Lacătul dragostei

Capitolul 25

           Îmi feresc privirea de cea a lui Aman căutând un pretext  bun încât să scap de o ceartă care mi se pare inevitabilă. Dar să fiu serioasă, ce aș putea să-i spun? Orice scuză aș inventa nu este destul de bună. L-am lăsat singur în restaurant și am plecat. Ce s-a gândit în momentul în care și-a dat seama că nu sunt la baie? Nu cred că i-a căzut prea bine.

         Îmi întinde mâna și mă ajută să mă ridic. Îmi scutur rochia, trăgând de timp.

        ―Spune-mi, Rania! Ce ți-a trecut prin cap de ai plecat singură, noaptea? Știi ce ți se putea întâmpla? mă ia el la rost, ridicându-mi maxilarul cu două degete pentru a mă privi în ochi.

      Ochii lui albaștri sunt din nou de gheață. Îmi este greu să mă uit în ei.

       ―Am vrut să mă plimb. Simțeam că mă sufoc. 

     Am părut chiar sigură pe mine. El îmi cântărește cuvintele, apoi oftează puternic și mă prinde de mână. Mă trage după el, spre mașină. Adio mâncare. Mergem cu viteză, pașii lui find mari, iar eu mă tot împiedic în rochie. Încerc să mă smulg din mâna lui, dar el mă ține cu putere. Pare că a intrat în altă lume, probabil nici nu realizează că eu încerc să mă eliberez.

        ―Aman! exclam iritată de faptul că aproape sunt târâtă.

       ―Ce vrei? vocea lui este dură, așa cum rar o aud.

      ―Să-mi dai drumul. Mă doare.

     Mă smulg din nou, dar de data asta mă eliberează fără să se oprească din mers. Trebuie să fug ca să țin pasul cu el. Clar este nervos.

    Ajungem la mașină, iar imediat ce urc și eu, el pornește motorul și apăsa pe accelerație. Îl pot auzi respirând rapid.

     ―Îmi pare rău! spun încet, încercând să-l calmez. Nu-mi place deloc când este atât de furios.

     ―Mie îmi pare rău! îmi spune cu acreală.
   
     ―De ce? Nu înțeleg. 

     Acum își întoarce privirea spre mine, scurt, însă îndeajuns să văd durerea din ochii lui. Nu l-am mai văzut niciodată așa, oricât de multe i-aș fi spus sau făcut.

     ―Nu mi-am dat seama până acum cât de nefericită te-am făcut. Am fost egoist, te-am vrut pentru mine chiar dacă știam că tu nu mă vrei, nu din toată inima, adaugă când vede că-i neg spesele. Din cauza mea, a faptului că nu ți-am dat voie să pleci încă de la început, era să fi violată de niște nenorociți. Îmi pare atât de rău, Rania!

      Nici nu mi-am dat seama când am început să plâng. Abia acum realizez că lacrimile îmi curg pe față. Din cauza mea se simte vinovat. Aș vrea să-i spun adevărul, dar nu pot. Eu sunt adevărata egoistă.

      ―Tu doar m-ai iubit, îi spun printre suspine. Nu este vina ta!

      ―Tocmai Rania, tocmai! Te iubesc, te-am iubit probabil de când te-am avut prima dată în brațe, tocmai de asta trebuia să te las să fi fericită. Nu asta înseamnă să iubești? Să te poți sacrifica.

     Mâinile lui strâng cu putere volanul, încât încheieturile degetelor i s-au albit. Îl prinde de mână care este mai aproape de mine, făcându-l să-și întoarcă capul spre mine scurt. Mă doare să-l văd suferind.

     ―Dacă consideri că mi-ai greșit cu ceva, deși eu nu cred asta, te iert. Nu te simții  vinovat cu nimic, te rog! Eram deja în Arabia când ne-am căsătorit. Da, am fost obligată să mă căsătoresc cu tine, însă cred că ai venit în viața mea ca un cadou de la Dumnezeu. Sunt cea mai norocoasă că te-am cunoscut. Și crede-mă, dacă nu te cunoșteam probabil nu mi-ar fi permis niciodată, nimeni, să plec.

     ―Te iubesc! îmi spune cu ardoare. Și fă-mi o favoare, nu mai ieși singură fără mine cât timp mai ești aici. Dacă ți se întâmplă ceva...

      Glasul i se frânge.

      ―Nu mi se poate întâmpla nimic rău atât cât timp tu ești să mă aperi.

      ―Asta ce înseamnă? Că vei încerca din nou să pleci de lângă mine? mă întreabă încruntat.

     Neg din cap și mă ridic pentru a-i săruta obrazul catifelat. Îl iubesc atât de mult încât atunci când mă gândesc că îl voi părăsi sufletul mă arde dureros. Dacă aș fi gravidă aș lua o parte din el cu mine. Poate nu aș mai suferi atât de mult. Dintr-o dată îmi doresc să-mi iasă două liniuțe pe test.

      Când ajungem acasă eu merg în dormitorul meu, iar Aman rămâne să vorbească cu maică-sa, la insistențele ei. Sunt curioasă ce vor vorbi însă de data asta nu voi mai asculta ce vorbesc pentru că sunt mai curioasă ce rezultate vor avea testele. Mă închid direct în baie și desfac o cutie. Mâinile îmi tremură foarte tare, iar pulsul mi-a crescut. Sunt foarte emoționată iar trupul mi-o ia razna. Mă așez pe capacul toaletei și îmi sprijin coatele de genunchi. Sunt speriată, mai am puțin și fac un atac de panică.

       Curaj. Curaj, Rania!

        Desfac primul test și îl folosesc. Pe cutie scrie că trebuie să aștept două minute, așa că asta fac. Sunt cele mai lungi minute din viața mea. Fac ture prin baie în timp ce toată carnea tremură pe mine. Dacă va fi negativ? Dar dacă nu va fi? Sunt atât de confuză. Când îmi doresc să fiu mama, când mi se pare o idee rea. Oricare ar fi rezultatul, voi încerca să fiu tare.

        Când trec cele două minute iau testul de pe marginea chiuvetei cu mâinile tremurânde și trag de plasticul care ascunde adevărul.

        Mă las să cad în genunchi în timp ce lacrimile încep să-mi cadă pe gresie.

         Pozitiv.

Cum vi s-a părut capitolul? 🤔❤ Scurt, știu, dar voi pune unul și mâine.