aman m-a lăsat pentru Isra mă face să mă simt foarte prost față de ele. Poate că sunt egoistă, dar mă simt trădată.
Mă apuc și eu de treabă fără nici un chef. Mâncarea este aproape gata așa că nu mai am prea mult de făcut. Prefer să pun farfuriile și tacâmurile pe masă așa că asta fac. Simt privirile lor, dar aleg să mă prefac că nu observ.
Peste aproximativ jumătate de oră mâncarea este gata, pe masă este totul aranjat așa că încet, încet se adună toată familia la masă. Aisha, Ferida, Aman, Isra, eu și Fathia, o familie de cinci femei și doar un bărbat. Mă întreb ce s-ar întâmpla cu firma dacă Aman nu ar mai fi. Niște femei care depind doar de un bărbat, fără el viața lor ar fi distrusă. Probabil de aceea Aman își dorește moștenitori, poate de aia are trei soții. Și cine știe dacă nu își va face încă una, cel puțin știu că are dreptul acesta.
Sunt atât de gânditoare încât nu observ c6a Aman mă tot privește până când mâna lui nu se strecoară pe sub masă și mă atinge pe braț. Tresar speriată, iar apoi mă rog să nu fi observat nimeni. Îl privesc încruntată și mă uit la femeile din jurul meu. Toate sunt ocupate cu mâncarea, nici una nu ne acordă atenție așa că mă smulg din mâna lui făcându-l să se încrunte supărat. Poate că am făcut o înțelege cu el, dar înțelegerea prevedea că îi voi fi soție în adevăratul sens, nu că voi fi și proastă. Restul mesei se desfășoară la fel de tăcută, dar cu priviri reproșabile între mine și Aman.
După ce cina este gata mă apuc împreună cu cele două soții a lui Aman să strângem masa, dar nu apuc bine să strâng câteva vase că Aman apare din nou în bucătărie.
―Fetelor, vă rog să o scuzați pe Rania. Vino, te rog! îmi spune el privindu-mă în ochi.
Fathia pare foarte deranjată și chiar îmi aruncă o privire ciudată pe care nu reușesc să o descifrez. Isra nu pare nici ea încântată, dar nici una dintre ele nu comentează în fața lui Aman. Sunt atât de supuse!
Mă abțin să nu îmi dau ochii peste cap și merg în urma bărbatului cu umerii masivi. Urcăm scările și în timpul ăsta inima mea o ia iar razna. M-am săturat de emoțile astea care mă dau peste cap, care mă fac confuză. De ar trece mai repede zilele...
Sper că v-am făcut curioși în legătură cu ce va urma ❤👄💝
CITEȘTI
Lacătul dragostei
Romance" Lacatul dragostei" prezintă o iubire care la început părea imposibilă. Acțiunea se petrece în Arabia. Rania are 18 ani, tatăl ei este musulman, iar mama ei a fost englezoaică. Ea a locuit cu mama ei în Anglia încă de la vârsta de doi ani, când păr...
