Lacătul dragostei

Capitolul 35

         A doua zi mă trezesc cu gândul la căsuță. Îmi doresc atât de mult să locuiesc acolo încât încă de ieri nu-mi pot lua mintea de la acest lucru. Stau câteva minute în patul hotelului, bucurându-mă de soarele care se revarsă orbitor prin fereastră. Aman...Îmi este atât de dor de el! Aș vrea să pot călători în trecut în fiecare zi, să mă trezesc în brațele lui, să-l sărut, apoi să mă pot întoarce aici, în viața reală. Dar este prea frumos să se întâmple asta, în plus eu nu trăiesc într-o carte sau într-un film SF.

        Oftând și fără chef mă ridic din pat și mă pregătesc pentru o baie lungă și relaxantă în care să-mi plâng de milă în liniște. Și exact așa fac, mă așez în cada plină de apă caldă și spumă frumos parfumată și imediat lacrimile îmi curg pe față încă de la primul gând despre Aman. Oare s-a împăcat cu una dintre ele? Sau cu amândouă? Aceste întrebări mă ucid pe dinăuntru, mă prind de inimă și mă strânge cu putere provocându-mi o durere sfâșâietoare.

        Trebuie să mă obișnuiesc cu această suferință. Trebuie să fac tot posibilul să creez o viață liniștită pentru copilul meu. Trebuie să fiu puternică. Toate aceste lucruri mi le spun în timp ce merg la restaurantul de la parterul hotelului care doar într-o zi mi-a mâncat prea mulți bani. Trebuie să mă mut cât mai curând de aici, dar știu că cel puțin o zi va trebui să mai stau așa că înainte de a merge să mănânc micul dejun am trecut pe la recepție să-mi prelungesc șederea până mâine.

       În timp ce mănânc mezelurile și brânzeturile de pe platoul de mic dejun încerc să-mi pun lucrurile în plan. Trebuie să sun la un cabinet de ginecologie ca să-mi fac o programare, trebuie să îmi caut un job la care să lucrez până voi naște. Dacă mă va mai angaja cineva gravidă... Dar nu-mi fac griji deocamdată. Am destui bani să mă descurc.

        Deodată telefonul pe care mi l-am cumpărat ieri îmi sună, făcându-mă să tresar. Dacă este Aman? Dacă mi-a încălcat dorința de a nu păstra legătură și mă sună? Dar nu, el nu are acest număr, îmi spun dezamăgită. Doar proprietarul casei. Când scot telefonul mi se confirmă. În cei doi ani se pare că proprietarul a fost schimbat, deoarece tata a vândut casa unei femei.

           ― Alo? răspund.

          ― Bună ziua, m-ați sunat ieri în legătură cu casa. Mai doriți să ne întâlnim să o vedeți înăuntru?

          ― Bună ziua! răspund puțin mai veselă. Da, aș vrea să semnez direct contractul de închiriere, știu deja cum arată înăuntru, îi spun zâmbind.

           ― Cum... ? face el nelămurit după o scurtă pauză.

           ― Am locuit acolo împreună cu mama mea, îl lămuresc.

           ― Da? Ce interesant! În cât timp ne putem vedea? mă întreabă.

            ― Într-o oră în fața casei, este în regulă?

            ― Sigur că da!