Când mă întorc și îl văd pe Aman pironit în loc, cu o privire suprinsă, dar și iritată îmi dau seama că nu are rost să inventez ceva, cum ar fi, că este o coincidență, că nu ascultam la ușă, ci treceam pe lângă ea din întâmplare. Dar nici nu voi recunoaște adevărul. Aș fi o proastă să recunosc așa ceva, ar fi prea rușinos.
―Ce faci aici? mă întreabă, închizând ușa în urma lui, spre norocul meu.
Ar fi fost și mai jenant să mă vadă aici Fathia.
―Dar tu ce faci aici când era vorba că te duci până în bucătărie? îl întreb, prefăcându-mă că nu am auzit ce au vorbit.
În trei pași este lângă mine, și mă prinde de braț, apoi mă trage blând de lângă ușă.
―Cred că știi, mormăie el. În Anglia se obișnuiește să asculți la ușă sau este un obicei prost de a-l tău?
Oare ce i-a spus Ferihei este adevărat? Chiar este îndrăgostit de mine?
―În primul rând, probabil știi că nu se obișnuiește să ai mai multe soții, deci în Anglia nu ai avea nici un motiv să asculți la ușă, îi spun defensiv.
Îmi aruncă o privire care parcă îmi spune să tac, și intrăm în dormitorul meu, unde îmi dă și drumul. Mă așez pe pat și îl privesc în timp ce își desface doi nasturi de la tunica de bumbac pe care o poartă. Este albastră, fără nici un model mai deosebit, dar lui îi vine bine orice ar purta. Este foarte frumos, sunt sigură că în Anglia femeile ar fi topite după el.
―Este frumos ce ai făcut? întreabă în timp ce o sprânceană îi este arcuită.
Îmi dau ochii peste cap și numaidecât el se apleacă în fața mea, cu un rânjet satisfăcut.
―Ești geloasă, mică englezoaică! Pot să-ți spun că mă bucură acest lucru.
Îmi simt obrajii luând foc, este incredibil de încrezător în propria putere de seducție. Dar eu nu trebuie să-i arăt că are și dreptate dacă vreau să plec de aici. Acel pariu trebuie să fie în mintea mea mereu, și să-mi dea putere să rezist atracției.
―Sunt geloasă pe dracu! exclam după o scurtă tăcere. Eu abia astept să scap de aici, așa că nu am de ce sa fiu geloasă. În scurt timp vei fi doar a lor.
Cu fiecare cuvânt pe care-l spun, el se schimbă la față. Pare foarte rănit de cuvintele mele. Se ridică și merge către ușă cu pași mici, așteptând parcă să-l opresc. Dar nu o fac. Trebuie să vadă că sunt nefericită aici, altfel nu mă va lăsa să plec.
―Nu mai ai mult, spune el dintr-o dată. Suportă-mă până la sfârșitul lunii.
Și apoi, odată rostite aceste cuvinte pline de deznădejde, deschide și închide ușa după el, fără să mă mai privească în ochi. L-am rănit. Mă simt și eu rănită pentru că am ajuns să țin la el, dar îmi doresc atât de mult să fiu liberă încât sentimentele noastre doar ar complica lucrurile.
Este noapte, așa că ma întind în pat și încerc să adorm. Sunt obosită, dar tot nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva Aman s-a dus înapoi la Fathia, sau chiar la soția lui gravidă. Poate că de supărare că eu îl resping poate să se refugieze la ele...Aceste gânduri îmi fac doar rău, așa că le alung și încerc să adorm, să las gândurile să plece. Și se pare că am reușit, pentru că atunci când mă trezesc, sunt înconjurată de o lumină orbitoare. Mă uit imediat la locul de lângă mine și constat că Aman nu s-a mai întors, să fiu sinceră nu sunt suprinsă. A plecat prea supărat.
După ce fac rutina dimineții, duș, îmbrăcat și apoi gătitul micului dejun împreună cu cele două, mă pregătesc sufletește pentru întâlnirea cu Aman pentru că în câteva minute va coborî la micul dejun. Ele două povestesc, râd și șoptesc, în timp ce eu evit chiar și să le privesc. Probabil că mă cred o ciudată având în vedere că sunt atât de diferită de ele. Dar și eu le cred pe ele ciudate, și chiar sunt. Felor lor de a vedea lucrurile sunt bizare. În plus, faptul că Aman i-a spus Fathiei că este îndrăgostit de mine a aprins în ea o ură și mai mare. Ele erau obișnuite să îl împartă pe Aman între ele, iar eu acum am devenit inamicul lor pentru că îl țin departe de ele. Probabil Fathia moare de ciudă că acum nu se mai poate culca cu Aman pentru a-i da un moștenitor care ar lega-o de ea.
Masa este pusă, totul este aranjat la locul lui, dar încă Aman nu a apărut. A venit maică-sa, soră-sa, dar el nu. Oare pentru că este supărat pe mine?
―Vine Aman odată? întreabă bosumfalată Aisha. Mor de foame. Mereu trebuie să-l așteptăm pe el, iar el nici măcar nu-și dă silința să ajungă la timp.
Vreau să spun că mă voi duce să văd ce face, dar nu apuc sa deschid gura că vorbește Ferida.
―Du-te Fathia și vezi de ce nu vine, îi spune ea nurorii sale.
Simt cum gelozia își face iar apariția. Fathia zâmbește satisfăcută și pleacă imediat în căutarea lui. Idioata!
Stau ca pe ace, gândindu-mă de ce nu mai apare. Au trecut cinci minute de când Fathia a plecat și imagini cu ei doi împreună îmi tot otrăvește mintea. Îmi vine să merg să văd, dar nu vreau să fac o scenă. După încă cinci minute încep să fiu irascibilă. Oare Aman chiar ar face așa ceva?
Sunt pe cale să anunț că mă duc să văd ce fac, dar atunci se aud pași pe scări, iar când mă uit îl văd pe Aman coborând alături de Fathia. Iar ea îl ține de braț și zâmbește. Mă simt de parcă cineva m-ar fi înjunghiat.
Noapte bună! Un cadou de Crăciun îmi dați? Aș vrea să știu parerea voastră despre carte, dar puțin mai elaborat, dacă aveți timp. Vă pup! Și SĂRBĂTORI FERICITE! 🎄🎅🤶
CITEȘTI
Lacătul dragostei
Romance" Lacatul dragostei" prezintă o iubire care la început părea imposibilă. Acțiunea se petrece în Arabia. Rania are 18 ani, tatăl ei este musulman, iar mama ei a fost englezoaică. Ea a locuit cu mama ei în Anglia încă de la vârsta de doi ani, când păr...
