Lacătul dragostei

Capitolul 10

           —Înțelege că nu te voi spăla nici bătută, exclam în timp ce mă trage în baie și închide ușa în urma lui.

            — De ce nu? Ești soția mea și ai obligația să te îngrijește de mine, știi asta foarte bine!

Bufnesc nervoasă și îmi pun mâinile la spate refuzând să-l dezbrac atunci când el îmi face semn să-i desfac nasturii cămăși albe pe care o poartă.

            —Știi ce spun eu? Mai ai două soții, du-te la ele să te dezbrace și să te spele ca niște sclave.

Imediat ce rostesc cuvintele regret pentru că fața lui se transformă radical. O încruntătură cruntă îi apare între sprâncene iar pasul pe care îl face către mine este amenințător. Mergem ca șoarecele și pisica, el vine către mine, iar eu mă dau înapoi cu spatele. Nu aș recunoaște niciodată cu voce tare, însă chiar îmi este cu adevărat frică.

            — Aman! exclam când mă prinde cu mâna de maxilar cu asprime și mă lipește de peretele rece. Dă-mi drumul!

Încep să mă zbat, însă mă ține bine cu cealaltă mâna așa că îmi este imposibil să scap din mâinile lui.

            —Mă flatează gelozia ta, dar ce este prea mult strică, rostește el fără emoți în glas. Ești a mea, pricepi? Sunt soțul tău și trebuie să mă respecți. Încerc să mă port frumos cu tine, să fiu blând, însă tu tot mă calci pe bătături. Îți dau un sfat, nu fii încăpățânată și îți va fi bine aici, atât de bine încât nu îți vei mai dori să pleci.

Ascult tot ce spune cu respirația accelerată și trebuie să recunosc că undeva în inima mea, foarte adânc, mi-aș dori să îmi accept soarta, însă nu-mi voi face niciodată acest rău cu mâna mea. Dacă vreau să fiu cu adevărat fericită trebuie să găsesc o modalitate prin care să plec.

            —Crede-mă, îmi doresc atât de mult să plec încât nu ma voi opri niciodată din a-mi dori asta! rostesc hotărâtă. Mă poți strânge de gât, mă poți omorâ în ce modalitate dorești însă nu mă voi supune ție niciodată!

AMAN

              Încăpățânarea ei mă ațâță și mai tare. Nu aș putea să o las să plece niciodată. Este atât de diferită de restul femeilor, atât de frumoasă și încăpățânată încât nici dacă aș vrea, inima nu m-ar lăsa să o las să plece din viața mea. Tot ce îmi doresc este să o fac să îmi acorde respect, chiar și împinsă de la spate. Am crezut că va fi o noapte frumoasă, am crezut că ma va lăsa de buna voie să o fac a mea din nou, dar încăpățânarea ei este mult prea aprigă. Chiar și așa, o voi supune. În joc este onoarea mea de bărbat.

           —Încăpățânarea și orgoliul tău nu-și au rostul, Rania. Nu uita, o să mă iubești!

            —Nu prea cred, răspunde ea cu un rânjet.

Îi dau drumul la maxilar și încep să mă dezbrac de cămașă. Sunt obosit de la firmă, aș fi avut nevoie de ea, sub mine, pe mine, dar aș fi vrut să o facă de bună voie. Se pare că nu am de ales și trebuie să o ispitesc ca în noaptea nunții. Oricum, nici atunci nu a fost atât de greu. Mi-a căzut în plasă imediat, doar un sărut a fost de ajuns ca să-și înmoaie caracterul dur.

Mă privește cu ochii mari cum îmi desfac ultimul nasture și mi se pare că respirația ei este foarte accelerată. Rânjesc și îmi dau și pantalonii jos, apoi pe jos cad și boxerii. Ea închide ochii rușinată ceea ce mă face să zâmbesc de-a binelea. Dau drumul la apă în vană și mă așez în ea.

             —Rania, spun cu satisfacție, spală-mă pe spate.

              —Nu vreau! îmi răspunde cu încăpățânare. Eu plec, îmi este somn.

Îmi dau ochii peste cap și mă prefac că am de gând să mă ridic.

               —Dacă nu mă speli pe spate te voi lua pe sus și te voi băga în apă cu mine. Nu mă provoca! insist când ea vrea să apese pe cleanță.

Rania bate cu piciorul în gresie cu furie și apoi se întoarce spre mine cu ochii scăpărând. M-ar omorâ cu plăcere dacă ar putea, iar asta mi se pare foarte amuzant însă nu i voi arăta asta pentru că altfel mi s-ar urca în cap.

            —Mai aștept mult? spun cu duritate.

Strânge din dinți și vine cu pași mici spre mine. Începe să mă spele pe spate cât de rece este în stare, fără o atingere blândă. Totul este mecanic. Oftez dezamăgit. Va fi mai greu decât am crezut.

             —Și cum este în Anglia? o întreb dorind să o cunosc mai bine.

Ea pufnește.

               —Cum să fie? Un vis pentru oricare femeie din această țară. Haine normale, știi tu...pantaloni scurți, rochițe scurte, piscine și multe altele.

Ce aș putea spune? Bănuiesc că este și un vis pentru mulți dintre bărbații de aici, dar asta este lumea în care trăiește acum și va trebui să se obișnuiască.

            —Mama ta...încep eu.

            —Nu vorbi despre mama!

Vocea ei este irascibilă, am atins un subiect sensibil despre care probabil nu dorește să vorbească. Închei acest subiect și îi permit să se retragă în dormitor. M-a pus pe gânduri. Aș vrea să știu de ce nu vrea să vorbească despre mama ei, știu că a murit însă nu știu cum, nu știu cât a afectat-o pe puternica Rania.

Cu acest gând în minte, îmi înfășur un prosop în jurul mijlocului și merg spre camera Raniei. Atunci când intru o văd în pat, înfășurată într-un cearceaf, cu spatele la mine. Merg cu pași ușori spre ea cu o poftă nebună.

Noapte bună, dragele mele! 😘😘