" Lacatul dragostei" prezintă o iubire care la început părea imposibilă. Acțiunea se petrece în Arabia.
Rania are 18 ani, tatăl ei este musulman, iar mama ei a fost englezoaică. Ea a locuit cu mama ei în Anglia încă de la vârsta de doi ani, când păr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
― Isra și fetița sunt foarte bine, îmi spune Aisha după o mică ezitare. Presupun că Aman nu ți-a spus, așa că-l las pe el să îți spună cum stau lucrurile.
Ce lucruri? Oare ce anume ar trebui să aflu din gura lui Aman? mă întreb aproape îngrozită. Nu vreau să insist să o conving pe Isra să-mi spună dacă ea nu vrea.
Îmi este frică de ce voi afla până la urmă. Dacă în timp ce eu nu eram s-au împăcat, iar acum Aman s-a răzgândit și s-a întors la mine? Aș suporta gândul ăsta? M-ar face să îl iubesc mai puțin sau aș trece peste? Cred că asta se întreabă și Aman acum. Dacă mă mai poate iubi după ce eu i-am ascuns asta, sau nu. Sper din suflet să mă poată ierta, atât pentru mine cât și pentru copil.
― Cum i-au pus numele? o întreb încercând să mă aprofundez în subiect chiar dacă știu că îmi provoacă suferință.
― Dalia o cheamă pe micuță. Are trei luni acum, îmi spune Aisha cu un zâmbet mic. Restul îți va spune Aman când îi va veni mintea la cap.
După ce ne luăm la revedere, eu rămân din nou singură, doar eu cu bebelușul căruia nu știu ce nume să-i pun. Probabil că numele Daliei a fost ales împreună, Aman și Isra cel mai probabil au luat decizia ca mamă și tată. Asta mă doare cel mai tare. Poate sunt egoistă, dar când știu că nu este alături de mine așa cum a fost lângă Isra îmi face rău. Mă simt ca și cum aș avea pietre în stomac, iar gelozia este atât de mare încât mă roade. Trebuie să încerc să-mi reprim aceste sentimente care-mi fac doar rău.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
A doua zi sunt anunțată că trebuie să completez actele pentru certificatul de naștere, iar Aman nu este nicăieri. Nici eu și nici Aisha nu am reușit să dăm de el, iar îngrijorarea mea crește cu fiecare secundă. Unde o fi? mă întreb supărată. Astăzi îmi vor da drumul din spital, iar eu habar nu am ce nume ar trebui să aleg. Aman...
Îmi împachetez lucrurile uitându-mă spre ușă cu speranța că va apărea. Mi-ar face cea mai mare bucurie chiar dacă ar veni doar în calitate de tată. Mă doare chiar când mă gândesc că noi nu vom mai fi împreună, dar durerea gândului că el nu vrea să fie alături de copil mă distruge pe dinăuntru. Oricât încerc să mă abțin, lacrimile nu contenesc să-mi alunece pe chip.
Mă uit la bebeluș și mă întreb ce va fi cu viața noastră de acum încolo. Îmi era mai ușor când credeam că Aman și-a refăcut viața pe care o avea înainte, însă acum ștind că el s-a întors pentru mine este mult mai rău.
Total debusolată nu mă așteptam deloc să mai vină, însă când m-am întors de la baie am avut o suprinză pe care nu știu unde să o încadrez. Aman stă aplecat peste pătuț, privindu-și copilul dormind în pătuț. Mă opresc în prag cu inima cât un purece, iar o bucurie inexplicabilă pune stăpânire pe mine. Mă abțin cu greu să nu fug până la el și să-i sar în brațe pentru că știu că m-ar respinge și ar fi prea crud.
Merg cu pași mici spre el, iar în tot acest timp el stă încordat, fără să se miște. Știu că este conștient de prezența mea tocmai pentru că degetele strâng cu putere pătuțul din plastic transparent. Mă opresc lângă el, dar fără a avea curaj să-l privesc. Îmi este teamă de ce voi vedea în ochii lui.
― Seamănă pe tine, îi spun șoptit. Are și de mine câte ceva însă pe tine seamănă cel mai mult. Dacă nu erai tu aici mi-ar fi amintit de tine.
― Dacă nu aș fi venit probabil nu aș fi aflat niciodată de el, rostește, tonul lui variând de la furie la amărăciune.
― Îmi era teamă, Aman. Dacă ți-aș fi spus m-ai fi lăsat să mai plec?
― Am fi găsit o rezolvare. Cum te-a lăsat inima? mă întreabă, privindu-mă direct în față. Să îmi ascunzi fiul, să mi-l furi. Este și al meu, Rania!
Când rostește ultimile cuvinte mă prinde de umeri destul de strâns încât să mă facă să încerc să mă eliberez. Nu mă ține cu forța, dar se vede că îi este greu să-și păstreze calmul. Îl cunosc, știu cât de ușor își poate ieși din fire.
― Nici mie nu mi-a fost ușor. Am trăit cu vinovăția asta șapte luni, dar nu știam ce să fac, Aman. Știam că tu ești cu fiica ta și cu cele două neveste...
― Ai crezut că m-am întors la vechea mea viață, nu-i așa? pufnește el. Atât de puțin mă cunoști? Nu te-ai gândit nici o clipă că poate te iubesc și fără tine mă sting cu fiecare clipă care trece?
Închid ochii, cuvintele lui provocându-mi durere în suflet. Aș vrea atât de mult să-mi împletesc degetele în părul lui negru ca abanosul încât simt furnicături pe buricele degetelor. Deodată simt mâna lui pe obrazul meu într-o atingere plină de pasiune și tot odată răvășitoare. Strâng ochii și mai mult, dar chiar și așa o lacrimă trădătoare își face drum pe fața mea. O șterge el chiar înainte de a-mi cădea de pe bărbie, iar această atingere în plus îmi trimite fiori în tot trupul.
― Uite-te la mine, Rania! îmi spune el pe un ton cu o tonalitate dură.
Refuz să deschid ochii. Îmi este teamă că dacă mă voi uita la el mă va distruge și mai mult.
― Rania! exclamă aproape poruncitor. Vreau să te uiți în ochii mei în timp ce-ți spun ce simt. Vreau să vezi că nu te mint.
O fac. Deschid ochii deși îmi este greu și îl privesc în ochii albaștri în care de data asta licărește o flacără. Nu mai pot nici să respir sub privirea lui pătrunzătoare.
― Nu am putut să respir fără tine, nu mi-a stat mie gândul la Isra sau Fathia. Nu mi-a mai păsat de nimeni, doar de tine. A durat câteva luni până am pus totul în ordine. Am vândut firma, am divorțat de cele două... Totul pentru tine. Înțelegi cum m-am simțit când am venit si te-am văzut însărcinată? Normal, nu m-am gândit nici o clipă că ar fi al meu, credeam că tu mi-ai fi spus ceva atât de important.
Se lasă liniștea și știu că ar trebui să spun ceva, însă atunci când încerc să o fac îmi dau seama că nu am nimic de zis în apărarea mea, înafară faptului că mi-a fost teamă că libertatea mi se va lua.
― Ai dreptate, îi spun. Orice ai spune știu că ai dreptate. Dacă m-ai putea ierta... Mi-aș dori atât de mult să fim ca înainte...
Din privirea ațintită în ochii mei nu pot descifra nimic. Aman are darul de a-și ascunde sentimentele după bunul plac.
