Lacătul dragostei

Capitolul 26

          
          Sunt amețită de bucurie. Îmi șterg lacri mile de fericire de pe față și apoi mă demachiez. Aman nu trebuie să vadă că am plâns. Mă simt atât de vinovată că trebuie să-i ascund ceva atât de important. Dar nu vreau să-mi nasc copilul în țara asta. Dacă o să fie fată? Ce vitor ar avea? Nici nu vreau să pun problema asta. Copilul meu se va naște într-o țară democratică, în nici un caz aici. Oricât de tare mă doare inima trebuie să fac acest sacrifiu atât pentru mine cât și pentru copilul care se va naște.

        Mă sprijin cu mâinile de chiuvetă și oftez adânc. Nu-mi vine să cred că soarta mea este atât de asemănătoare cu soarta mamei. Mama m-a născut aici, însă m-a luat din iadul ăsta și mi-a oferit o viață bună în Anglia. Asta voi face și eu.

       Ies din baie și îl văd pe Aman așezat pe pat. Este îngândurat. Oare din cauza discuției cu mama lui?

       ―Ești bine? îl întreb, punându-i mâna pe umăr. Nici măcar nu m-a observat când m-am apropiat de el.

      ―Sunt bine, îmi răspunde zâmbind fals.

     ―Ce a vrut mama ta?

Cade înapoi pe gânduri iar când am impresia că nu-mi va răspunde, o face.

      ―Mi-a spus să nu te las să pleci.

     Mă crispez imediat. Bătrână tâmpită! Încerci să-mi pui bețe în roate!

      ―Și tu ce i-ai spus?

     Vocea mea a sunat îngrijorată, și chiar așa mă simt. Soarta mea și a copilului depinde de plecarea mea. Dar el mă prinde în brațe și îmi spune cu toată încrederea:
  
       ―Să se ocupe de casă, nu de ce fac eu. Nu fi îngrijorată, mâine rezerv un bilet spre Anglia.

        Mă doare când spune asta deși este ceea ce-mi doresc. Mi-ar fi plăcut sa-mi spună că rezervă două bilete. Aș fi fost cea mai fericită. Faptul că știu că voi pleca și noi ne vom despărți pentru totdeauna mă face tristă. O să simt mereu că lipsește ceva.

       ―Mulțumesc Aman! Am o rugăminte. Dacă vorbești cu tata să nu-i spui că plec, ar veni și ar face scandal.

     Zâmbetul lui blând mă încălzește.

     ―Eu nu țin legătura cu tatăl tău. Nu este genul de om cu care să vreau să am o legătură. Din această cauză am vrut să mă căsătoresc cu tine.

      ―Serios? Nu știam asta, nu mi-ai spus niciodată.

      Ridică din umeri și mă sărută blând, trăgându-mă în brațele lui. Sărută atât de bine încăt mi se face pielea de găină, iar inima începe să-mi bată mai tare. Îmi va lipsi atingerea lui.

                                     *

          A doua zi de dimineață  sunt trezită de ceasul care sună atât de tare încât mă face să-mi pun perna peste cap în speranța să nu-l mai aud.

          Când aud niște pași în dormitor îmi iau perna de pe cap și privesc în dormitor. Este semi lumină. Soarele încă nu este foarte  puternic.

          ―Bună dimineața, iubito!

         Este Aman. Acum a ieșit din baie și are doar un prosop alb în jurul mijlocului. Din părul întunecat îi cad picături de apă. Arată ca un zeu. Sexy și atât de frumos încât mă topesc pe dinăuntru. Am un chef nebun să-i simt pielea sub degetele mele, la fel cum am simțit-o noaptea trecută.

         ―Neața! Ești foarte matinal astăzi.

         Se aplecă de asupra mea și mă sărută lung pe buze. Miroase a curat în timp ce eu probabil nu arăt prea curată. Părul îmi este ciufulit, iar gura probabil îmi miroase urât. Trebuie să merg la baie înainte de a se apropia mai mult de mine.

        ―Sunt. Nu prea am putut să dorm așa că mi-am făcut de lucru. Am făcut micul dejun să mâncăm în dormitor astăzi, doar noi doi.

       Îmi simt obrajii în flăcări. Când a devenit atât de romantic? Cred că totul are legătură cu plecarea mea. Încearcă să mă convingă să rămân sau încearcă să facă ultimele zile rămase cât mai frumoase? Orice ar fi, îmi place, dar într-un fel îmi canalizează tristețea. Mă face să mă simt vinovată.

      ―Abia aștept să văd ce ai gătit.

      Mă ridic în fund în timp ce el scoate o bluză neagră și o pereche de pantaloni de trening din dulapul meu în care și-a mutat în ultimul timp aproape toate hainele.

      ―Atunci merg să aduc mâncarea.
 
      ―Eu fac un duș până vi tu.

      El pleacă, iar eu mă ridic din pat plină de lene. Nu apuc să intru un baie ca ușa se deschide.

      ―Ai venit deja? întreb zâmbind, însă când mă întorc către ușă constat că cea care a intrat este mama lui.

      ―Vreau să discut cu tine, îmi spune cu o privire dură și o voce aspră.

    Știu imediat că nu-mi va plăcea ce-mi va spune.

Am revenit cu capitol 26 ❤. Sper să vă placă! 😊🤗