Lacătul dragostei

Capitolul 34

       

        Cobor în fața hotelului la care taximetristul m-a adus. Îmi cobor din portabagaj cele două bagaje și intru în hotelul cu zece etaje care pare cam scump. Având în vedere că are cinci stele poate chiar este așa. Ar trebui să economisesc din bani, însă acum sunt atât de terminată încât chiar nu-mi mai pasă. Tot ce-mi doresc este un pat confortabil.

        Exteriorul hotelului este gri imaculat, se vede că a fost renovat curând. Deși este un hotel de cinci stele, pare unul liniștit ceea ce mă încântă. Înăuntru însă descopăr că totul este luxos și foarte elegant. În capătul încăperii uriașe este un mic restaurant de unde vine un miros îmbietor care mă face să trag adânc aer în piept.

        Merg direct la recepție unde două femei îmbrăcate în costume elegante sunt așezate pe scaune și își soarbe cafelele de dimineață. Una dintre ele, blondă cu ochii căprui și un corp de invidiat își ridică ochii spre mine, cu un zâmbet care se vrea politicos. O mică privire aruncă spre rochia mea, iar apoi mi se adresează, accentul ei britanic ieșind în evidență.

          ― Bună dimineața, domnișoară! Cu ce vă pot ajuta?

         ― Aș dori să mă cazez.

         Vocea mea sună exact așa cum mă simt. Plină de durere. Încă nu mă pot obișnui cu ceea ce mi se întâmplă. Mă simt ca și cum jumătate de inimă mi-ar lipsi cu desăvârșire, iar lipsa ei este foarte dureroasă. Sunt ca într-un fel de șoc. Simt că în curând mă voi dezmorți și un val de disperare se va dezlănțui din sufletul meu, distrugându-mă.

        ― Sigur. Pentru cât timp doriți să vă cazați la hotelul nostru? mă întreabă butonând pe laptop-ul din fața ei.
       
         ― O zi, o să vă anunț dacă imi prelungesc șederea.

          ― O zi. În regulă , bine ați venit! Sper să vă simțiți bine la noi! Numărul camerei este douăzeci, la etajul doi, mă informează blonda. Buletinul, vă rog!

          Îmi scot mecanic buletinul din geantă de pe umăr și îl pun pe birou. Mintea îmi este foarte încețoșată, nu mă pot gândi la nimic.
 
         Femeia îmi ia datele necesare apoi mi-l înmânează. Am grijă să-l pun înapoi, să-l pierd ar fi un dezastru mult prea mare.

           ― Will, te rog să o ajuți pe domnișoara să-și ducă bagajele în camera ei, dacă dorește! i se adresează blonda unui bărbat îmbrăcat într-un costum de aceiași coloare ca cel pe care ea îl poartă.

           ― Sigur că da! spune el luându-mi cele două bagaje de jos cu ușurință.

           ― Mulțumesc! îi spun blondei, încercând să scot un zâmbet autentic.

        Pornim spre lift și intrăm amândoi. Mă simt atât de ciudat după atâta timp să fiu în preajma altui bărbat. În Arabia doar pe Aman îl aveam în preajmă, nici un alt bărbat nevăzându-mi chipul. Mă întreb ce face el acum, cum se simte... Oare sufletul lui plânge așa cum plânge al meu? Inima lui este la fel de distrusă?

        Sunt scoasă din gândurile mele atunci când liftul se oprește cu un sunet, iar ușile se deschid silențioase. În același timp observ și privirile insistente ale bărbatului. Are în jur de treizeci de ani, este șaten și are o față ascuțită. Este slăbănog. Îmi zâmbește când vede că-l privesc și ca reacție îmi întorc privirea iritată. Cred că m-am dezobișnuit de privirile curioase.

        Ne oprim în dreptul ușii cu numărul douăzeci pe care o deschid cu cheia primită.

          ―O zi bună, domnișoară! îmi spune slăbănogul după ce îmi așează bagajele în micul hol al camerei în care voi sta cel puțin o zi, până îmi găsesc chirie.